Conecteaza-te cu noi

Societate

Încep simulările evaluării naționale. Vezi câți elevi din Constanța participă

Published

on

Conform  Calendarului simulării evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a și al simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat național, în anul școlar 2018 – 2019,  luni, 11 martie a.c., va avea loc proba scrisă la  disciplina Limba și literatura română, urmând ca marți, 12 martie a.c., să se desfășoare proba la Matematică. În acest an, la simularea evaluării participă și elevii clasei a VII-a.

Astfel, 12.536 de elevi înscriși la începutul anului școlar 2018-2019  (6077 – clasa a VIII-a și 6459 – clasa a VII-a) vor susține probele scrise în cele 125 de unități de învățământ, începând cu ora 9.00.  Accesul elevilor este permis până la ora 8.30, iar timpul destinat elaborării lucrării scrise este de două ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Afişarea rezultatelor este programată pentru data de 22 martie. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.

Lucrările scrise se vor evalua de către profesori din unitatea de învățământ în care se desfășoară simularea națională. Rezultatele obținute de elevi la aceste simulări sunt analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu  elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea  performanțelor școlare.

 

Advertisement

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions