Conecteaza-te cu noi

Societate

Doliu în jazz-ul românesc. S-a stins din viață Garbis Dedeian

Published

on

În cursul serii trecute, a încetat din viață Garbis Dedeian, saxofonist foarte cunoscut iubitorilor de jazz din România și din străinătate.

Garbis Dedeian era născut pe data de 24 aprilie 1959, în București și a fost saxofonist, compozitor şi aranjor român de origine armeană, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

Potrivit Soft Records, a urmat Liceul de Muzică nr. 1 din capitală şi Şcoala Populară de Artă, unde a studiat clarinetul cu profesorul Florian Popa şi compoziţie / orchestraţie cu Richard Bartzer.

Atras de jazz din adolescenţă, a făcut primii paşi sub îndrumarea regretatului Mihai Berindei, iar în anul 1976 fondează un prim grup alcătuit cu fratele său, chitaristul Capriel Dedeian, Tudy Zaharescu și Mario Dumitrescu.

Advertisement

Debutul interpretativ pe una din primele scene jazzistice ale ţării a avut loc în 1979, la Festivalul de Jazz de la Sibiu. De atunci a susţinut numeroase concerte şi a participat la cele mai importante festivaluri de jazz în ţară dar şi în Germania, Ungaria, Grecia, Italia, Franţa, Austria, Iugoslavia, Moldova, Ucraina, Bulgaria, Egipt. Combo-ului său de tineri instrumentişti a fost desemnat „Formaţia Anului 2003” de juriul Galei Premiilor de Jazz organizată de Societatea Română de Radiodifuziune, titlu prin care i s-au recunoscut merite deosebite în afirmarea unor promiţătoare talente din tinerele generaţii.

Activitatea de saxofonist şi şef de formaţie a fost dublată de o susţinută creativitate componistică, o parte a creaţiilor sale muzicale, considerate valori de patrimoniu pentru jazz-ul autohton, fiind tipărite (Culegere de teme de jazz) şi/sau înregistrate în studio sau preluate live din festivalurile de jazz.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions