Conecteaza-te cu noi

Societate

În județ sunt zilele recoltei, care costă foarte mult! Ce s-ar putea face cu acești bani?

Published

on

De ani de zile, pe la sfârșitul lunii septembrie, începutul lui octombrie, este sărbătoare în marile și micile orașe, dar și în comunele în care se așteaptă demararea distracției. Este perioada în care o grămadă de soliști vocali, trupe rock sau de muzică populară, nume consacrate sau care așteaptă momentul de a se lansa pe marile scene, se reunesc pe scenele micuțe ridicate de primării. Așa cum bine știți, la Constanța se derulează deja Zilele Recoltei. Acestea vor dura timp de zece zile și se bucură de prezența a numeroși vizitatori și cumpărători. Unii vin aici pentru a se distra, iar alții pentru a-și umple sarsanalele cu mâncare. Câți bani scot din buzuanar este greu de spus, dar ar trebui să existe un  răspuns cât se poate de facil: fiecare cheltuiește atât cât își permite! Acest eveniment a avut deja loc la Cumpăna, iar la mijlocul lunii octombrie se va desfășura la Năvodari. Nici Medgidia, Mangalia și Cernavodă nu rămân de căruță – și aici vor fi evenimente specifice unor astfel de sărbători, doar că nu avem încă un program complet ca să vi-l prezentăm. În fiecare localitate în care se sărbătorește toamna sunt amenajate standuri pentru producătorii agricoli, dar și vânzători de suveniruri. Nicăieri nu lipsesc grătarele pline de pastramă, de mici și de alte bunătăți specifice. Nu lipsesc nici concursurile dedicate acestor zile, cele mai bune murături, cele mai bune plăcinte etc. Să nu vă imaginați că aceste manifestări de anvergură sunt gratuite! Nici vorbă de așa ceva. Pe lângă faptul că localnicii se reped în număr mare pentru a fi martorii spectacolelor și pentru a-și face cumpărături, ei cheltuiesc o grămadă de bani.  Organizatorii, la rândul lor, sunt obligați să cheltuiască foarte mulți bani. Nu toate primăriile organizatoare au făcut publice prețurile pe care sunt obligate să le dezvăluie tuturor doritorilor. La Constanța aceste zile costă bugetul Consiliului Județean Constanța 480.000 de lei. Nici nu vreau să mă gândesc despre ce sumă mare este vorba și ce s-ar fi putut realiza cu ea dacă nu se organiza această sărbătoare.

De când se celebrează roadele pământului?

Nu-mi dau seama câtă lume mai știe de când se celebrează roadele pământului și metamorfoza pe care a avut-o această sărbătoare de-a lungul timpului. Cei ce nu știu pot afla acum că a fost marcată încă din antichitate, atât la greci cât și la romani. Noi am preluat-o ceva mai târziu, dar în România a atins apogeul în anii comunismului. Pe atunci era marcată la sfârșitul lunii octombrie, când toată lumea cam termina treaba la câmp, adică se culegea deja porumbul și varza. Pe atunci era o perfectă ocazie de a arăta lumii ce bine o ducem, cât de mare este producția la hectar și cum putem să obținem fără probleme credite externe. Asta până când Ceaușescu s-a decis să achităm aceste credite prin înfometarea populației. Și pe acea vreme se organizau zilele recoltei în capitalele de județ și în marile orașe, iar lumea se simțea chiar bine. Și atunci erau amenajate standuri cu diferite produse agricole, era distracție, muzică, petreceri etc. Numai că dacă pe vremuri se marca terminarea campaniei agricole de toamnă, acum lucrurile s-au schimbat în totalitate. Uitați-vă la datele la care s-au desfășurat deja multe zile ale recoltei în județ. La Constanța este un eveniment de cursă lungă, dar în alte localități aceste zile au fost mai puțin numeroase și deja s-au terminat. Ce înseamnă astăzi ziua recoltei pentru locuitori? Greu de spus, dacă ar fi să ne uităm doar la prețurile produselor pe care le găsim la acest târg. Prea puțină lume se mai bucură de sărbătoarea propriu-zisă. Cei mai mulți dau ghes la tarabe doar în speranța că aici vor găsi prețuri mai mici decât în piețele uzuale. În zilele noastre, această sărbătoare este una a producătorilor și a consumatorilor. Sunt și spectacole dar lumea poate sta și la un must sau o pastramă.

Și-n străinătate există această sărbătoare

Advertisement

Imediat după Revoluția din 1989, nimeni nu s-a mai deranjat să organizeze Ziua Recoltei. Este greu de spus din ce motiv! La Constanța au trecut ani de zile fără ca cineva să resimtă lipsa festivităților acestei zile. Până în urmă cu nouă ani, când s-a organizat prima ediție. Iar de atunci tăvălugul a tot continuat să să rostogolească – sărbătoarea a tot crescut, de la șase la zece zile! Dacă-i sărbătoare, să fie! Este important de precizat că recolta este celebrată în aproape întreaga lume. În Germania și Austria se desfășoară cu mult fast. În multe alte țări, pe care nu le voi enumera, se sărbătorește Thanksgiving Day, care nu semnifică chiar același lucru cu Ziua recoltei, dar nici departe nu este. Nu știu în altă parte cum este din punct de vedere financiar, dar la noi – în actualele condiții și cu actualele dificultăți de tot felul cu care ne confruntăm cu toții – nu cred că era necesar să cheltuim atât de mulți bani. Bine, nu zic că nu este important să existe acele piețe, dar prețurile pe care le percep producătorii sunt aproape identice cu cele din restul piețelor constănțene. Și eu continui să mă întreb: oare ce altceva puteam face cu 480.000 de lei cât costă această sărbătoare la Constanța?

 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions