Conecteaza-te cu noi

Actual

Hârșova, lupte politice și plângeri penale! Spitalul, o mare problemă!

Published

on

Încă din momentul alegerii în funcția de primar a lui Viorel Ionescu, din partea ALDE, s-a întețit războiul dintre el și viceprimarul PNL, Ionel Dia. Că au existat sau nu motive întemeiate, lupta a devenit acerbă și a ajuns până la plângeri penale. În această dimineață, am intrat în posesia unor documente existente, potrivit cărora… dar, mai bine vă explic cu ajutorul lor.ionel-dia Iată ce spune Ionel Dia despre numirea directorului Spitalului:  ”După cea mai controversată decizie a primarului de numire a doamnei Alina Elena Chivu, hairstylist, în funcția de manager al Spitalului Orășenesc Hîrșova, o numire complet ilegală care, în urma demersurilor facute de subsemnatul, alături de consiliul de administrație al spitalului și consilierii locali, a fost anulată prin decizia Prefectul Județului Constanța, a urmat o nouă numire la fel de controversată și abuzivă, cu încălcarea acelorași prevederi legale, funcția de manager al spitalului fiind atribuită de această dată medicului Nicoară Cristian, un domn care are un trecut mai mult decât dubios. Acesta a fost demis din funcția de manager al Spitalului Cernavodă în anul 2009, constatându-se deficiențe grave în actul managerial la capitolele igienă, organizarea resurselor umane, circuitul pacienților și pentru faptul că nu a fost respectat planul de conformare pentru avizarea autorizării pe anul respectiv. În cursul aceluiași an, doctorul Nicoară Cristian a fost trimis în judecată pentru delapidare. Consiliului de Administrație al Spitalului Orășenesc Hîrsova a verificat dosarul de angajare a domnului Nicoară Cristian și a constatat faptul că acesta nu conține cazierul judiciar al medicului și nici vreun curriculum vitae al acestuia, documente absolut necesare la ocuparea unei asemenea funcții, dar de existența cărora primarul nu s-a preocupat. Mai mult decât atât, de la data numirii în funcția de manager de către primarul Ionescu, domnul Nicoară efectiv terorizează angajații spitalului. Se pare că acesta și-a propus să alunge medicii din spital, aceiași medici care au contribuit esențial pentru menținerea în funcțiune și acreditarea acestui așezământ. În prim-planul acestui scandal se află doctorii Fricățel. Primarul Ionescu face toate aceste abuzuri și nedreptăți familiei Fricățel, prin intermediul managerului Nicoară. De la venirea managerului Nicoara, spitalul este într-un haos total. Bolnavii sunt lăsați în frig, au început demolarile fară autorizație, iar ambulanța este folosită în mod abuziv pentru naveta managerului pe ruta Hîrșova-Constanța. În data de 28.12.2016 a avut loc ședința consiliul de administrație al spitalului. La aceasta au participat, pe lângă membrii consiliului și primarul Ionescu, toți medicii și angajatii spitalului, aceștia din urmă semnalând abuzurile și managementul defectuos de care spitalul a avut parte de la venirea domnului Nicoară. Cu această ocazie, i-a fost solicitată primarului demiterea managerului, însă acesta a refuzat. Personal am transmis o sesizare Prefectului Judetului Constanța cu privire la numirea ilegală și abuzivă facută de primar.

 Nici la Carsium situația nu este tocmai roză!

După cea de-a doua numire neinspirată de la spital, a urmat numirea în funcția de director interimar al Carsium Edil SRL, fără acordul consiliului de administrație, a unui angajat al domnului Drumea Cristin-Iani (consilier local ALDE), o persoană fără experiență în domeniu, numită strict politic, ilegal și fără respectarea critetiilor de  competență. Toate aceste angajări făcute pe criterii politice au dus la îngreunarea și realizarea defectuoasă a actului administrativ. În cadrul consiliului local, consilierii PNL și PSD s-au opus, în limitele competențelor pe care le au, abuzurilor și încercărilor de încălcare a legii ale primarului Ionescu.

Cercetări penale în derulare

Faptele primarului Ionescu fac și obiectul unor cercetări penale în desfășurare. El este acuzat pentru mită electorală deoarece a oferit rechizite școlare în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentarele din decembrie 2016. A încercat să obțină voturi în mod nelegal pentru partidul pe care-l reprezintă, știind că nu mai are susținerea electoratului hîrșovean. Pentru distribuirea rechizitelor, el s-a folosit de angajații primăriei, iar dupa începerea anchetei de către poliție, i-a învinuit pe aceștia și a încercat să mușmalizeze totul.” În declarațiile acordate mass-media, Ionel Dia se referă și la ocuparea abuzivă a unui teren, despre care, spune el, Tribunalul Constanța a stabilit definitiv și irevocabil, prin Decizia Civilă nr. 185 din 14 februarie 2014, că aceștia nu au un drept de proprietate asupra suprafeței de teren solicitate. ”Ca atare, primarul Ionescu Viorel ocupă și în prezent în mod abuziv domeniul public.”, afirmă Dia.

Advertisement

Primarul este ferm în declarații

 

viorel-ionescuL-am contactat, firește, și pe primarul orașului Hârșova, Viorel Ionescu. Încă nu știa despre scrisoarea adresată presei dar a fost cât se poate de ferm în declarații. În primul rând, a marjat pe faptul că viceprimarul Ionel Dia nu primește salariu de vreo 2 luni. ”Știu că e deranjat de acest lucru dar să demonstreze că este viceprimar și să vină la serviciu, să-și îndeplinească atribuțiile.”. În ceea ce privește numirea directorului interimar al Spitalului, primarul ne-a spus că aceasta a fost făcută în baza legii speciale  a Ministerului Sănătății. El s-a arătat foarte nemulțumit de faptul că, în cadrul Consiliului de Administrație al unității sanitare, nu s-a luat decizia scoaterii la concurs al acestui post. ”Am cerut încă din luna noiembrie o hotărâre a Consiliului de Administrație al Spitalului, consiliu din care face parte dl. Nădrag, să scoatem la concurs acest post. Spun asta, deoarece managerul spitalului este numit în baza criteriilor legii. Dar nu s-a scos la concurs. Nu știu cine și ce interese are!”, ne-a spus primarul Viorel Ionescu. El nu a omis să reamintească încrengătura nefirească a partidelor politice, cel puțin la Hârșova. Se știe că, la nivel național, PSD și ALDE sunt partidele aflate la guvernare. Cu toate acestea, la Hârșova această alianță nu pare a funcționa. ”Nu-mi convine că PSD Hârșova, deci și PSD Constanța, susține un viceprimar liberal. I-am cerut și d-lui Felix Stroe să sancționeze conducerea PSD Hârșova, partid care ar trebui să colaboreze cu ALDE, formațiunea politică din care provin!”  Cum se vor finalize lucrurile la Hârșova este foarte greu de anticipat. Din păcate, locuitorii sunt și vor fi fi cei ce vor avea cel mai mult de suferit!

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions