Conecteaza-te cu noi

Societate

În urma rectificării, bugetul pentru învățământ crește cu peste 550 de milioane de lei

Published

on

În cursul zilei de azi, 17 noiembrie, la sediul Guvernului s-a desfășurat o nouă ședință a executivului. Bugetul pentru învățământ  fost suplimentat cu 554,35 milioane de lei. Ministrul Educației, Ligia Deca, a precizat că acești bani vor fi alocați pentru plata burselor școlare, respectiv pentru finanțarea învățământului particular și confesional acreditat.

Iată ce a postat ministrul Ligia Deca pe pagina sa de Facebook:

”Am bucuria să vă anunț că în urma rectificării, bugetul pentru învățământ crește cu 554,35 milioane de lei!
Guvernul României a adoptat în ședința de astăzi, prin ordonanță de urgență, a doua rectificare a bugetului de stat pe anul 2022.
În urma acestei decizii, bugetul alocat învățământului crește, în total, cu suma de 554,35 milioane de lei (320 milioane de lei – buget pentru învățământ gestionat de Ministerul Educației, iar 234,35 milioane de lei – sume defalcate din TVA de la bugetul de stat prin bugetele locale).
Suplimentarea cu 320 milioane de lei de la bugetul de stat pentru Ministerul Educației vizează asigurarea salariilor pentru personalul din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.
Sumele defalcate din TVA de la bugetul de stat prin bugetele locale vor fi utilizate pentru plata burselor școlare în acest an calendaristic (200,03 milioane de lei), respectiv pentru finanțarea învățământului particular și confesional acreditat, conform legii (34,32 milioane de lei).”

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions