Conecteaza-te cu noi
spit constanta

Politica

Gigi Chiru se visează, din nou, primar. De data asta, din partea ALDE

Published

on

Vrem, nu vrem, anumite persoane publice intenționează să își depună candidatura pentru fotoliul de primar al municipiului Constanța. Unii au făcut-o deja, alții sunt în febra pregătirilor, iar alții încă visează că vor conduce destinele acestui oraș care, între noi fie vorba, chiar are nevoie de un edil de nota 10, pentru a reveni la adevărata lui valoare.  Știam de ceva vreme că Gigi Chiru își dorește să candideze la funcția de primar. A mai făcut-o și din partea PD-L și  a sperat că va fi propus și de PNL. Doar că acest lucru nu s-a întâmplat, iar senatorul de Constanța a decis să migreze spre oricine l-ar dori drept candidat. Și s-a înscris în ALDE, adică în partidul fostului premier Călin Popescu Tăriceanu. Interesant este faptul că partidul este condus la nivel local de senatorul Mircea Banias, cel care i-a fost, în urmă cu mai mulți ani, contracandidat pentru șefia PD-L Constanța.

Trecutul de aur al lui Gigi Chiru

chiru cu nevastaCine îl cunoaște în zilele noastre pe Chiru trăiește cu impresia că a întâlnit un om deosebit, de calitate, familist convins și fără nici un fel de legătură cu justiția. Ochelarii cu rame groase pe care îi poartă doar la televizor îi subliniază latura de intelectual. La fel şi prenumele Christian, cu “h”-ul ăla nobiliar, pe care şi l-a adăugat în buletin, pentru a-şi face trecutul uitat. În anii de dinaintea Revoluției, Chiru era ospătar la Eforie.  Ulterior, imaginea sa a tot crescut, dat fiind faptul că și-a dorit să facă politică și a ocupat funcții importante în acest sector.   În intervalul 2000-2004 a fost consilier local PD-L la Eforie, iar la finalul acelui mandat a candidat la Primăria Eforie, unde a pierdut alegerile. În anul 2012, a intenționat să ajungă primar al municipiului Constanța și a candidat pentru această poziție, însă a pierdut din nou.  Din această perioadă are un dosar penal şi o condamnare penală, nedefinitivă.  În acest dosar a fost acuzat că, atunci când se afla în campanie electorală pentru postul de primar al Constanţei, a transmis prin poştă alegătorilor bonuri valorice medicale, cu scopul de a-i determina să îl voteze.  În luna noiembrie 2013 a fost trimis în judecată pentru mită electorală, însă acest proces nu a fost încă finalizat.  În luna martie a anului trecut, în dosar a fost dată o sentință care nu era definitivă, iar până la această oră nu s-a mai judecat vreun recurs. Fundaţia Umanitară Christian Gigi Chiru a fost amendată penal cu 5.000 de lei, însă și ea a făcut recurs.  Toate aceste rezultate târzii ale procesului penal nu l-au împiedicat pe Chiru să candideze, la finele anului 2012, pentru un post de senator şi să-l câştige, pe uşa din dos, prin procedura de redistribuire.

Funcțiile și dosarele penale

Pe când este senator în parlamentul României, pe numele său a mai fost începută urmărirea penală pentru luare de mită, spălare de bani și fals în declarații – fapte comise în perioada 2010-2011, când îndeplinea funcţia deinspector-şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii. Potrivit procurorilor DNA, senatorul Gigi Chiru ar fi cerut mită 1,5 milioane de euro pentru a favoriza un grup de firme într-un proiect de construcţie de parcuri eoliene în Dobrogea. “La data de 19 august 2010, suspectul Chiru Gigi Christian a pretins de la un martor denunțător și de la un om de afaceri, suma de 1.500 000 euro, în forma disimulată a unui contract de împrumut fictiv, în vederea îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii îndeplinirii unui act ce intra în atribuțiile sale de inspector șef al Inspectoratului Regional în Construcții Sud – Est, într-o manieră favorabilă grupului de firme: S.C. EOLICA DOBROGEA S.R.L. ROMÂNIA, EOLICA DOBROGEA AG, EOLICA DOBROGEA X GMBH.
Concret, în schimbul acestei sume de bani, suspectul a promis ca, de la nivelul funcției de inspector șef al Inspectoratului Teritorial în Construcții Sud-Est Constanța, să sprijine interesele patrimoniale ale acestei persoane juridice în proiectele aflate în derulare privind construcția de parcuri eoliene în Dobrogea.
Totodată, pretinderea a fost făcută și în vederea asigurării protecției juridice a grupului de firme respectiv în litigiile existente cu concurentul, grupul Cez România. În acest context, la data de 23 septembrie 2011, suspectul Chiru Gigi Christian a primit de omul de afaceri suma de 300.000 euro și a acceptat reînnoirea promisiunii de a primi de la aceeași persoană suma de 1.200.000 euro, în aceleași scopuri menționate anterior și sub forma disimulată a cesiunii către aceeași persoană a dreptului de creanță al „creditorului” Chiru Gigi Christian, izvorât din contractul de împrumut, încheiat la data de 19 august 2010. Obligațiile izvorâte din acest contract fictiv au fost garantate prin instituirea în favoarea „creditorului” a unui drept de gaj asupra a 5% din părțile sociale ale Sc Eolica Dobrogea Srl România. Cunoscând că sumele de 1.200.000 euro, respectiv de 300.000 euro provin din comiterea infracțiunilor de dare și luare de mită, la datele de 19 august 2010 și 23 septembrie 2011, suspectul Chiru Gigi Christian a disimulat adevărata natură a dispoziției și circulației banilor, în contracte de împrumut, respectiv de cesiune de creanță. În calitate de senator în Parlamentul României, suspectul Chiru Gigi Christian, în datele de 19.12.2012, 11.06.2013 și 12.06.2014, a făcut declarații false privind creanțele deținute, în sensul omisiunii mențiunilor privind cele două acte oneroase, respectiv contractul de împrumut și contractul de cesiune de creanță”, se precizează în comunicatul DNA.

Advertisement

Însurat pentru a doua oară

Cu primagigi chiru in barbados sa soție, Mariana Chiru, a făcut doi copii – o fată și un băiat. Primul lor divorț a avut loc în anul 1999. Între timp însă, cu actele de divorț în mână, cei doi s-au împăcat și au mai făcut un copil, un băiat. Dar căsnicia lor nu a mai putut continua – în anul 2001 s-au despărțit definitiv.  Însă firma pe care au înființat-o cu mulți ani în urmă, împreună, a rămas în custodie comună – ne referim la firma Prim Intermod SRL. După primul eșec în căsnicie – chiar nu contează din pricina cui această căsnicie s-a soldat cu un divorț – Chiru a decis să trăiască împreună cu Violeta Luminița Munteanu. În anul 2003, le venea pe lume primul copiul, iar după câțiva ani, cel de-al doilea. Așa că sunt o familie împlinită, bogată și fericită. Spunem asta pentru că nu oricine își permite să-și petreacă vacanțele în Barbados. Însă câțiva dintre noi (adică ei!!), reușesc! Dar își permit, pentru că averea lui Christian Gigi Chiru (și ne referim strict la cea menționată în documentele legale) însumează un teren, un minihotel (nicăieri nu este menționată valoarea acestui imobil, dar cu siguranță se cifrează la sume impresionante, cu multe zerouri), bunuri  din metale prețioase în valoare de 30.000 Ron, bijuterii în valoare de 70.0000 Ron, obiecte de artă cotate la 25.000 Ron, tablouri prețioase, în valoare de 50.000 Ron.  În declarația sa de avere din anul 2012, trecea la declarația de avere aceste bunuri și menționa că are o datorie de 80.000 E, care trebuie înapoiată până în anul 2016, către Violeta Luminița Munteanu. Mulți văd, puțini pricep!  În următorul an,  declara mai multe conturi bancare la Raiffeisen Bank Eforie, deschise încă din anul 2001 și 2003. De ce nu le-o fi declarat și cu un an înainte, numai el știe! Și în acel an a acumulat datorii către Lumința Violeta Munteanu, în valoare de 10.000 de euro, respectiv 40.000 euro și i-a mai apărut o firmă de la care obținea dividende, SC MVL LTD. Mă rog, dividente “neînsemnate” de 39.500 euro și 22.500 euro. Vorbim despre foarte mulți bani! In plus, Luminița Violeta Munteanu este actionar și administrator al firmei SC Rom-Tour Impex SRL, o societate care a făcut numeroase afaceri.

Este evident că Gigi Chiru, candidat din partea ALDE, are şanse reduse în raport cu Decebal Făgădău, Vergil Chiţac sau Claudiu Palaz. Candidatura sa ar putea folosi mai degrabă altora (evident, partenerilor PSD-işti ai lui Tăriceanu). Dar el va candida, probabil cu gândul la un nou mandat de parlamentar, la care l-ar îndreptăţi un scor bun la Consiliul Local pentru ALDE. Oricum la PNL erau puţine şanse să mai prindă vreun loc pe listele de la toamnă, având în vedere criteriile de integritate ale partidului. Or, ALDE nu are astfel de criterii, ca dovadă că şeful filialei din Constanţa este şi el un personaj prea bine familiarizat cu holurile parchetelor şi instanţelor de judecată.

 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions