Conecteaza-te cu noi

Societate

Proiectul miniportului turistic de la Rasova, în ședința CJ Constanța de vineri. Vezi detalii

Published

on

Consilierii județeni sunt chemați, la sfârșitul săptămânii, în ședință ordinară pentru a dezbate și aproba un număr de 52 de proiecte trecute în convocatorul întâlnirii. Printre acestea se află și Proiect de hotărâre privind aprobarea formularii unei solicitari de preluare a unui bun imobil din domeniul public al UAT Comuna Rasova si administrarea Consiliului Local al Comunei Rasova in domeniul public al Judetului Constanta si in administrarea Consiliului Judetean Constanta.

 

“În urma solicitărilor exprimate de Consiliul Judeţean Constanţa de-a lungul timpului, Ministerul Turismului a notificat CJC cu privire la faptul că este solicitant eligibil pentru proiectul de amenajare a miniporturilor turistice în localităţile Ostrov, Capidava, Rasova şi Ghindăreşti, indicând în acest sens HG 558/ 2017, privind aprobarea Programului pentru dezvoltarea investiţiilor în turism – Masterplanul investiţiilor în turism – și a criteriilor de eligibilitate a proiectelor de investiţii în turism”, se arată în raportul de prezentare întocmit de Direcția Generală de Proiecte din cadrul CJ Constanța.

În susținerea proiectului, șeful administrației județene explică:

“Realizarea acestei investiţii reprezintă o oportunitate deosebită pentru ca judeţul Constanţa să beneficieze de o serie de patru miniporturi, cu o valoare totală de aproximativ 5.000.000 Euro, care să dinamizeze zona portuară a Dunării şi să aducă multiple beneficii socio-economice comunităţilor locale şi regionale”.

De altfel, în același document se mai arată următoarele:

Advertisement

CJC, prin Direcţia Generală de Proiecte – Serviciul Promovare Proiecte Europene, a informat, prin adresa nr. 35266/ 15.12.2017, reprezentanţii primăriilor Ostrov, Topalu, Rasova şi Ghindăreşti cu privire la prevederile HG 558/ 2017, inclusiv cu privire la vulnerabilitatea susţinerii la finanţare a proiectului, respectiv neîndeplinirea, în acest moment, a următoarelor criterii de calificare:

  1. terenul pe care se va derula proiectul trebuie să fie situat în proprietatea publică sau privată a unității administrativ-teritoriale care propune proiectul, aceasta urmând să dețină toate documentele legale privind proprietatea asupra terenului”.
  2. unitatea administrativ-teritorială care propune proiectul va trebui să dețină toate documentele de urbanism, conform legislației în vigoare, pentru terenul pe care se va derula proiectul”.

În data de 11.01.2018, la sediul CJC, a avut loc o întâlnire de lucru – la care au participat reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Constanţa şi ai UAT-urilor implicate – în cadrul căreia s-a discutat atât despre transferul dreptului de proprietate asupra terenului pe care urmează a fi realizată investiţia, cât şi despre tipurile de lucrări propuse pentru realizarea acestor miniporturi, precum: amenajarea unui ponton pentru acostarea navelor de mici dimensiuni, amenajarea unei pasarele pietonale pentru a face legătura între ponton şi mal, amenajarea unui pavilion administrativ şi pentru servicii, racordarea la utilităţi şi WIFI şi, după caz – în funcţie de particularităţile terenului pe care se va realiza investiţia – amenajarea unui spaţiu pentru campare, amenajarea unui spaţiu pentru activităţi în aer liber (grătare, aparate pentru exerciţii fizice, băncuţe etc), amenajarea unei platforme de parcare etc.

Pentru studiu, vă punem la dispoziție proiectul în format electronic:

22

Miniporturi turistice în 4 localități constănțene

Advertisement

Amintim că în august 2017, conducerea Ministerului Turismului anunța că vor fi investiți milioane de euro în județul Constanța, în special în turismul de pe litoral. Astfel, Executivul aproba Master-Planul investiţiilor în turism, document care prevede dezvoltarea comunităţilor locale din zonele cu potenţial turistic. Printre acestea și comuna Rasova.

Concret, în judeţul Constanţa au fost selectate opt proiecte de importanţă locală. Este vorba despre amenajarea unor centre de prevenţie, tratament medical primar şi a punctelor de salvamar din zona litorală a judeţului Constanţa, amenajarea unor mini-porturi turistice pe Dunăre, în localităţile Ostrov, Capidava, Rasova şi Ghindăreşti.

Totodată, în documentul aprobat în vara anului 2017 este scrisă intenția Guvernului, prin Ministerului Turismului de extindere a Delfinariului din Constanţa, amenajarea portului de agrement Marina Nord, din municipiul Constanţa, amenajarea obiectivului turistic natural de utilitate publică – Lacul Belona, din oraşul Eforie, realizarea unui port de agrement în oraşul Eforie, Dezvoltarea infrastructurii pentru turismul balnear în oraşul Eforie. Toate acestea cu un singur scop: pentru creşterea atractivităţii turistice a staţiunilor Eforie Nord şi Eforie Sud, precum şi realizarea unui Centru multifuncţional de turism balneo-fizioterapeutic în oraşul Techirghiol.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions