Conecteaza-te cu noi

Societate

În luna septembrie, comisarii Gărzii de Mediu Constanța au aplicat amenzi de peste un milion de lei

Published

on

În luna septembrie a.c., Garda Națională de Mediu Constanța a efectuat 153 de controale, din care 56 au fost inspecții planificate și 97 inspectii neplanificate.

În cursul lunii septembrie s-au realizat controale planificate tematice la 48 de UAT-uri din județ pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale și a stării de salubrizare a localităților.

De asemenea, au fost verificați șase operatori care se supun legislației privind emisiile industriale, iar împreună cu ISU Dobrogea s-au realizat inspecții la doi operatori care exploatează instalații în care sunt implicate substanțe periculoase și prezintă pericol de accident major.

Cele 97 de inspectii neplanificate s-au realizat astfel:

Advertisement

–  o inspecţie pentru verificarea modului de respectare a condiţiilor impuse în actele de reglementare

– o inspecţie în urma autosesizării Gărzii Naţionale de Mediu

– 21 inspecţii pentru rezolvarea unor reclamaţii

– o inspecţie pentru investigarea unor accidente sau incidente cu impact asupra mediului –incendiu la platforma Gloria ca urmare a operațiunilor de dezasamblare/tăiere, cu degajare de fum în atmosferă; societatea care a efectuat lucrări a fost sancționata cu amendă de 15.000 lei.

–  4 inspecţii neplanificate tematice, dispuse de Comisariatul General al GNM – control tematic la haldele din industria extractivă; o societate a fost sanctionată cu amendă de 50.000 lei și suspendarea activității pentru lipsa autotrizației de mediu

Advertisement

–  două inspecții pentru verificarea măsurilor stabilite anterior

– 67 inspecții cu alte autorități, din care 58 de acțiuni de inspecție și control privind transferul deșeurilor și mărfurilor/bunurilor second-hand, în punctele de trecere a frontierei Constanța Nord și Constanța Sud, la notificarea Poliției de Frontieră.

În luna septembrie, comisarii au înaintat două sesizari penale către organele competente și au aplicat următoarele sancțiuni contravenționale:

– 4 avertismente

– 46 amenzi în valoare totala de 1.037.500 lei

Advertisement

– 6 suspendări de activitate

În cursul lunii septembrie au fost sancționate 27 UAT-uri cu amenzi în valoare totală de 525.000 lei, pentru nerespectarea obligației de a atinge un nivel de pregătire pentru reutilizare și reciclare a deșeurilor de minim 50% din masa totală de deșeuri generate în anul 2021, pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă provenite din deșeurile menajere generate de populație și pentru neluarea măsurilor de prevenire a depozitărilor necontrolate de deșeuri.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions