Conecteaza-te cu noi

Politica

Este oficial: Alegerile parțiale se vor desfășura pe 5 noiembrie!

Published

on

Guvernul a stabilit organizarea, în data de 5 noiembrie, a scrutinului local parțial pentru alegerea primarului în 16 localități în care această funcție a rămas vacantă, precum și pentru alegerea consiliului local într-o comună, se arată într-un comunicat al Executivului.

Conform documentului, fondurile necesare în vederea organizării alegerilor locale parțiale din 5 noiembrie se ridică la 4,368 milioane de lei și vor fi alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pentru acest an.

În județul Constanța, alegeri parțiale pentru funcția de primar se vor desfășura în localitățile Pantelimon și Bărăganu. În comuna Pantelimon, scrutinul are loc după ce primarul localității, Vasile Neicu, a decedat, iar Primăria Bărăganu a rămas fără coordonatorul activităților după ce edilul ales anul trecut, Titu Neague, a încetat înainte de termen. Totodată, vor fi organizate alegeri parțiale pentru Consiliul Local din comuna Mereni, județul Constanța, din cauza faptului că aleșii locali nu s-au întrunit în ședință timp de două luni, iar acest for a fost dizolvat printr-o decizie a Tribunalului Constanța.

Guvernul precizează că, potrivit Legii 115/2015, în cazul unor alegeri locale parțiale, data desfășurării acestora se stabilește cu cel puțin 35 de zile înaintea votării.

Advertisement

Executivul a stabilit, prin hotărâre, calendarul acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale: cu 15 zile înainte de data alegerilor, respectiv 22 octombrie, începe campania electorală și se încheie pe 4 noiembrie, ora 7,00.

Guvernul a decis și măsurile tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor locale, fiind stabilite atribuțiile și sarcinile care revin Autorității Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Institutului Național de Statistică, Serviciului de Telecomunicații Speciale, instituțiilor prefectului, primarilor, președinților consiliilor județene și președinților tribunalelor.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions