Conecteaza-te cu noi

Actual

(FOTO) De Paște, peste 1.200 de polițiști au asigurat ordinea și liniștea publică

Published

on

politia paste

De sărbătoarea Paștelui Ortodox, peste 300 de poliţişti au fost prezenți zilnic, în stradă, pentru a  asigura ordinea şi liniştea publică. Dispozitivele de ordine și siguranță publică au acționat mai ales în zona lăcașurilor de cult, dar și pe principalele artere rutiere,  pentru a preveni orice fapte antisociale și a crește gradul de siguranță rutieră.

În perioada 14-17 aprilie a.c., au avut loc numeroase manifestări religioase, cu un aflux important de persoane în zona lăcașurilor de cult, motiv pentru care  Inspectoratul de Poliţie Județean Constanţa a dispus măsuri suplimentare pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică.

Astfel, zilnic,  peste 300 de poliţişti, în principal din cadrul structurilor de Ordine Publică, Rutieră, Investigaţii Criminale, Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, folosind aproximativ 90 de autospeciale și 17 aparate radar, au acționat, în această perioadă, pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică și asigurarea desfășurării traficului rutier în condiții optime.

Dispozitivele de ordine şi siguranţă publică au fost amplasate cu precădere în localități, în proximitatea lăcaşurilor de cult, pentru a preveni comiterea oricăror fapte antisociale și mai ales a infracțiunilor comise cu violență, dar și pe tronsoanele intens circulate ale drumurilor naţionale şi judeţene, în scopul prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizării circulaţiei şi combaterii vitezei excesive.

Advertisement

politia paste

politia paste

politia paste

politia paste

politia paste

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions