Conecteaza-te cu noi

Politica

(DOCUMENT) Guvernul pregătește MODIFICAREA taxelor și impozitelor. Ce mesaj primește Asociația Orașelor

Published

on

Guvernul pregătește o creștere a impozitelor prin “Codul finanțelor publice locale”.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Danca, publică două circulare ale Ministerului Dezvoltării, prin care solicită Asociației Orașelor din România să-și exprime punctul de vedere cu privire la măsurile Guvernului.

 

Iată și mesajul comunicatorului liberalilor, Ionel Danca, postat pe Facebook în urmă cu doar câteva minute:

Advertisement

“Oricât s-ar strădui să nege sau să dea înapoi, avem dovada că guvernul PSD vrea să majoreze impozitele locale chiar și de șase ori prin noul Cod al finanțelor publice locale.

O adresă a Ministerului Dezvoltării Regionale, trimisă primarilor din țară, le cere acestora să-și exprime punctul de vedere cu privire la propunerea de ”stabilire a unor cote/nveluri unice la nivel național” pentru impozitele locale pe proprietate.

Informația a fost făcută publică de colegul Florin Roman, care a băgat zâzanie între aleșii locali pentru că manevra a fost gândită de fapt de către primarii PSD care s-au văzut cu bugetele tăiate după așa-zisa revoluție fiscală. Pentru a compensa reducerea sumelor primite din impozitul pe venit, primarii PSD au cerut Guvernului să majoreze taxele locale pentru ca ei să spună după aceea că au fost obligați de lege.

În prezent, primarii pot stabili o cotă de impozitare pentru clădiri rezidențiale între 0.08% și 0.2%. Noua propunere Ministerul Dezvoltării este o cotă unică iar primarii PSD au propus plafonul maxim de 0,2%. Asta înseamnă o creștere de trei ori a impozitelor locale pentru clădirile rezidențiale persoanelor fizice.

Pentru clădirile nerezidențiale, acum, impozitele locale au marjă între 0,2% și 1,3%. Și aici, Ministerul Devoltării a propus o cotă unică de impozitare iar primarii au cerut nivelul maxim de 1,3% ceea ce însemnă o majorare și de șase ori a taxelor locale.

Advertisement

Ceea ce PNL a avertizat, iată, se întâmplă! Harababura fiscală cu transferul contribuțiilor taie banii primăriilor din impozitul pe venit și acum primarii sunt nevoiți să majoreze taxele și impozitele locale din cauza PSD.

Soluția propusă de PNL este transferul 100% a sumelor din impozitul pe venit și pensii către autoritățile locale. Am depus amendamente la bugetul de stat în acest sens și am inițiat chiar un proiect de lege care ar putea ajuta foarte mult administrațiile performante (liberale) dar PSD și ALDE se opun”.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions