Conecteaza-te cu noi

Politica

(FOTO) Satul pescăresc! Propunerea lui Răzvan Filipescu, PRO România, pentru localitățile de la Dunăre

Published

on

Deși județul Constanța are unul dintre cele mai bogate fonduri piscicole din țară, exploatarea acestui sector, atât economică, cât și turistică, s-a făcut extrem de deficitar. Pentru a revitaliza piscicultura, Răzvan Filipescu, candidat la președinția Consiliului Judeţean Constanța din partea partidului PRO România, a prezentat, într-o conferință de presă, un proiect inedit. Este vorba despre amenajarea unor sate pescărești. Și nu ne costă NIMIC, spune Filipescu. Important este, afirmă el, să accesăm banii europeni. Dacă va ajunge președintele Consiliului Județean, reprezentantul PRO România spune că are de gând să ridice astfel de sate pescărești în toate localitățile riverane Dunării.

„Este un proiect de interes pentru comunitățile riverane Dunării, care nu au fost sprijinite aproape deloc. Asta arată lipsa de interes şi de implicare a acestei triade PSD – PNL – PMP care a condus judeţul Constanţa şi care a pierdut numeroase oportunităţi de finanţare din fonduri europene şi, chiar pot să spun, că au gestionat prost banul public. Spun asta pentru că, în ultimele luni, am avut numeroase întâlniri cu cetățenii care locuiesc în comunele riverane Dunării, cu comunitățile de pescari, iar în urma acestor discuții a reieșit acest proiect. Este un sat pescăresc pe care vrem să-l replicăm în comunele, începând de la Hârşova, Topalu, Ghindăreşti, Rasova, Seimeni, comune care se află pe malul Dunării, în care nu s-a investit niciun ban până acum, deşi, surse de finanţare au fost”, a subliniat Răzvan Filipescu.

Candadidatul PRO România spune că modelul de proiect prezentat este în localitatea Rasova pe un teren al Administrației Bazinale Apele Române Dobrogea-Litoral, unde în acea zonă există GAL-uri, unde Consiliul Județean putea să acceseze proiecte de până la 400.000 de euro, și cu contribuție zero din partea autorității locale. Practic, afirmă Filipescu, nu îi costa nimic pe cei de la CJC să investească într-un sat pescăresc.

„Satul pescăresc pe care noi l-am gândit are o componentă de depozitare, colectare şi comercializarea peștelui, dar şi, de asemenea, de creare de puncte de debarcare pentru pescari din zonele respective. Totodată, satul pescăresc are și o componentă turistică, pentru că am prevăzut, și ne dorim să realizăm, spaţii de cazare, spaţii de agrement, zone de camping, care a început să crească și să dezvolte foarte mult mai ales în această perioadă de COVID-19 când lumea a căutat tot felul de locuri retrase. Este un proiect care ajută la diversificarea ofertei turistice la nivelul judeţului Constanţa. Creează premisele surselor de venit pentru localnici și a obținerii de venituri suplimentare, dar contribuie mai ales la renașterea tradițiilor și obiceiurilor în zonele respective. Am prevăzut în satele respective și zone în care turiștii pot urmări cum se fac plasele de pescuit, ce înseamnă o afumătoare, care sunt obiceiurile pescarilor”, a mai spus Filipescu.

Advertisement

„Managementul defectuos!“

Candidatul PRO România a spus că la nivelul județului Constanța a existat un dezinteres, lipsă de implicare și, mai ales, un management defectuos. De se spun acest lucru, deși au avut, și PSD, și PNL, primari și consilieri județeni, iar CJC era eligibil să aplice pentru aceste proiecte, nimeni nu a făcut niciun efort și nu au făcut niciun demers, la fel ca și în cazul spitalului de pediatrie sau ca drumul alternativ spre sudul litoralului

„Noi de la Pro România vorbim şi vă prezentăm proiecte concrete, proiecte aplicabile. Nu nu mai avem răbdare să vedem cum vin contra-candidaţii cu tot felul de declaraţii propagandistice, că aduc miliarde de euro sau că le pasă de judeţul Constanţa, atâta timp cât existau aceste surse de bani prin Programul Operațional de Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020, dar nu au făcut niciun fel de demers. Sper că prin proiectele noastre locuitorii județului Constanța să aleagă Pro România ca o alternativă corectă la actuala ofertă politică pe care o prezintă aceeași garnitură veche care a condus județul Constanța”, a mai spus Răzvan Filipescu.

Mai multe despre proiectele propuse de Răzvan Filipescu puteți citi aici: https://razvanfilipescu.ro/

Advertisement

Întrebări de la Mircea Dobre pentru „doi contracandidați ai PRO România“

Candidatul PRO România la șefia Consiliului Județean Constanța a fost completat de Mircea-Titus Dobre, candidat la funcția de primar al municipiului reședință de județ. Acesta a spus că, pe parcursul acestei campanii electorale, o să pună trei întrebări pentru doi contracandidați, unul la șefia CJ, iar altul la Primăria Constanța. Iată declarația completă:

  • Comandat de Partidul PRO România – Filiala Constanța
  • Executat de Asociația Puterea Civică – portal: ordinea.ro
  • CUI mandatar financiar coordonator: 21200010

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions