Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

”Eroarea” care i-a scăpat pe olandezii de la Van Oord de executarea silită

Published

on

O judecătoare de la Tribunalul Constanța a favorizat o companie multinațională, în dauna unei firme românești, printr-o decizie calificată în mod eronat ca fiind definitivă. Această conduită a ieșit la iveală săptămâna trecută, când Curtea de Apel Constanța a stabilit că judecătoarea Alina Elena Marin, de la Tribunalul Constanța, a pronunțat o hotărâre în care a menționat în mod expres că este definitivă, deși în realitate aceasta putea fi atacată cu apel la instanța superioară. Hotărârea calificată în mod eronat ca definitivă a folosit din plin olandezilor de la Van Oord, care astfel au scăpat, temporar, de executarea silită a unei obligații de plată de peste un milion de euro. Aceeași judecătoare care ”a greșit” încadrarea a întârziat nepermis de mult să trimită dosarul către instanța de apel.

Așa cum am arătat într-un amplu serial de articole, compania constănțeană Comprest Util SRL a participat la proiectul de extindere a plajelor turistice din Constanța, în perioada 2013-2015. Contractul de lucrări a fost atribuit prin licitație consorțiului format dintre Van Oord Dredging and Marine Contractors BV Olanda și Societatea de Construcții în Transporturi (SCT) București SA. Societatea constănțeană a fost cooptată în cadrul proiectului în calitate de furnizor de materiale de construcție cu punere în operă, având două contracte încheiate în acest sens cu SCT București SA, parte a consorțiului Van Oord-SCT. În decembrie 2014, datorită întârzierii repetate a plăților, a avut loc semnarea unui acord tripartit între Van Oord, SCT și Comprest Util. Prin acest document, părțile au convenit ca prestațiile Comprest Util să fie achitate de Van Oord, pe baza instrucționărilor de plată emise de SCT. Acest instrument juridic și financiar a funcționat, în sensul unei cesiuni de contract, în anul 2015, când digurile ”puse în operă” de Comprest Util au fost achitate de Van Oord. În decembrie 2015, olandezii au predat plajele extinse către Apele Române, beneficiarul investiției. Însă au uitat să achite o fracție de aproximativ un milion de euro din ultima factură emisă de Comprest Util.

În 2016, compania constănțeană a deschis un proces la Tribunalul Constanța împotriva Van Oord, solicitând emiterea unei ordonanțe de plată pentru diferența neîncasată din ultima factură. În mod paradoxal, judecătorii locali au apreciat că firma olandeză nu are calitate procesuală pasivă. Deși au semnat acordul tripartit și au achitat toate facturile Comprest Util,  mai puțin fracția de aproximativ un milion de euro, olandezii au motivat că nu ei sunt debitorii, ci firma SCT București SA. În aceste condiții, Comprest Util s-a îndreptat împotriva SCT, care se afla în procedură de insolvență, sub supravegherea unui judecător sindic de la Tribunalul București. Firma constănțeană a cerut înscrierea la masa credală, însă judecătorul sindic a stabilit, atenție!, că datoria nu figurează în patrimoniul SCT. Pe baza adevărului judiciar stabilit de instanță că debitorul obligației de plată este Van Oord, reprezentanții Comprest Util au cerut insolvența companiei olandeze. La un moment dat, în acest proces a intervenit și SCT București SA, prin lichidatorul judiciar, confirmând astfel că milionul de euro în discuție nu a ajuns în conturile acestei societăți, rămânând așadar la discreția olandezilor. Pentru a dovedi că sunt solvabili, olandezii au deschis un cont de garanție în care au vărsat suma litigioasă, sperând astfel să scape de spectrul insolvenței. De scăpat au scăpat pe fond, dar nu și-n apel – așa cum vom detalia mai jos.

În paralel cu procesul de insolvență, Comprest Util a inițiat un nou proces la Tribunalul Constanța, tot în materia ordonanței de plată. Pe 31 ianuarie 2018, Tribunalul a dat câștig de cauză companiei românești.

Advertisement

La diferență de câteva luni, mai exact pe 14 iunie 2018, Curtea de Apel Constanța a soluționat și apelul declarat de Comprest Util în dosarul de insolvență. Magistrații Curții au stabilit că Van Oord este debitorul obligației de plată, iar creanța aflată în discuție este certă, lichidă și exigibilă. În aceste condiții, Curtea a decis să trimită dosarul la instanța de fond a Tribunalului Constanța, cu misiunea de a deschide procedura de insolvență împotriva companiei Van Oord BV Olanda. În baza ordonanței de plată, Comprest Util urma să treacă la executarea silită a olandezilor, respectând etapele de procedură prevăzute de lege. În ultima clipă, olandezii au deschis un proces la Tribunalul Constanța, cerând anularea ordonanței de plată. În paralel, au cerut suspendarea executării ordonanței de plată, până la judecarea procesului de anulare. La fix o săptămână, mai exact pe 26  martie 2018, judecătoarea Alina Elena Marin de la Tribunalul Constanța a admis cererea de suspendare, printr-o hotărâre pe care a calificat-o în mod eronat ca fiind definitivă. Această sintagmă a împiedicat compania constănțeană să treacă la executarea silită a olandezilor. Reamintim că banii în litigiu se aflau indisponibilizați într-un cont deschis de Van Oord, astfel încât executarea putea fi o simplă formalitate. Aceeași judecătoare care a soluționat cererea olandezilor în fix o săptămână a întârziat motivarea hotărârii și trimiterea dosarului către Curtea de Apel Constanța. Din acest motiv, apelul declarat de Comprest Util, în termen de 3 zile de la pronunțarea soluției din 26 martie 2018, a primit termen de soluționare la Curtea de Apel abia pe 18 iulie 2018. Apelul a rămas între timp fără obiect, întrucât judecătoarea Alina Elena Marin a admis și cererea principală formulată de Van Oord, dispunând anularea ordonanței de plată obținute de Comprest Util. Aici trebuie să spunem că instanța s-a pronunțat pe toate excepțiile invocate de olandezi, nu însă și pe excepția puterii lucrului judecat, invocată de Comprest Util. Firma românească a cerut să se țină cont de faptul că o instanță superioară, în speță Curtea de Apel Constanța, a stabilit în mod definitiv că Van Oord este debitorul obligației de plată, iar creanța este certă, lichidă și exigibilă. Cu toate acestea, completul condus de Alina Elena Marin a dat câștig de cauză olandezilor.

Așa cum am arătat mai sus, pe 18 iulie 2018, Curtea de Apel Constanța a constatat că apelul declarat de Comprest Util față de hotărârea de suspendare a rămas fără obiect. Însă instanța superioară a mai constatat un lucru extrem de grav, în opinia noastră, și anume că hotărârea în cauză nu era definitivă, ci putea fi atacată cu apel. Așa cum am arătat, această eroare i-a salvat de olandezi de la executarea silită. Precizăm că am urmărit în mod direct acest litigiu care durează de mai bine de doi ani de zile, fiind prezenți și la termenul la care s-au susținut concluziile în procesul privind anularea ordonanței de plată.

Trebuie să mai spunem că aceste soluții eronate creează o situație de incertitudine pentru salariații firmei românești. În grupul de firme afiliat Comprest Util lucrează aproximativ 500 de persoane. În anul 2015, salariații au organizat un miting de protest, atrăgând atenția cu privire la mai multe probleme de injustiție cu care se confruntă, amintind aici țeapa de un milion de euro a firmei olandeze, o taxă fiscală abuzivă de două milioane de euro și retrocedarea ilegală, către terțe persoane, a unei cariere cumpărate cu 4 milioane de euro. De cealaltă parte, Van Oord – sucursala Constanța are 5 salariați și pierderi de aproximativ 200 de milioane de lei în ultimii ani. Având pierderi, olandezii nu au plătit impozit pe profit în România, deși au derulat aici afaceri de aproximativ un miliard de lei.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions