Conecteaza-te cu noi

Societate

INS: Prețurile din România VOR CREȘTE până la finalul anului

Published

on

Directorii firmelor din România estimează o scădere a activităţii şi a numărului de angajaţi în construcţii, până în ianuarie, dar şi o creştere moderată a preţurilor, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Soldul conjunctural indică percepţia managerilor asupra dinamicii unui fenomen, care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii unui indicator statistic. Soldul conjunctural procentual este obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă, scrie News.ro.

În activitatea de construcţii, managerii estimează, pentru următoarele trei luni, o scădere a volumului producţiei (sold conjunctural -23%).

Managerii estimează, de asemenea, scădere a numărului de salariaţi (sold conjunctural -16%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creştere moderată a acestora (sold conjunctural +10%).

Advertisement

În industria prelucrătoare, managerii preconizează, pentru următoarele trei luni, o relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +1%).

”Pentru activitatea de fabricare a produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice se va înregistra tendinţă de creştere (sold conjunctural +24%), în timp ce pentru activitatea de fabricare a produselor din tutun se va înregistra scădere accentuată (sold conjunctural -69%)”, se arată în comunicat.

Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -2% pe total industrie prelucrătoare. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +9%).

În sectorul comerţ cu amănuntul, managerii aşteaptă, pentru următoarele trei luni, o tendinţă de relativă stabilitate a activităţii economice (sold conjunctural +5%).

Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +7%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +15%).

Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creştere moderată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +13%).

Advertisement

Cifra de afaceri din zona serviciilor, potrivit estimărilor managerilor, va cunoaşte relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +3%).

”În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural 0%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural +5%)”, se arată în comunicat.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions