Connect with us

Societate

Elevii constănțeni nu se lasă! Dacă sunt burse de merit, promovabilitatea e mai bună!

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a solicitat în luna februarie a.c., printr-o adresă trimisă primarului Decebal Făgădău majorarea cuantumurilor burselor din municipiul Constanța la valori care să corespundă cu nevoile pe care elevii constănțeni le au, în vederea îndeplinirii adevăratului lor scop, și anume sprijinirea și creșterea performanței școlare, în cazul burselor de  merit și performanță, dar și facilitarea accesului la educație pentru elevii proveniți din medii de risc din punct de vedere socio-economic, în cazul burselor de studiu și ajutor social.

Astfel, la momentul actual, cuantumurile burselor sunt următoarele: 200 lei – bursa de studiu și cea de ajutor social, 300 lei – bursa de performanță, iar la capătul listei se află bursa de merit cu un cuantum de 50 de lei pe lună. Deși valorile primelor 3 categorii de burse sunt suficient de adecvate, valoarea celei de merit nu este corelată cu realitatea și cu nevoile pe care elevii le au în susținerea și îmbunătățirea activității lor școlare, mai ales într-un sistem unde din cauza dezinteresului arătat de autoritățile locale, dar și de cele centrale, noțiunea de ”învățământ gratuit” și-a pierdut de mult valoarea.

Solicitarea noastră cu privire la cuantumurile burselor este făcută în raport cu stadiul socio-economic al țării, acestea fiind raportate la salariul minim pe economie. 280 – bursa de studiu (15% din s.m.e), 380 – bursele de performanță și ajutor social (20% din s.m.e.) și 95 – bursa de merit (5% din s.m.e.).

În dezbaterea publică pe bugetul local, reprezentanții AEC au ridicat problema burselor, solicitând majorarea lor. În aceeași dezbatere, Decebal Făgădău a afirmat faptul că este posibilă majorarea și a spus că orice proiect de hotărâre cu privire la cuantumul și numărul burselor va fi realizat după o consultare cu beneficiarii, și anume elevii. Din păcate, aceste cuvinte au rămas doar cuvinte întrucât, cu aproximativ o săptămână înainte de ședința de Consiliu Local, am intrat în posesia proiectului care, din păcate, nu prevedea nicio majorare. De asemenea, în timpul campaniei electorale, primarul municipiului și-a asumat faptul că semestrial va majora bursele, astfel încât acestea să fie în concordanță cu nevoile elevilor.

Vineri, 23 martie, la ședința Consiliului Local, președintele AEC, Mihai Tănase, a solicitat primarului să amendeze proiectul de hotărâre în vederea majorării cuantumurilor burselor. Ca un răspuns, primarul a prezentat o statistică a creșterii acestora din 2015, atunci când, în urma demersurilor AEC, primăria a aprobat acordarea burselor pentru elevii din municipiul Constanța, lucru care, deși era impus de exigențele Legii Educației, nu se întâmpla până la acel moment. Tot în urma demersurilor AEC, bursele au crescut gradual, pornind de la cuantumuri de 100 lei – bursa de performanță, 25 cele de merit și studiu și 75 cea de ajutor social și ajungând la cele mai sus menționate. În aceeași prezentare, acesta a precizat faptul că municipiul Constanța acordă burse cu cele mai mari valori din România, ceea ce reprezintă o tentativă de manipulare, în condițiile în care acesta a făcut comparații doar cu alte municipii, omițând sectoarele capitalei. Deși valorile au crescut exponențial, considerăm că lucrurile se pot îmbunătăți, în special având în vedere faptul că Primăria Constanța a avut un excedent bugetar de aproximativ 300 de milioane de lei. După calculele noastre, pentru respectarea solicitărilor pe care le-am făcut cu privire la valorile cuantumurilor, ar fi nevoie de un buget de aproximativ 15 milioane de lei, o sumă infimă, având în vedere că la momentul actual fondul pentru burse este de 11 milioane de lei.

Un alt lucru pe care trebuie să îl avem în considerare este diferența de valori între Constanța și alte UAT-uri. De exemplu, sectorul 3 din București oferă elevilor burse de merit în valoare de 400 lei/lună, în sectorul 4 valoarea este de 200 lei/lună, în Cluj 95 lei/ lună și lista continuă. E de menționat faptul că în orașele unde valoarea bursei de merit este mai ridicată, proporțional a crescut și promovabilitatea la examenul de Bacalaureat, un exemplu bun fiind Cluj-Napoca, cu o promovabilitate de 82,75%, situându-se între primele 3 municipii din țară.

În concluzie, dorim să îi reamintim domnului primar că dacă există exigențe cu privire la eficiența actului educațional și, de asemenea, la rezultate cât mai bune este foarte important să analizăm posibilele acțiuni care ar putea îndeplini aceste deziderate. În acest sens, avem speranța că acesta va conștientiza importanța pe care bursele școlare o au în viața elevilor și va alege să sprijine educația constănțeană, îndeplinindu-și promisiunile pe care le-a făcut până în acest moment față de elevi. Sperăm, totuși, că acțiunile sale recente nu au constituit o dovadă a principiilor lui, întrucât dorim să credem că principalul său scop este să susțină educația și pe beneficiarii ei, nu să îi sfideze și trateze cu superficialitate.

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) este singura organizație de reprezentare a elevilor din județul Constanța, fiind prima asociație reprezentativă independentă a elevilor, cu personalitate juridică, apărută în România, fiind înființată în anul 2013 din nevoia de a exista o organizație independentă, condusă de elevi, care să reprezinte drepturile și interesele elevilor. De-a lungul timpului, AEC s-a remarcat ca un actor implicat în sistemul educațional, la nivel local și național, aducând plus valoare prin rezultatele obținute pentru elevii din județul Constanța și din România. Printre victoriile pe care AEC le-a repurtat amintim reacodarea dreptului de vot în Consiliul de administrație pentru reprezentantul elevilor la nivel liceal (2015), obținerea respectării legii în privința acordării reducerii la transportul local în comun și a burselor școlare pentru elevii din municipiul Constanța (2015) și obținerea acordării de manuale școlare gratuite pentru toți elevii din clasele a XI-a și a XII-a din România, în urma unei decizii definitive a Curții de Apel Constanța (2016). Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul nostru – www.asociatiaelevilor.ro.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Societate

Școala de pian Alexandra Mărculescu, recital caritabil. O pianină cu luminițe care salvează copiii cu autism

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Mulți părinți care au copii atipici o consideră un înger. Alexandra Mărculescu îi smulge pe micuții cu tulburare de spectru autist din lumea lor, îi învață sunetele, notele muzicale, ritmul și măsura. Prin ceea ce face, ea le creează acestor copii empatia care le lipsește în mod natural. Însă tot acest proces pleacă de jos. În paralel cu terapia ABA, în care copiii atipici învață comportamente, și cu terapia 3C în care își dezvoltă inteligența motrică, la cursurile de pian ale Alexandrei Mărculescu se deprind mai întâi cu zgomotul, învățând să elimine fobia față de sunetele puternice. Ulterior învață să cânte la clape fără prompt, iar unii din ei ajung chiar la nivel de performanță. Alexandra Mărculescu predă cursuri de pian și pentru copiii tipici. Împreună, întreaga școală, cu tipici și aticipi, a susținut un recital caritabil la Hotelul Bulevard din Constanța. Evenimentul a avut loc duminică, 9 decembrie 2018, în scopul colectării sumelor necesare achiziției unei pianine cu luminițe. Instrumentul este foarte util copiilor atipici, care pot învăța mai ușor notele muzicale. Inițiativa a fost susținută de Asociația SMARY M din Constanța. În clipul alăturat puteți vedea cele mai importante momente ale recitalului, un scurt interviu cu Alexandra Mărculescu, precum și premierea micilor artiști.

Comments

comments

Continuă să citești

Societate

Serviciul de Ambulanță Constanța este în doliu

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Cu părere de rău și regrete eterne, S.A.J. Constanța anunță pe cei ce au cunoscut-o, trecerea în neființă a doamnei Rodica Florea, născută la data de 20.11.1955. Colega noastră și-a început activitatea de asistent medical la data de 20.11.1979, la Stația de Salvare.
La data de 01.06.1995, se înființează Serviciul Județean de Ambulanță Constanța ca unitate de sine stătătoare, iar la data de 01.07.1996 Rodica Florea devine asistenta șef a S.A.J. Constanța, funcție în care a activat până la data de 16.07.2014 când a ieșit la pensie. Din anul 1997 și până s-a pensionat, a activat ca instructor formator în centrul de training al S.A.J. Constanta, unde a instruit de-a lungul timpului colegi din întreaga țară. Colectivul S.A.J. Constanța este alături de familia îndurerată și transmite sincere condoleanțe!

Comments

comments

Continuă să citești

Societate

Cazinoul din Constanța, restaurat cu soluțiile găsite de tineri. Ce proiect propune Asociația ARCHÉ

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

În timp ce autoritățile și-au demonstrat incompetența de a gestiona restaurarea simbolului culturii constănțene, respectiv a Cazinoului din Constanța, o asociație face eforturi prin căutarea soluțiilor salvatoare pentru clădirea – monument a României.

Printr-un comunicat remis redacției, Asociația ARCHÉ anunță că tinerii propun soluții creative de revitalizare a Cazinoului din Constanța, pe care le confruntă, prin intermediul a nouă reprezentanți aleși din rândurile lor. Astfel, la evenimentul organizat, marți, 11 decembrie a.c., de la ora 15.00, pe scena Centrului Multifuncțional Educativ penru Tineret “Jean Constantin” sunt invitați să participe Smaranda Baciu (arhitectul), George Dușu (antreprenorul), Costin Răsăuțeanu (viceprimarul), Daniel Citirigă (profesorul) și este moderat de Anca-Raluca Majaru, arhitect și membru fondator al Asociației ARCHÉ.

“Dezbaterea „Cazinoul Invizibil • Heritage Talks” va extrage concluziile atelierelor din 10 – 11 decembrie, în cadrul cărora liceenii își vor folosi creativitatea pentru a imagina viitorul Cazinoului, pornind de la trecutul tumultuos al monumentului și prezentul descurajant care a dus la includerea acestuia pe lista Europa Nostra (principala organizație de patrimoniu europeană) a celor mai periclitate șapte situri din Europa. Împreună cu artiști new media, specialiști în storytelling și patrimoniu, precum și prin întâlniri de tip cafenea publică, liceenii vor creiona soluții pentru întrebările: „Patrimoniul este ceva vechi?”; „Cum pot pune în valoare patrimoniul cultural proiectele de artă și noile tehnologii?”; „Dacă ar fi Cazinoul un spațiu magic, ce superputeri ar primi în el oamenii viitorului?””, anunță organizatorii prin intermediul documentului de presă.

„Cazinoul invizibil” este un program de revitalizare prin artă și tehnologie a Cazinoului din Constanța și este inițiat de Asociația ARCHÉ | www.arche.ro, organizație care desfășoară activități de cercetare, conservare, punere în valoare și promovare a patrimoniului cultural.

Invitați să analizeze soluțiile propuse de liceeni sunt persoane de referință în domeniile pe care le
reprezintă: Smaranda Baciu, membră a Ordinului Arhitecților din România și a Uniunii Restauratorilor de
Monumente Istorice, cu experiență de peste de peste 18 ani în lucrări de consolidare, restaurare și
refuncționalizare a ansamblurilor declarate monument istoric, cum ar fi: situl arheologic Ovidiu – Constanța, Castelul Corvinilor – Hunedoara, Biserica Trei Ierarhi – Iași, Biblioteca Națională a României – București.

Proiectul este finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, în cea de-a doua sesiune de finanțare nerambursabilă pentru manifestări/acțiuni/proiecte culturale dedicate aniversării Centenarului României (1918-2018) și a Primului Război Mondial.

Promisiune pentru conservarea clădirii Cazinoului până de Ziua Dobrogei

Conducerea administrației municipiului Constanța a anunțat că se va lucra pentru conservarea clădirii Cazinoului până la Ziua Dobrigei, respectiv până la data de 14 noiembrie. În ziua enunțată, echipele de muncitori încă nu-și finalizaseră lucrările.

Iată declarațiile primarului DEcebal Făgădău din martie a.c.:

Constanța. Cazinoul, conservat până de Ziua Dobrogei

SOS Casino

Organizatorii NEVERSEA se implică și ei în restaurarea clădirii – monument a României.

BRomania, Alexandra Stan și Neversea, parteneri în proiectul “SOS Casino”. Ce spune Făgădău

Alte promisiuni

În luna iunie a.c., fostul vicepremier Paul Stănescu promitea și el că vor începe lucrările de restaurare a Cazinoului. Chiar de anul viitor…

“Actualul Guvern a trecut printr-o ordonanță de urgență tot ceea ce înseamnă achiziție publică și spunem ca lucrurile să fie mult mai viabile. Ne dorim să nu mai fie contestatari și aceste societăți norcive, care au făcut numai rău din multe puncte de vedere României. Cu Cazinoul știți foarte bine povestea; prima licitație a fost în anul 2011 la Compania Națională de Investiții, în 2012 s-a anulat licitația respectivă și, tot atunci, a trecut la Municipalitate pentru a ajunge iar la CNI. În 2015, dacă nu mă înșel, a fost iar anulat totul, la fel și în 2016. Astăzi, ne aflăm în fața DALI, este scos la licitație și sperăm ca prin noile reglementări să adjudecată lucrarea de cineva, iar Cazinoul din Constanța care face parte din patrimoniul UNESCO să fie măcar ce a fost cândva”, spunea Stănescu în vară.

Declarațiile complete le puteți găsi aici:

Vicepremierul Paul Stănescu, anunț important pentru soarta Cazinoului din Constanța

 

 

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: