Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Fraudă de zile mari la ANL-urile din Năvodari. Intră să vezi probele

Published

on

Năvodari. Oraşul unde soarele sărută marea, leii se desfată pe piedestaluri, iar primarul aşteaptă cu bagajele făcute ziua de 29 ianuarie. Opozanţii primarului aşteaptă şi ei, fără bagaje, dar cu sufletul la gură, să proclame această zi, aparent fără însemnătate, drept Ziua Oraşului. Pe 29 ianuarie, ca-n fiecare dimineată, Soarele va săruta, platonic, Marea. Dar în aceeaşi zi, Curtea de Apel Constanţa va pronunţa o sentinţă referitoare la cel acuzat că a pupat terenurile de la ţărmul mării, aranjând retrocedări, vânzări şi schimburi de terenuri, în beneficiul său, al unor rude şi prieteni. Epoca de „cumnătisme” şi „nepotisme”, de blaturi nesimţite, de supremaţie a intereselor personale şi de grup, ar putea apune. Dar în urmă rămân atîtea răni deschise. Domnia arbitrariului nu s-a conturat pe un vid, la Năvodari, ci pe susţinerea condiţionată şi vinovată a consilierilor locali, care n-au nicio problemă cu organele penale, în ciuda dârelor pe care le-au lăsat în urmă. Despre o astfel de dâră intenţionăm să scriem în texul de faţă. Ea îi aparţine consilierului Marian Surdu, unul din stâlpii statornici ai sistemului de „cumnătisme” şi „nepotisme” instaurat de Nicu Matei.

Ianuarie 2015: Surdu îl pune pe fiul lui pe listele ANL

SURDU MARIANÎn 2015, acest Marian Surdu a coordonat atât de corect procesul de distribuire a locuinţelor ANL către persoanele îndreptăţite, încât şi-a băgat fiul într-un apartament de stat. Odrasla nu mai încăpea în cele două case ale consilierului şi nici pe terenul primit la Legea 15, de la Primărie. Întreaga ispravă cu iz penal a fost surprinsă în trei minute ale şedinţelor Consiliului Local Năvodari. Prima minută (notă) de şedinţă datează din 29 ianuarie 2015. La acea dată, consilierii locali şi-au exprimat votul cu privire la aprobarea a trei liste întocmite de comisia pentru repartizarea locuinţelor ANL, condusă de consilierul Marian Surdu: lista persoanelor care au acces la locuinţă, lista persoanelor care NU au acces la locuinţă şi lista de prioritate pentru acordarea locuinţei ANL. Marian Surdu nu a participat la dezbaterea şi adoptarea proiectului, dar nu pentru că l-ar fi împiedicat calitatea lui de preşedinte al comisiei care soluţionase cererile de repartiţie. Ba dimpotrivă, calitatea sa de preşedinte făcea imperios necesară participarea sa la dezbatere. Însă un alt impediment îl împiedica să-şi exercite atribuţiile până la capăt, în speţă articolul 46 aliniatul 1 din Legea 215/2001 a administraţiei publice locale, potrivit căruia: „Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.”. Aşadar, Marian Surdu avea un interes personal, patrimonial, căci unul dintre beneficiarii listelor sale era chiar fiul său, Liviu-Marian Surdu. Consilierul s-a abţinut de la dezbateri şi de la vot, iar lista pe care se găsea şi fericitul său fiu a trecut, cum trece un cuţit prin brânză.

Februarie 2015: Consiliul îi retrage fiului terenul pe care i-l dăduse moca

Minuta-2Totul era bătut în cuie. Consilierii votaseră ca oile. Nimeni n-a mai verificat că familia Surdu avea două locuinţe, cu spaţiu excedentar, aşa cum reieşea desluşit din declaraţia de avere a lui Marian Surdu. Colegii au trecut cu vederea, că doar casele erau pe numele tatălui, iar nu pe numele fiului. Şi-n plus, la Năvodari Soarele sărută Marea de-o veşnicie, şi tot de-o veşnicie circulă vorba aceea plină de înţelepciune: „cine împarte, parte-şi face!”. Dar, totuşi, un funcţionar mai atent a descoperit că şi fiul avea, pe numele său, un teren primit de-a moca, şi tot de la Primărie, în anul 2013, în baza Legii 15/2003, ca să-şi construiască o locuinţă, pe strada Corbului, la lotul 2. Având terenul, Surdu cel mic nu mai îndeplinea condiţiile legale să primească şi ANL. Înscrierea lui în liste fusese făcută ilegal.

Martie 2015: cu cheia de gât

Advertisement

Matei-cheia-ANLPe 27 februarie 2015, la următoarea şedinţă de Consiliu, aleşii neamului din Năvodari au fost învestiţi să aprobe o hotărâre de retragere a dreptului de folosinţă asupra lotului 2 de pe strada Corbului. Cui i-au retras acest drept, n-au scris iniţiatorii, nici în convocator, nici în minuta de şedinţă. Aşa, ca să nu bată la ochi. Dar Marian Surdu s-a abţinut şi de această dată de la dezbatere şi vot, invoând articolul 46 din Legea 215/2001, acela cu interesul personal, patrimonial. În mod evident, interesul lui era acela de a se acoperi că l-a trecut ilegal pe lista de acces la ANL pe fiul său, care avea terenul. Soluţia a fost simplă: hai să aranjăm să nu mai aibă terenul, ca să dispară impedimentul legal. Şi s-a rezolvat, cu ridicări de degeţele.

Scandalul repartiţiilor. Persoanele îndreptăţite n-au mai încăput pe liste

Lista ANL NavodariPe 30 martie 2015, Consiliul Local Năvodari a votat lista de repartizare a locuinţelor ANL. Surdu s-a abţinut de la vot şi de această dată, iar fiul său a primit locuinţa. După ce primarul Nicolae Matei a împărţit apartamentele, după cum spusese Surdu, la Năvodari s-a iţit un scandal fără precedent. Astfel, mai multe persoane respinse pe nedrept au reclamat, pe reţelele sociale, că tot procesul de repartiţie a fost trucat la modul ordinar. Că a fost aşa, se vede şi din povestea odraslei lui Marian Surdu, unde faptele vorbesc de la sine. Dar contestatarii au arătat, în plus, că printre beneficiari s-au găsit mai mulţi angajaţi ai Primăriei şi Poliţiei Locale, fini şi afini ai viceprimarului, ai unor consilieri sau chiar ai portarului, persoane necăsătorite, oameni de afaceri. S-a spus chiar că până şi iubita lui Liviu-Marian Surdu a primit repartiţie. Nicolae Matei a dat atunci un comunicat de presă, în care a prezentat situaţia particulară a fiecărei persoane înscrise pe lista lui Surdu. Totul s-a făcut corect, a punctat primarul, care, atât de corect ce este, şi-a petrecut ultimii ani din viaţă între beciul domnesc şi instanţa de judecată.

Marian Surdu, angajatul Primrăiei şi al cumnatului lui Matei

[pdf-embedder url=”http://img.ordinea.ro/uploads/2016/01/surdu_marian_declaratie_avere.pdf”]

Nu putem să nu trecem în revistă un alt fapt izbitor din declaraţia de avere a lui Marian Surdu. Acest individ lucrează, în plină incompatibilitate, la Tabăra Năvodari SA, o societate în care sunt acţionari Consiliul Local Năvodari, forul din care face parte Surdu şi în numele căruia confecţionează liste de distribuire a locuinţelor de stat, şi firma Dormrabib SRL, deţinută de cumnatul încă primarului Nicolae Matei. Anterior, Surdu a lucrat la SindRomânia, structura care deţinea tabăra din Năvodari, înainte ca terenurile şi clădirile ei să fie preluate abuziv de Primărie. Geniile de la Primăria Năvodari au spus că tabăra nu poate aparţine sindicatelor, pentru că este a copiilor, care nu sunt sindicalişti, că nu au vârsta necesară. Soţia lui Surdu lucrează şi ea la aceeaşi Tabără din Năvodari, iar fiuţul Liviu-Marian lucrează la… Primărie, ca să fie tacâmul complet. Nu ştim unde lucrează celelalte rude ale consilierului, dar nu ne-ar mira să mulgă un salariu, pe cine ştie ce prestaţie, tot de la Primărie. Marian Surdu deţine, potrivit declaraţiei de avere, trei terenuri, două apartamente şi trei maşini.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions