Societate
Deșeurile voluminoase pot fi preluate de Polaris M Holding Constanța, contra cost

Published
2 ani agoon

Deșeurile rezultate din construcții și demolări, reamenajări interioare/exterioare, reparații, demolări ale clădirilor, provenite de la persoane fizice, agenți economici sau instituții publice, pot fi preluate de Polaris M Holding, contra cost.
”Vă așteptăm la sediul Polaris, din strada Ștefan cel Mare – departament Comercial pentru a plasa o comandă și a încheia un contract.”, au precizat reprezentanții companiei.
Aceste deșeuri NU sunt transportate cu autogunoiera deoarece sunt voluminoase și pot strica sistemul hidraulic al acesteia. Deșeurile sunt transportate cu o autospecială cu benă și depozitate în spațiul special amenajat din incinta Portului Constanța, zona Poarta 9.
Este STRICT INTERZISĂ depozitarea deșeurilor rezultate din construcții și demolări în containerele destinate deșeurilor municipale sau pe domeniul public. Persoanele care abandoneaza deșeurile pe spațiul public sunt sancționate contravențional.
SERVICIUL COMERCIAL – biroul Contractări.
Program relații cu clienții și casierie:
Luni – Vineri: 8:00 – 16:30
Str. Ștefan cel Mare, nr. 128 – zona Icil, lângă BRD, vizavi de Kaufland, Constanța.
Relații se pot obține la telefon 0241/545 596.
comercial@polaris.ro
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!
