Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Interviu în exclusivitate: Războiul unui om de rând cu un pepene de… soi!!

Published

on

În urmă cu câteva zile, un fapt neobișnuit s-a produs la Năvodari, într-un magazin alimentar. Un prieten al meu, Andrei Zamfirescu, jurnalist cu vechi state de plată în televiziune, care locuiește în Năvodari, a fost la cumpărături la magazinul Kaufland din localitate. Și-a pus în coș mai multe lucruri, printre care s-a decis să ia și un pepene. Nu și-a imaginat că va avea parte de una dintre cele mai mari surprize din viața lui. Ajuns acasă, în momentul în care l-a tăiat, acesta a eliminat abundent o spumă albă, căreia nu i-a putut găsi nici o explicație. Contrariat, a filmat momentul tăierii pepenelui și a postat filmarea pe facebook, alături de următorul text. “Terorismul internațional și atentatul cu bombă au ajuns în România în pepeni! Azi am cumpărat periculoasa lubenitză de la Kaufland – Năvodari!! Nu știu ce steroizi folosesc, dar e cam riscant consumul..potzi să crăpi mai repede cu pepenașu’ decât cu oala sub presiune uitată pe foc! Enjoy the movie!!!” Iată adresa la care puteți viziona acest filmuleț și puteți afla și opinii ale internauților: https://www.facebook.com/andrei.zamfirescu.52/videos/vb.100000564173786/1290287391000054/?type=2&theater.

Până la ora actuală, postarea sa a avut 887.671 de vizualizări! Am decis repede să realizăm următorul interviu:

Reporter – Când ați văzut ce spume face pepenele, ce v-a trecut prin cap!!??

Andrei Zamfirescu – M-au trecut toate apele. Inițial am crezut că e o bombă menită să distrugă rozătoarele din Năvodari, dar apoi, după ce am înfipt cuțitul, fără milă, în pepenaș, am realizat că rozătoarele mai au o șansă!!

Advertisement

Reporter – Ați trecut pe lângă un pericol mortal. Realizați, sper, că în apropiere de  dumneavastră este un combinat chimic!!?

Andrei Zamfirescu – Am realizat mai târziu ce imprudență am comis, mai târziu mi-am dat seama că am expus o comunitate inocentă la un …masacru potențial! Și acum am remușcări, dar șansa a ținut cu noi…pepenele n-a explodat!! Combinatul de la Midia este în siguranță!!

Reporter – Cum vă simțiți acum, după ce ați trecut peste acest pericol?

Andrei Zamfirescu – Excepțional! Mă simt viu și încerc să cumpăr mâncare de la cei care chiar o cultivă! Cumpar de la români, de la un cultivator de legume adevărat! Și, în sfârșit, cei care verifică certificatele de producător să-și facă treaba, ca să nu mai găsim toți neisprăviții, toți samsarii, toți țiganii care n-au un petec de pamânt dar au certificate de producător și care ne vând legume din România. Bașca hypermarketurile, ale căror produse nu se strică cu săptămânile pe masă! Băgați în voi, oameni buni, dar nu mai chemați “Preotul” după 7 ani. La ce mâncați, sunteți livrați pe post de sfinți. Numai că Sfinții miros a smirnă, nu a detergent!!

Autoritățile intervin

Advertisement

Ulterior, Paul Anghel, directorul ANPC a declarat că au fost verificate cele două loturi de pepeni verzi expuse la comercializare. Se pare că alimentele proveneau din Grecia. În urma secționării mai multor pepeni nu s-a confirmat existența pepenilor spumanți, umflați, efervescenți, ANSVSA dispus ca operatorul economic să efectueze analize de laborator pentru determinarea conținutului de pesticide, urmând să comunice rezultatele reprezentanților OPC și DSV Constanța. Dr. Cristina Linte, comunicator al DSV Constanța, ne-a declarat că deocamdată se așteaptă rezultatele oficiale. “Au fost trimise probe la București pentru a stabili exact cum stau lucrurile. La controlul pe care noi l-am desfășurat nu am descoperit absolut nimic în neregulă. Dar așteptăm să vedem ce vor spune rezultatele, iar apoi vom putea să stabilim cu exactitate cum au stat lucrurile.”, ne-qa declarat dr. Linte.

Punctul de vedere al companiei Kaufland

Reprezentanții companiei Kaufland au susținut că informațiile apărute recent în presa constănțeană referitoare la calitatea pepenilor vânduți de lanțul de magazine nu se confirmă. Aceștia afirmă că utilizatorul de facebook care a făcut public faptul că alimentul ar fi fost stricat nu a pus la dispoziție ”nici un bon sau alt act, care să dovedească faptul că pepenele a fost cumpărat din Kaufland, în condițiile în care, la ora actuală, pepenii se vând, grație sezonului de vârf, la aproape orice colț de stradă. De asemenea, nu există nici un fel de informații sau buletin de analiză care să ateste că pepenele referit în postare ar fi injectat cu pesticide”, susțin reprezentanții companiei. ”Separat, compania noastră a demarat propriile investigații pe toate loturile de pepeni aflate în depozitele noastre, nefiind constatată, până în prezent, nicio abatere de la standardele de calitate și siguranță alimentară. Vă asigurăm că ţinem la calitatea produselor comercializate în magazinele noastre şi ne dorim să oferim clienţilor noştri o experienţă cât mai plăcută la cumpărături. În plus, clienţii sunt rugaţi să se adreseze imediat Biroului de Informaţii pentru clarificarea situaţiei sau să apeleze gratuit numărul de telefon 0800.080.888 de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 – 18.00.”

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions