Conecteaza-te cu noi

Societate

(FOTO) Plângere penală pentru o groapă ilegală de deșeuri, la Săcele

Published

on

Mai multe sesizările venite din partea cetățenilor au avut prioritate și în contextul acțiunilor de control desfășurate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu pe litoralul Mării Negre.

Astfel, în urma unor informații postate în mediul on – line în care erau semnalate depozitări necontrolate de deşeuri în comuna Săcele, județul Constanța, comisarii care s-au deplasat pe teren au identificat, pe o suprafață de circa 1.000 mp, o groapă clandestină cu deșeuri amestecate. Este vorba despre: plastic, sticlă, ambalaje, gunoi de grajd, deșeuri din materiale de construcții, deșeuri provenite din dezmembrări auto etc.

Pe una din laturile acestei gropi, deșeurile erau acoperite cu un strat de nisip, pământ și praf de culoare gri, nivelat cu utilaj. Totodată, într-o altă zonă din aceeași localitate (fostul IAS), au fost identificate depozitări necontrolate de deșeuri amestecate, dispersate pe o suprafață de circa 200 mp.

Comisarii GNM au dispus, în sarcina UAT Săcele, salubrizarea zonelor pe care au fost identificate depozitări ilegale de deșeuri, până la data de 30 august, cu asigurarea trasabilității a acestor deșeuri, de la preluare până la valorificare/eliminare prin operatori autorizați.

Advertisement

Totodată, au impus montarea unor plăcuțe de avertizare privind interzicerea abandonarii deșeurilor în aceste zone.

”Întrucât, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor faptele constatate constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 5 ani, sau cu amendă, comisarii GNM au înaintat o sesizare penală către organele în drept.”, au precizat reprezentanții Gării de Mediu.

 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions