Conecteaza-te cu noi

Despre noi

Înfiinţată pe 20 iunie 2014, Asociaţia Civică pentru Constanţa are ca scop promovarea valorilor naţionale, a responsabilităţii civice, consolidarea valorilor democratice la nivel local şi la nivel naţional, promovarea angajării civice şi a dezvoltării educaţiei civice.

Asociaţia Civică pentru Constanţa vrea să redescopere Constanţa altfel decât o ştim acum, să readucă în inimile oamenilor Constanţa frumoasă şi să asigure implicarea cetăţenilor în cadrul comunităţii.

De asemenea, printre obiectivele Asociaţiei Civice pentru Constanţa se află conceperea şi dezvoltarea de proiecte privind încurajarea vieţii economice luând în considerare noi forme de muncă şi de dezvoltare a comunităţii. Prin statutul său, Asociaţia Civice pentru Constanţa încurajează iniţiativele care oferă oportunităţi pentru voluntariat, muncă în folosul comunităţii şi ajutor reciproc pentru toate vârstele şi grupurile sociale. Ne dorim responsabilizarea membrilor comunităţii locale să înveţe competenţe noi, adoptând un rol voluntar în cadrul comunităţii şi, deci, având o contribuţie valoroasă.

Printre obiectivele Asociaţiei Civice pentru Constanţa se află şi ocrotirea copiilor ai căror părinţi au plecat să muncească în străinătate, dar şi îmbunătăţirea serviciilor de asistenţă socială şi a serviciilor de bază pentru grupurile vulnerabile (copii şi tineri aflaţi în pericol, copii cu tulburări mentale şi familiile acestora, victime ale traficului de persoane, violenta domestică, bătrâni, şomeri).

Pentru atingerea scopului, asociația va desfășura activități economice directe și de strângeri de fonduri, va organizarea și prezenta spectacole şi evenimente de anvergură, dar şi festivaluri, tombole, simpozioane, dineuri sau strângeri de fonduri.

De asemenea, se va monitorizarea transparența și participarea la procesul decizional la nivel local, accesul la informațiile publice şi se vor organiza activități de sprijin organizate în vecinătățile și în cadrul grupurilor dezavantajate.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply






Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions