Conecteaza-te cu noi

Politica

Ministrul Finanţelor, anunț pentru mediul privat: Firmele, obligate să mărească salariile

Published

on

Ionuţ Mişa, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat marţi, în cadrul audierii sale în Comisia de finanţe din Senat, că firmele private vor fi obligate, printr-un nou act normativ, să mărească salariile brute ale angajaţilor.

“Se va introduce o normă tranzitorie care va stabili clar că salariul brut va include toată sarcina fiscală a angajatorului, astfel încât să se stabiliească un plafon care să limiteze posibilitatea unui patron de a reduce salariul pentru angajatorul propriu”, a afirmat ministrul citat de Stiripesurse.ro.

Anunţul vine în contextul trecerii contribuţiilor din sarcia angajatorului în sarcina angajatului şi temerile că această măsură va duce la diminuarea salariilor nete.

Pe de altă parte, experţii în domeniu susţin că statul nu poate interveni în contractele private, cum este şi contractul dintre angajat şi angajator.

Advertisement

Miza tracerii contribuţiilor în sarcina angajatului este, potrivit ministrului Mişa, creşterea contribuţiilor la pensie. Norma tranzitorie va obliga angajatorii să menţină salariul net al angajaţilor. Cu toate acestea, ministrul a susţinut că angajatorul nu va plăti “niciun leu în plus”.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions