Conecteaza-te cu noi

Politica

Felix Stroe: „Ne facem griji degeaba. Mai bine jucăm golf. Rezervele și proviziile de iarnă pot să mai aștepte“

Published

on

Invitația adresată românilor de către președintelui Klaus Iohannis de a începe să practice golful, pentru că „nu e exclusivist“, a stârnit un val de reacții. Pe lângă reacțiile virulente, au fost și mulți internauți care au glumit pe seama declarației șefului statului. Unul dintre comentat cu ironie declarația șefului statului este senatorul de Constanța al PSD, Felix Stroe.

„Recunosc că weekendul ăsta n-am avut timp să merg să joc golf, așa cum m-a îndemnat președintele țării. Am fost totuși prin piețele-agroalimentare, unde prețurile au explodat și aici… Oamenii nu se înghesuie, ca în alți ani, să-și cumpere legume, pentru conserve. La mare căutare însă sunt crosele de golf putter, wedges și hybrids, care se vând la legături de câte șase, cu geanta separat. Mingile de golf sunt accesibile, cofraje de câte zece.

Am fost și în câteva centre de vaccinare. Goale, în ciuda ofertei, care spune că la o doză de vaccin, primești gratis o oră de acces la minigolf.

Apoi m-am relaxat în fața televizorului, cum o fac doar în weekend. L-am văzut pe președintele Iohannis copleșit de grijile țării, îmbrăcat într-un costum de golf alb, impecabil, pe un teren proaspăt tuns, la Pianu de Jos. Mi-a insuflat așa o energie, pe care am mai simțit-o doar la Pianu de Sus… Mi-am dat seama că nu există de fapt nicio criză politică sau economică în România, nicio pandemie, nicio criză a enegiei, nici scumpirea carburanților, niciun stres.

Advertisement

Îmi făceam griji degeaba. NE facem griji degeaba. Mai bine ne cumpărăm cele necesare și jucăm golf. Rezervele si proviziile de iarnă pot să mai aștepte, ca și facturile la gaze și curent. Chill out, men…“, a declarat Stroe.

Sursa foto: facebook.com/felixstroe.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions