Connect with us

Exclusiv

Iorguș și Mazăre, retrocedări la indigo. O moartă s-a judecat cu Primăria Mangalia (documente)

Adrian Cârlescu

Publicat

la

Pe Radu Mazăre îl cunoaște toată țara. A fost derbedeul care a retrocedat fraudulos un milion de metri pătrați de teren în Constanța. Din pixul său, mai multe persoane care aveau de recuperat terenuri agricole în pântecul câmpului au primit în compensare suprafețe de trei ori mai mari și de o sută de ori mai scumpe în stațiunea Mamaia, în Parcul Tăbăcărie, în Portul Turistic Tomis, pe plajă și pe faleză, pe marile bulevarde. O parte din aceste terenuri extrem de valoroase au ajuns prin suveică la rubedeniile și interpușii lui Mazăre. După 4 ani de anchete penale și încă 11 ani de judecată, Radu Mazăre și complicii lui au ajuns la pușcărie.

În celălalt capăt al județului, la Mangalia, un mafiot cu guler alb, pozând în om serios iar nu-n golan, a făcut același jaf ordinar. Și nu l-a făcut singur, ci exact în complicitate cu samsarii care zac la pârnaie cu derbedeul de Mazăre. Vorbim de aceleași acte, de aceleași falsuri și de același patent infracțional! Cu toate acestea, Mazăre e la pușcărie, iar Zanfir Iorguș – căci despre el este vorba – e liber și vrea din nou la Primărie. Nu întâmplător, candidează tocmai de la partidul care a dat țării o întreagă pleiadă de pușcăriași.

Averea familiei Movilă

Piesa centrală din dosarul penal al lui Mazăre este retrocedarea averii familiei Movilă, în anul 2004, către o gașcă de samsari formată din Georgică Giurgiucanu, Dragoș Săvulescu, Viorel Pană și Maria Măriuța. Însă, înainte de a da lovitura la Constanța, cei patru samsari au jefuit la Mangalia, în 2002, în complicitate cu Zanfir Iorguș. 

Creierul grupării a fost Georgică Giurgiucanu. Acesta avea afaceri la Mangalia, dar locuia în Eforie Sud, pe aceeași stradă cu Primăria din această localitate. Pe lângă casă, Giurgiucanu a ajuns să o cunoască pe Ivonne Buzescu-Movilă, nepoata boierului Ioan Movilă, cel care a înființat stațiunea Eforie Sud la începutul secolului trecut. Ivonne trăia într-o sărăcie lucie, era bătrână și bolnavă, dar venea frecvent de la București la primăria de pe strada lui Giurgiucanu, ca să se intereseze de averea bunicului ei. Acesta din urmă acumulase la vremea lui case și sute de hectare de teren în Constanța, Eforie, Mangalia, Ovidiu și Valu lui Traian. Cum nepoata boierului nu avea bani de șpăgi, autoritățile locale o luau în râs și o plimbau pe drumuri.

Giurgiucanu a convins-o pe bătrână că el se poate descurca mai bine să aranjeze cu baronii locali. Cei doi au încheiat un contract de mandat, în octombrie 2001. Pentru efortul său, Giurgiucanu urma să primească 50% din valoarea bunurilor ce urmau să-i fie retrocedate bătrânei.  

Grădina de zarzavat de la Mangalia

În februarie 2002, acționând în baza acestui mandat, Giurgiucanu a obținut, de la Arhivele Naționale, un act care atesta că regimul comunist a confiscat 11,4 hectare de teren de la moștenitorii lui Ioan Movilă, pe raza localității Mangalia. Vorbim de un teren moștenit în comun de cei 7 copii pe care i-a avut boierul. După cum vom arăta mai jos, acest teren avea regim agricol, fiind o grădină de zarzavat aflată la marginea orașului. Însă acest aspect a fost ascuns atât de beneficiarii poveștii de față, cât și de comisia condusă de Zanfir Iorguș.

Urmând procedura legală, Giurgiucanu a notificat Primăria Mangalia să îi restituie bătrânei întreaga suprafață, deși a atașat documente că aceasta are calitatea de unică moștenitoare pentru doar 3 din cei 7 copii ai boierului. Cu alte cuvinte, i se cuveneau doar 4,8 hectare, iar nu întreaga moștenire de 11,40 de hectare. Cu toate acestea, Giurgiucanu a cerut terenul pe de-a întregul, evaluându-l din pix la un milion de dolari. Totodată, s-a angajat să aducă pe parcurs certificate de moștenire și pentru ceilalți 4 copii ai lui Ioan Movilă.

Ivonne Movilă – sursa foto – Ziua de Constanța. Notificările transmise de Giurgiucanu pot fi consultate AICI.

Aceste acte nu au mai fost depuse niciodată. Și nici nu puteau fi obținute în mod legal, deoarece 2 din cei 7 copii ai boierului aveau descendenți în viață, iar un al treilea – fără urmași – își donase întreaga moștenire prin testamentul întocmit la 26 decembrie 1945, către Academia Română, Ministerul de Interne și Ministerul Agriculturii. Jules Movilă – cum se numea acesta – a donat cota sa indiviză din terenul arabil pentru grădini de zarzavat din Mangalia către Ministerul Agriculturii, așa cum arată publicista Aurelia Lăpușan (vezi AICI).

Un serial de falsuri

Problema s-a rezolvat cu falsuri. Astfel, profitând de senilitatea Ivonnei Movilă, Giurgiucanu l-a băgat în afacere și pe Dragoș Săvulescu, un tip care avea să ajungă în conducerea clubului de fotbal Dinamo București. Cei doi au devenit deopotrivă procuriștii Ivonnei Movilă, în baza unui nou contract de mandat. Numai că în actul cel nou se preciza în fals că bătrâna ar avea drept de moștenire pentru 6 dintre copiii lui Ioan Movilă.

În septembrie 2002, Ivonne a ajuns pe patul de moarte, fiind în stare vegetativă. Decesul iminent și inevitabil urma să strice întregul business al samsarilor Giurgiucanu și Săvulescu. Aceștia erau doar procuriști ai bătrânei, iar în legislația românească nu poți să fii procurist al unui mort. Procura îți dă dreptul să semnezi în locul unui om viu, care din diferite motive nu se poate deplasa să semneze cu mâna lui. Dacă acesta moare, nimeni nu mai poate semna în numele său, pentru că morții nu pot derula raporturi juridice cu cei vii.

Înțelegând aceste lucruri elementare, pe 30 septembrie 2002, Giurgiucanu și Săvulescu au comis un nou fals, în complicitate cu un notar corupt. Cei doi au vândut drepturile litigioase ale muribundei, deși nu aveau mandat să facă acest lucru. Vânzarea a fost o procedură formală. În fapt, aceștia au trecut moștenirea în mod fraudulos pe numele unor rubedenii: Viorel Pană, care era cumnatul lui Giurgiucanu, și Maria Măriuța, care era bunica lui Săvulescu.

Bătrâna s-a stins din viață pe 4 octombrie 2002.

Cum s-a judecat Primăria Mangalia cu o moartă

Pe 22 octombrie 2002, Ivonne Movilă, care era moartă de 3 săptămâni, a deschis un proces împotriva Primăriei conduse de Zanfir Iorguș. Moarta putrezea în cimitir, dar în acest timp se judeca să i se constate dreptul de proprietate asupra celor 11,40 de hectare din moștenirea de la Mangalia.

La două zile distanță, pe 24 octombrie 2002, cumnatul lui Giurgiucanu și bunica lui Săvulescu au transmis Primăriei Mangalia o notificare în care îl anunțau pe Iorguș că ei au devenit titularii moștenirii, pe baza contractului de cesiune a drepturilor litigioase semnat pe 30 septembrie 2002. Având contractul și notificarea în mână, Iorguș avea de fapt dovada că Ivonne Buzescu-Movilă nu mai avea nicio calitate și niciun interes să se judece cu Primăria. Nu e clar dacă Iorguș că a știut de moartea bătrânei. Însă în mod cert, pe baza notificării și a contractului de cesiune, fostul primar avea obligația să ridice excepții pe lipsa calității procesuale active și pe lipsa de interes în procesul cu moarta. Dar n-a făcut acest lucru.

Pe pasivitatea sa, procesul s-a judecat într-un singur termen de judecată. Iar pe 26 noiembrie 2002, Judecătoria Mangalia a admis cererea moartei și a constatat dreptul acesteia să primească 11,4 hectare, atenție!, în INTRAVILAN (vezi AICI documentul). 

Complicitățile lui Iorguș

În realitate, averea movileștilor fusese un teren de grădină la marginea orașului, așa cum se arată în actele de la Arhivele Naționale. Vorbim de acte la care Iorguș și comisia de retrocedări pe care o conducea au avut deplin acces, după cum vom explica pe larg la finalul articolului. Cu toate acestea, fostul primar n-a zis nimic, nici în proces și nici altundeva, trădând astfel starea de conivență în care se afla cu actualii pușcăriași.

Mai mult, la același dosar de retrocedare se găsește o notificare trimisă de cumnatul lui Giurgiucanu, în care acesta își dădea acordul să primească în locul ”terenului central” (care, de fapt, era la margine) terenuri în stațiuni și pe malul mării. Și Iorguș iarăși n-a avut nimic împotrivă.

Același Iorguș n-a avut nimic împotrivă să facă retrocedarea înainte ca hotărârea judecătorească dată pe numele moartei să fie motivată și comunicată în mod oficial. La dosar se găsește doar un certificat de grefă emis de Judecătoria Mangalia. Hotărârea nu fusese redactată și oricum era nedefinitivă. Dar legea îl obliga pe fostul primar să declare apel și apoi recurs. Moldoveanul s-a făcut că plouă și i-a umplut pe samsari de terenuri în stațiunile Mangaliei și în pădurea Comorova.  

Un tun de 6 milioane de dolari

Download (PDF, 7.24MB)

Prin Dispoziția 277 din 17 decembrie 2002, Zanfir Iorguș le-a acordat falșilor cumpărători de drepturi litigioase terenuri în compensare pentru întreaga suprafață notificată, de 11,40 de hectare, în stațiunile Jupiter, Olimp și Olimp Nord. În total, au fost 8 terenuri cu suprafețe variind între 4.000 mp și 49.000 mp. Lotul cel mai mare le-a fost atribuit în Pădurea Comorova, vizavi de campingul Zodiac și la mică distanță de stadionul Neptun. Terenul atribuit a fost subevaluat la modul crunt, la 7,8 dolari metrul pătrat. Însă, potrivit unui document intern al Primăriei Mangalia, terenurile din zona stațiunilor valorau 60 de dolarfi pe metrul pătrat. La această ”grilă”, terenurile atribuite autorilor falsului valorau de fapt 6.840.000 de dolari, în vrem,e ce aceștia au evaluat din pix, fără să-i verifice nimeni, fosta grădină de zarzavat la un milion de dolari. E limpede pentru oricine că o grădină de zarzavat nu putea să valoreze atât de mulți bani, și că nicio autoritate corectă și de bunăcredință nu ar fi dezdăunat o grădină cu terenuri de 6,8 milioane de dolari. 

Însă în mod special trebuie să subliniem că în acest dosar de retrocedare nu există nicio evaluare oficială, nici pentru valoarea terenului originar, nici pentru valoarea terenurilor acordate în compensare. Or în sentința nedefinitivă se arăta că Primăria Mangalia trebuie să ofere fie amplasamentul originar, fie teren în compensare de aceeași valoare. Zanfir Iorguș a stabilit, după criterii doar de el știute, că terenurile pe care propunea să le acorde în compensare valorează la fel ca terenul grădinii de zarzavat. Ca dovadă, în procesul-verbal prin care Iorguș și ai lui au aprobat retrocedarea prin compensare, nu există nicio referire la modul în care au fost stabilite valorile în dicuție:

Nici măcar Mazăre n-a îndrăznit să facă astfel de golănii. În dosarele de retrocedare de la Constanța, toate terenurile au fost subevaluate cu ajutorul unui expert evaluator carfe a fost la rândul său condamnat la 7 ani de închisoare. La Mangalia, expertul a fost Iorguș însuși, care a apreciat din pix că hălcile de intravilan au cam aceeași valoare cu grădina de zarzavat.

Pe 10 martie 2003, Viorel Pană a vândut o parte din terenurile primite de la Primăria lui Iorguș către cumnatul său Giurgiucanu. Mai departe, Giurgiucanu le-a vândut unor investitori bogați și foarte influenți, care le stăpânesc și acum în calitate de cumpărători de bunăcredință.

Dovada că Iorguș știa că terenul originar era agricol

Acum vine cireașa de pe colivă. Potrivit documentelor aflate în posesia noastră, în anul 1998, Dan Iarca-Movilă, un alt moștenitor al boierului, a solicitat retrocedarea aceluiași teren, cu același act de expropriere din 1945 pe care l-a folosit și Giurgiucanu. Notificarea lui Dan Iarca-Movilă a fost soluționată în 2002, exact în același timp cu notificarea lui Giurgiucanu. Însă, în mod halucinant, Zanfir Iorguș a apreciat că lui Iarca i se cuvine teren agricol, extravilan, în mijlocul unui câmp, iar lui Giurgiucanu și complicilor săi teren intravilan, construibil, în stațiunile Mangaliei. Nu mai spunem că o fracție din același teren a fost retrocedată de două ori.

Extras din titlul de proprietate primit de Dan Iarca Movilă în anul 2002. Acesta a solicitat o cotă din terenul originar, iar în anul 2002 a fost pus în posesie, atenție, asupra a două loturi de teren arabil. Iarca Movilă a folosit aceleași acte ca și Giurgiucanu. 

Esențialul este că Iorguș cunoștea perfect că terenul originar era agricol, dar cu toate acestea a ținut să-i dea lui Giurgiucanu cele mai bune terenuri din Comorova și din stațiuni. Ca o ironie de zile mari, Giurgiucanu s-a ales cu terenuri mai bune în PUZ-ul Comorova decât avea să obțină însuși Iorguș pentru el și pentru familia sa (părinți, soție și un văr), de pe urma altor retrocedări de poveste. Povestea v-o spunem cu lux de amănunte și documente într-un episod viitor.

Georgică Giurgiucanu, un mic țărănist, ca și Iorguș

Până atunci, trebuie să mai spunem că, în anul 2005, Academia Cațavencu a publicat o anchetă la cheie despre retrocedarea Movilă de la Constanța. Necunoscând faptele de-a dreptul penale de la Mangalia, jurnaliștii notau că acest Georgică Giurgiucanu a fost un membru neînsemnat al PNȚCD (tot țărănist era și Iorguș) și că a migrat la PSD în 2003 (când a migrat și Iorguș). Tot ei notau că Giurgiucanu a fost asociat cu Primăria Mangalia și cu SC Neptun Olimp SA într-o firmă care a preluat în anul 2003 clinica Delta din Neptun, chipurile pentru transformarea acesteia în centru SMURD.

În timp, Iorguș a evitat să se mai afișeze cu Giurgiucanu, mai ales că acesta a intrat în malaxorul justiției și a ajuns mai nou la pușcărie, alături de Radu Mazăre și ceilalți infractori. Relația nu s-a aflat, faptele evident penale nu au fost cercetate, iar Iorguș vrea acum să vină pe cai mari la Primărie, probabil ca să continue ce-a început de mult.

Comments

comments

Exclusiv

De ce este ILEGAL Regulamentul de parcare al lui Chițac (Opinie)

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

La sfârșitul săptămânii trecute, coaliția PNL-USR din Consiliul Local a votat cu toate mâinile drepte Regulamentul de parcare, prin care administrația Chițac se pregătește să stoarcă milioane de euro de la proprietarii de mașini din oraș.

Regulamentul va intra în vigoare, dacă Instituția Prefectului va emite aviz de legalitate. Tocmai de aceea considerăm utilă o discuție despre aspecte ale Regulamentului care contravin Constituției, legii fiscale și principiilor de drept comunitar european.

Reamintim cititorilor că Regulamentul instituie 4 zone de parcare în Constanța. În zonele 0 și 1 sunt incluse parcările cu taxare orară administrate de Confort Urban, situate în centrul orașului și în preajma unor obiective importante precum Gara CFR, Piața Tomis III, Bazarul Gorbaciov etc. Zona 3 este formată din parcările rezidențiale situate între blocuri. Iar zona 2, despre care vom vorbi cu prioritate în articolul de față, este formată din toate celelalte parcări situate pe trama stradală, de la un capăt la celălalt al orașului. Marea invenție a administrației Chițac este aceea de a stabili abonamente de parcare pentru orice loc de pe marginea unei străzi asfaltate.

Extras din Raportul de specialitate care stă la baza Regulamentului. Deocamdată, mersul pe jos, care este tot o formă de utilizare a spațiului public, nu este taxat în municipiul Constanța. Rămâne de văzut ce efecte va mai produce această filozofie în viitor.

Vinieta – o hoție

Din punctul nostru de vedere, este total ilegală taxa pentru zona 2 de parcare încasată anticipat pe o zi, o săptămână, o lună sau un an. În varianta adoptată, Regulamentul vorbește de ABONAMENT. Însă în versiunea inițială, din luna februarie, a fost utilizat termenul VINIETĂ, pe care îl vom folosi și noi pentru a ușura expunerea, dar mai ales pentru a evita confuzia cu alte abonamente din Regulament. 

Este rezonabil să credem că mulți proprietari de mașini vor plăti vinieta, pentru a nu risca să fie amendați de cei 280 de polițiști locali de la Primărie. Numai că, potrivit chiar declarațiilor primarului Chițac, în Constanța există 116.000 de mașini înmatriculate. În plus, în oraș parchează zilnic mașini ale navetiștilor și turiștilor. Însă locurile de parcare amenajate abia ating cifra de 20.000.

În aceste condiții, este rezonabil să credem că Primăria va vinde mai multe viniete decât locurile de parcare pe care le deține. Mulți dintre cei care vor achita taxa în avans vor parca în continuare pe trotuare și în locuri neamenajate, fără a beneficia de o prestație efectivă din partea Primăriei.

Iar aici este o mare problemă de legalitate. Prin definiția ei legală, taxa fiscală este expresia unei prestații a autorității locale. Însă Primăria va încasa mai mult decât va presta, ceea ce reprezintă o îmbogățire a bugetului fără just temei.

Articolul 2 punctul 55 din Legea 273/2006 – definiția taxei

Primăria vrea să facă bani și să amendeze, nu să presteze servicii concrete

Pe lângă faptul că girează hoția descrisă mai sus, Regulamentul este confuz până la lacrimi în privința obiectului taxării și a drepturilor efective acordate celor care plătesc vinietă.

La un nivel pur teoretic, de banii pe care îi dau în avans Primăriei, plătitorii de viniete pot beneficia de locuri de parcare în zona 2. Însă această zonă nu le este destinată în mod exclusiv. Ca dovadă, prin articolul 9 din Regulament, Primăria își ia libertatea de a atribui aici locuri dedicate către riverani. Regulamentul nu stabilește câte locuri are zona 2, câte din ele revin riveranilor și câte celor care plătesc viniete. Se remarcă în mod deosebit faptul că riveranii primesc locuri concret delimitate, de care pot dispune în mod efectiv, în timp ce plătitorii de viniete primesc un drept teoretic, uneori iluzoriu, de a parca în oraș. 

Ca o concesie, Primărie le acordă plătitorilor de viniete dreptul de a parca și pe locurile atribuite riveranilor, din zonele 2 (stradale) și 3 (între blocuri), în orele puține în care aceștia din urmă nu au rezervare. Însă riveranii nu sunt obligați să elibereze locurile respective în orele fără rezervare. Dacă n-au chef să miște mașina, aceste locuri pot rămâne la discreția lor, 24 de ore din 24. Iar dacă își mișcă mașina, atunci când revin în zonă pot ocupa un alt loc din vecinătate, limitând în acest fel șanșele plătitorilor de vinietă de a beneficia în mod concret de vreun serviciu plătit, în avans, Primăriei. 

În mod vădit, plătitorii de viniete nu primesc nicio garanție că vor beneficia de serviciile plătite în avans. Dacă nu găsesc locuri libere, e riscul lor. Însă dacă parchează pe locurile riveranilor, în orele rezervate acestora, sunt pasibili de amendă. Riveranii persoane fizice au rezervare între ora 16 și 8 . Iar riveranii persoane juridice au rezervare între 8 și 20. Dacă un plătitor de vinietă încurcă cele două programe între ele, este pasibil de amendă. 

În sfârșit, Regulamentul nu stabilește dacă lipsa vinietei este contravenție continuă. Iar din acest motiv, polițiștii locali vă pot amenda de mai multe ori în aceeași zi, pentru parcarea fără vinietă.

O inepție juridică monstruoasă

În opinia noastră, Regulamentul este un talmeș-balmeș și o inepție juridică monstruoasă generată de absența umanismului. De altfel, primarul Chițac a și declarat că scopul său este acela de a-i ”încuraja” (a se citi obliga) pe oameni să renunțe la mașini. 

Însă oricare ar fi scopurile sale, mijloacele folosite trebuie să fie cele legale. Spre deosebire de impozite, taxele se referă la un raport bilateral, în care autoritatea prestează un serviciu, iar contribuabilul plătește pentru acesta.

Din acest punct de vedere, Regulamentul de parcare trebuia să fie asemenea unui contract cadru, în care fiecare parte să înțeleagă exact drepturile și obligațiile sale. Or nu este câtuși de puțin clar de ce drepturi beneficiază în mod efectiv plătitorii de viniete. 

Toate aspectele evidențiate mai sus arată că taxa de parcare pentru zona 2, în modalitatea de încasare prin vinietă, încalcă principiul certitudinii impunerii, prevăzut în articolul 3 litera b) din Codul Fiscal. De asemenea, încalcă principiul constituțional al justei așezări a sarcinilor fiscale și principiul previzibilității și clarității normelor din legislația europeană. Din aceste motive, opinăm că taxa de parcare în zona 2 ar trebui atacată ca ilegală.

Avantajele pentru bugetari încalcă principiul european al neutralității

Probleme sunt și cu alte părți ale Regulamentului. Acesta creează privilegii pentru bugetari, care își vor putea lăsa mașinile personale în parcări dedicate, aflate în vecinătatea instituțiilor la care lucrează, sau chiar pe bază de abonament în parcările din zonele 0 și 1, în care ceilalți cetățeni vor plăti câte 4 sau 3 lei pe oră.

Privilegiile pentru bugetari încalcă principiul neutralității din legislația comunitară europeană și valorile asociate sau derivate din acesta: egalitatea în fața legii, nediscriminarea, interzicerea diferenței de tratament etc.

Sarcinile fiscale nu pot fi diferențiate pe categorii de cetățeni, potrivit legislației europene. Aceleași principii se găsesc și în legislația națională, începând cu legea fundamentală, Constituția. 

Extras dintr-o abordare de specialitate asupra dreptului fiscal. Puteți citi mai multe AICI

O palmă în plus pentru cei care plătesc deja cele mai multe taxe și impozite din UE

Un alt principiu ignorat de Regulamentul lui Chițac este cel al echității fiscale. Art. 3 litera c) din Codul nostru Fiscal se referă la stabilirea sarcinilor fiscale pe baza puterii contributive a cetățenilor. În mod cert, legiuitorul se referă în primul rând la impozite – acele contribuții obligatorii, fără drept de rambursare, calculate la avere, venituri sau consum. Însă aceleași prevederi ar trebui să pondereze instituirea unor taxe speciale peste puterea de a contribui a cetățenilor.

O taxă de 4 lei pe oră pentru parcările din centru nu este de principiu mare, dacă ai treabă în centru o oră și atât. Însă pentru cineva care este obligat să parcheze în centru 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, înseamnă 640 de lei pe lună sau 7.680 de lei pe an. Să nu mai spunem că vor exista destui proprietari de mașini care, având nevoi anume, vor trebui să achite concomitent toate cele trei tipuri de taxe – ca să parcheze noaptea în fața blocului și ziua în zonele 0, 1 și 2.

Este vizibilă ambiția celor care ne conduc de a avea mulți bani pe mână. Însă Constanța nu este un oraș bogat. La venituri salariale, constănțenii abia se compară cu orașele de mâna a doua din țară, pentru că nu mulți cetățeni au șansa să câștige salarii imense ca-n Primăria Constanța.

Din acest punct de vedere, taxele speciale de parcare gândite de Chițac înseamnă o palmă în plus peste obrazul celor care plătesc deja impozite pe mașini, taxe de drum, taxe de pod, accize, TVA-uri, impozite pe venit, pe profit și pe dividende, CAS-uri și CASS-uri, tot mai striviți de un stat ineficient, supradimensionat și plin de nesătui.

În statisticile europene suntem pe primul loc la numărul de taxe și impozite. Dar rezistăm bine, avem ADN-ul tare, mai ales că-n alte epoci istorice am iobăgit mai rău.

Atac la predictibilitate

În sfârșit, regimul Chițac se pregătește să aplice taxele speciale, imediat ce hotărârea de adoptare a Regulamentului de parcare va primi aviz de legalitate de la prefect. Și-n această privință, se încalcă principiul predictibilității. Legal, sarcinile fiscale se introduc de pe un an pe altul. Dar acești oameni nu mai pot să aștepte. Și-au făcut planul să încaseze niște milioane de euro. Și asta e tot ce contează pentru ei.

Șansa constănțenilor este aceea ca prefectul să blocheze aspectele vădit ilegale din regulamentul care ar îmbogăți injust Primăria și le-ar da mult de treabă celor 280 de polițiști locali angajați să împartă amenzi. Ca să ne amendeze mai facil, Chițac pregătește un sistem de camere de supraveghere în tot orașul. Că așa a înțeles dumnealui liberalismul: reglementare excesivă, supraveghere, taxe și amenzi.

  • În fotografia de deschidere, puteți vedea un crâmpei dintr-o acțiune a Poliției Locale din subordinea lui Chițac, de pe 6 martie 2021. Oamenii ăștia n-au răspuns pentru ce au făcut. Deci vor continua. 

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Cazul avocatului condamnat pentru activități profesionale – un precedent neliniștitor. Ce facem cu retrocedările lui Hașotti?

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

La sfârșitul săptămânii trecute, presa națională a prezentat motivarea judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție din dosarul Ferma Băneasa, cu privire la condamnarea la 5 ani de închisoare a avocatului Robert Roșu.

Dosarul Ferma Băneasa se referă la faptele prin care prințul Paul Al României și oamenii de afaceri Remus Truică, Benyamin Steinmetz și Tal Silberstein au obținuit retrocedarea unor active imobiliare extrem de valoroase, pretinzând în mod fals că acestea au aparținut regelui Carol al II-lea la momentul naționalizării.

Printre active se găseau Ferma Băneasa, Pădurea Snagov, dar și o vie de la Murfatlar, județul Constanța.

Ca o noutate absolută pentru justiția din România, avocatul infractorilor  a fost la rândul său pus sub acuzare. Biroul de avocatură al lui Robert Roșu a fost percheziționat în cursul urmării penale.

În 2015, procurorii DNA au ridicat de aici documente oficiale care atestau că o parte din terenurile revendicate nu au aparținut Casei Regale. Așadar, avocatul avea cunoștință de acest aspect, motiv pentru care a fost inițial arestat preventiv, iar mai apoi a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la abuz în serviciu.

Achitat pe fond, Roșu avea să fie condamnat în apel, la Înalta Curte, în decembrie 2020. El a fost plasat în închisoare înainte ca instanța să motiveze decizia luată.

O undă de șoc pentru avocatură

Condamnarea lui Roșu a stârnit o undă de șoc în întregul sistem de justiție. În decembrie 2020, peste 150 de avocați din România au declanșat o acțiune de protest la instanța supremă. Ei au afișat mesaje precum: ”Motivarea hotărârii la data pronunțării”, ”Garantarea libertății exercitării profesiei” sau ”Interzicerea identificării avocatului cu clientul”.

Uniunea Națională a Barourilor din România și câteva organizații internaționale ale avocaților au transmis la rândul lor declarații publice și mesaje de protest.

Înalta Curte – o motivare de peste 700 de pagini

La sfârșitul săptămânii trecute, Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat motivarea din dosarul Ferma Băneasa. Hotărârea are peste 700 de pagini.

În privința lui Robert Roșu, instanța supremă afirmă că acesta nu a fost condamnat pentru exercitarea profesiei sale de avocat, ci pentru o conduită de tip infracțional. Instanța arată că Roșu știa că Paul Al României a declanșat procedurile de revendicare a bunurilor, deși tatăl său, Mircea Grigore Lambrino, fiu al regelui Carol al II-lea, se afla în viață și ca atare era singurul apt să pretindă moștenirea.

De asemenea, instanța evidențiază elementele care atestă că avocatul cunoștea în mod cert că bunurile revendicate nu au aparținut regelui Carol al II-lea, astfel încât nu puteau legal să fie revendicate de Paul Al României. În acest caz, vorbim de documente ridicate de la biroul avocatului, care erau inscripționate cu mențiunea ”a nu se folosi”.

ÎCCJ a arătat că, din anul 2007, pe teritoriul României are aplicabilitate Codul Deontologic al Avocatului din Uniunea Europeană. Or acest Cod spune că avocatul trebuie să vegheze la respectarea  Statului de Drept. În statutul profesiei de avocat se arată, de asemenea, că avocatul este ținut să acționeze doar în limitele legii, fiind obligat să se abțină de la asistarea și sfătuirea conștientă a unui client în activități infracționale. 

”Rezultă așadar că obligația avocatului de a apăra interesele clientului său nu este una absolută, ci aceasta subzistă numai până la punctul în care aceste interese intră în coliziune cu dispozițiile legale. Altfel spus, mai presus de interesele clientului este legea, astfel încât avocatul nu are o fidelitate oarbă față de clientul său, fiind obligat să se abțină de la asistarea/reprezentarea acestuia, atunci când clientul este angrenat în activități ilicite și, mai grav, infracționale.”. – arată ÎCCJ, potrivit G4Media.Ro.

Două tendințe deopotrivă legitime

Cazul Roșu tulbură profund apele justiției din România. Și se întâmplă așa, în primul rând din cauză că avocații în mod legitim își apără independența lor profesională, secretul profesional și dreptul recunoscut internațional de a nu fi identificați cu clienții lor și, prin extensie, cu afilierile politice sau faptele de care aceștia sunt acuzați. În această privință există o îngrijorare chiar la nivel european, că se exercită presiuni în special împotriva avocaților care intră în cazuri legate de apărarea drepturilor omului sau de corupția guvernamentală.

Pe de altă parte, există un curent la fel de legitim, conform căruia avocații care oferă instrumente juridice și un sprijin dincolo de limita legii unor clienți interesați să fraudeze legea nu trebuie să beneficieze de impunitate. Un echilibru just între cele două tendințe va trebui realizat pe viitor, pentru că nu este normal nici să se exercite presiuni asupra avocaților, dar nici ca avocații care pun umărul decisiv la fraudarea legii, la păgubirea statului sau a unor terți să nu poată fi cercetați niciodată. 

Ionel Hașotti, specialistul retrocedărilor de la Constanța

Mai multă lumină se impune în special în privința retrocedărilor, mai ales că pe această linie există tendințe recurente ale unor avocați de a depăși cadrul legal și obligația deontologică de a veghea la respectarea Statului de Drept. La Constanța, care este un loc măcinat de retrocedări, cu atât mai mult trebuie făcută lumină. Cu titlu de exemplu, ne vom referi la două retrocedări bizare obținute de persoane reprezentate convențional de avocatul Ionel Hașotti, considerat cel mai mare specialist în retrocedări de la malul mării. 

Avocatul Ionel Hașotti (centru), alături de fratele său, politicanul Puiu Hașotti (dreapta).

Pe 31 mai 2005, Ionel Hașotti a obținut retrocedarea în favoarea unor clienți a unui teren intravilan de 10 hectare, pe care se afla sediul social al RATC, garaje, platforme, rețele de utilități, un patinoar, sediul unei societăți în insolvență și mult spațiu verde. Vorbim de un teren situat în apropierea lacului Tăbăcărie, la intersecția străzilor Soveja și Chiliei, care a fost tranzacționat cu 60 de milioane de euro după retrocedare.

În procesul care a condus la această soluție, Ionel Hașotti și un alt avocat din București au susținut că terenul a aparținut în perioada interbelică familiei Damadian, cea care deținea acolo o moară, fiind ulterior preluat de stat fără titlu.

În realitate, exista un titlu de preluare, anume o decizie a Consiliului de Miniștri publicată în Monitorul Oficial al României. Numai că în acest act de naționalizare se arăta că moara nu mai aparținea familiei Damadian, ci antreprenorului Iani Panait Gheorghiu. Ionel Hașotti a fost denunțat penal de urmașii lui Gheorghiu, însă procurorii au dispus clasarea cauzei.  

Pe de altă parte, hotărârea de retrocedare din anul 2005 a încălcat prevederile Legii 10/2001, potrivit cărora terenurile ocupate de construcții autorizate legal după naționalizare și de amenajări de utilitate publică erau exceptate de la restituire. Sediul social al RATC, garajele, platformele și rețelele de utilități se înscriau perfect în ipoteza legală. Cu toate acestea, avocații familiei Damadian au obținut terenul de sub clădiri.

Pe 17 august 2006, Ionel Hașotti a negociat o tranzacție extrajudiciară cu Municipiul Constanța, în plenul unei ședințe de Consiliu Local. Consilierii au fost de acord ca beneficiarii retrocedării să demoleze clădirile publice pe cheltuiala lor. Însă de teama pușcăriei au cerut să se consemneze expres că toate materialele de construcții recuperate din demolări trebuie să fie predate RATC  ”să nu fim acuzați că am înstrăinat patrimoniul”. (AICI puteți citi procesul-verbal al ședinței CLM din 17 august 2017). 

O carieră retrocedată ca teren agricol

În anul 2008, așadar după aplicarea Codului Deontologic European al Avocaților, Ionel Hașotti a obținut pentru alți clienții retrocedarea carierei de la Sibioara, deși toate carierele în exploatare erau exceptate prin lege de la retrocedare (articolul 4 aliniatul 1 din Legea 1/2000).

Vorbim de cea mai valoroasă carieră de piatră din Dobrogea, care se afla în exploatarea legală a companiei miniere Somaco Construct SRL. Cu ani buni înainte, societatea fusese cumpărată cu 4 milioane de euro de omul de afaceri Grigore Comănescu.

Însă clienții lui Hașotti nu s-au judecat cu Somaco. Ei au încercat să obțină terenul pe care se afla cariera de la Comisia Locală din comuna Lumina, care se ocupa de restituirea suprafețelor agricole.

Pe fondul procesului, o instanță a reținut calitatea de persoane îndreptățite la retrocedare a clientelor lui Hașotti. Însă instanța a refuzat să le restituie terenul pe vechiul amplasament, reținând că acesta are caracter special, din cauza exploatării carierei de piatră.

În acest context, Ionel Hașotti a redactat pentru clientele sale o cerere de recurs, în care a susținut că în sola cadastrală în care se afla terenul minier s-au mai făcut anterior retrocedări de terenuri agricole. În consecință, avocatul a sugerat că ar fi legală restituirea terenului către clientele sale. În realitate, sola era foarte mare și îngloba terenul minier, neretrocedabil, dar și alte terenuri agricole, retrocedabile, aflate în vecinătate.

La singurul termen al recursului, același Ionel Hașotti a aberat în fața instanței că ”nu există dovadă că există o exploatare de carieră de piatră” pe terenul revendicat de clientele sale. Pe baza acestei alegații, instanța de recurs a retrocedat terenul ca fiind unul agricol, deși în realitate era minier și ca atare era oprit prin lege de la retrocedare.

Toate demersurile juridice ulterioare de reparare a acestei nedreptăți au fost respinse pe motiv de autoritate de lucru judecat.

Schimbarea de optică

Cu siguranță, în practica judiciară există și alte spețe de retrocedare cu probleme similare. Până acum, nu s-a pus problema răspunderii penale a avocaților, întrucât optica a fost aceea că avocații sunt protejați în ceea ce privește acțiunile lor profesionale.

Cazul avocatului Roșu, la care ne-am referit mai sus, este primul de acest fel în România, în care un avocat a fost condamnat pentru că a pus umărul la fraudarea legii prin demersuri avocățești.

Soluția ÎCCJ este un precedent neliniștitor pentru toți avocații implicați în retrocedări dispuse cu încălcarea legii. Desigur, după cum am arătat mai sus, mulți dintre cei care critică decizia ÎCCJ o fac pentru a apăra independența profesiei lor. 

Însă avocații nu pot pune umărul la fraudarea legii ca să-și servească clienții. Aceste cazuri vor trebui să-și găsească și ele o soluționare, dacă vrem să pretindem că trăim într-un stat de drept.

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Vrabie a umflat cu 3,5 milioane de euro cheltuielile neeligibile ale unui proiect european

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

În urmă cu două zile, Primăria Medgidia a anunțat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice că a anulat, încă din 29 mai 2020, o procedură de achiziție pentru construirea unui ansamblu de 6 blocuri de locuințe sociale, cu regim de înălțime P+2, parte a unui proiect finanțat din fonduri europene (vezi AICI documentul). În această licitație, municipalitatea din Medgidia pusese la bătaie peste 20 de milioane de lei plus TVA. Deși era vorba de o sumă frumoasă, care echivala cu peste 4 milioane de euro, nicio firmă nu a depus o oferă de participare până la termenul limită, din 29 mai 2020. Din acest motiv, licitația a fost anulată.

În mod normal, anunțul de anulare trebuia publicat încă de anul trecut. Însă administrația locală din Medgidia nu s-a sinchisit de un astfel de exercițiu de transparență, potențial dăunător în anul electoral trecut.

Abia după ce a fost reales și s-a văzut cu sacii în căruță, Vrabie a redeschis subiectul despre proiectul european. În luna ianuarie 2021, edilul din Medgidia le-a spus consilierilor locali că nicio firmă nu a vrut să depună ofertă de participare, deoarece valoarea estimativă a achiziției ar fi fost subevaluată. Soluția propusă de Vrabie a fost scumpirea proiectului. Consilierii din majoritatea coagulată în jurul primarului au fost de acord ca bugetul local să susțină cheltuieli neeligibile de-a dreptul colosale, de peste 17 milioane de lei (ceea ce reprezintă peste 3,5 milioane de euro).

Istoria unui proiect social

Ideea construirii unui ansamblu de locuințe sociale la Medgidia este mai veche. Primele documentații pentru această inițiativă au fost întocmite pe vremea administrației Iordache, în mandatul 2012 – 2016, sub coordonarea fostului viceprimar Luminița Vlădescu. Administrația a încercat atunci să obțină fonduri guvernamentale, prin Ministerul Dezvoltării, după modelul prin care s-a finanțat cartierul social Henri Coandă din Constanța.

”Am contribuit personal la promovarea proiectului, am făcut dosare, drumuri la București, prin ministere. La vremea respectivă, proiectul a fost analizat pentru implementare cu asigurarea cofinanțării din bugetul local, însă administrația municipiului Medgidia nu și-a permis suma respectivă. Așa s-a ajuns la concluzia că acest proiect va putea fi realizat cu fonduri de la Uniunea Europeană. Am luat avizele de două ori, în două etape.” – spune Luminița Vlădescu.

În 2018, compartimentul de Fonduri Europene al Primăriei Medgidia, condus atunci de actualul consilier local USR – Bogdan Moșescu, a armonizat proiectul social în vederea depunerii unei cereri de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020 al Uniunii Europene. Proiectul a fost definitivat cu următoarele componente:

Obiectivul 1:

  • 6 blocuri P+2, cu amprenta la sol de 2.820 de metri pătrați și o suprafață construită desfășurată de 8.460 mp
  • lucrări tehnico-edilitare aferente (rețele de electricitate, apă, canalizare și gaze)
  • Amenajări exterioare (spații verzi, parcări, alei pietonale și drumuri de acces)

Obiectivul 2:

  • Modernizarea străzii Cocorilor pe o distanță de 395 de metri liniari.

Primul deviz: 5,7 milioane de euro

În mai 2019, Consiliul Local Medgidia a aprobat devizul proiectului la valoarea de 5.609.430 de euro pentru blocuri și 145.770 de euro pentru modernizarea Cocorilor. În total: 5.755.200 de euro sau 26.804.811,03 lei. Toate prețurile includeau TVA. Toate costurile au fost evidențiate în deviz. (vezi AICI documentul)

Contractul de finanțare

Valentin Vrabie s-a lăudat pe Facebook la momentul semnării contractului de finanțare pentru blocurile sociale, fără a-și face un scrupul din a menționa că proiectul fusese început de Luminița Vlădescu și finalizat de Bogdan Moșescu.

Pe baza acestei documentații, municipalitatea a ajuns să semneze contractul de finanțare 4.798/27.09.2019. În acest document, valoarea eligibilă a proiectului era stabilită la 23.272.315,49 de lei (aproximativ 5 milioane de euro). Costurile neeligibile (suportate de Primărie) erau limitate la 3,5 milioane de lei.

În contract se mai arăta că orice majorare ulterioară a valorii totale a proiectului va fi suportată în întregime de Primăria Medgidia (vezi AICI documentul).

Vrabie crește din pix valoarea proiectului

După ce, în 2020, a bălmăjit-o cu o licitație la care nu s-a prezentat nimeni, Vrabie s-a decis să urmeze calea menționată în contract, anume să majoreze valoarea proiectului pe cheltuiala exclusivă a Primăriei Medgidia. Pe 15 ianuarie 2021, primarul liberal s-a prezentat în plenul Consiliului Local Medgidia, pentru a susține majorarea devizului proiectului, de la 26 de milioane de lei la peste 40 de milioane de lei. Costurile neeligibile ale proiectului au ajuns în acest fel la 17.090.835,71 de lei. (vezi AICI un extras din documentație).

Pe baza căror justificări s-a ajuns la această creștere de peste 3,5 milioane de euro nu prea se știe.

Un răspuns ca la crâșmă: ”Nu trebuie să știți lucrul ăsta”

În ședința de Consiliu, primarul a fost rugat să explice majorarea, însă acesta a precizat sec: ”devizul a fost actualizat, nu contează cu cât”. Serios? Chiar nu contează? Consilierul Moșescu – cel care l-a chestionat pe primar în această privință, a insistat să afle pe ce se duc banii îndesați în noul deviz. ”Nu trebuie să știm și noi?” – a întrebat Moșescu. Vrabie a răspuns ca la cârciumă: ”Nu trebuie să știți lucrul ăsta”. La urmă, inițiativa de scumpire a proiectului pe spinarea bugetului local a fost votată de consilierii din majoritatea care îl susține pe Vrabie. Aceștia nu au avut nevoie de nicio justificare ca să ridice din degete, acceptând o formă de depersonalizare greu de digerat pentru cineva care se respectă câtuși de puțin.

Pixul vrăjit al consultanților

Din comparația pe care am reușit să o facem între devizul vechi și cel nou, în care a îndesat Vrabie niște milioane de euro în plus, putem să ne facem o impresie. În primul rând, trebuie să remarcăm că investiția de bază a fost majorată de la 20 de milioane de lei, la 31 de milioane de lei. Nivelarea terenului s-a scumpit cu peste 200.000 de lei. Rețelele de utilități s-au scumpit cu 1,3 milioane de lei. Până și proiectul tehnic s-a scumpit cu peste 235 de mii de lei. În sfârșit, capitolul de alte cheltuieli, în care sunt incluse organizarea de șantier, dirigenția, publicitate sau cheltuielile neprevăzute, a fost scumpit și el cu 1,3 milioane de lei. În final, blocurile s-au scumpit de la 26 de milioane de lei la 39,7 milioane de lei. În schimb, modernizarea străzii Cocorilor s-a ieftinit cu vreo 18.000 de lei, coborând de la 678.927 de lei, la 660.511 lei.

Prețul la metru pătrat, aproape dublu față de piața privată

Dacă ne raportăm doar la investiția pentru blocurile sociale, cu utilități, parcări și amenajări exterioare, trebuie să remarcăm că prețul locuințelor ajunge la 957,75 de euro pe metrul pătrat. În acest timp, ANL vinde locuințele standard pe care le construiește la un preț de înlocuire de 611,42 de euro pe metrul pătrat (vezi AICI). Alți investitori privați reușesc să construiască la un preț mediu de 500 de euro pe metrul pătrat (vezi AICI), ținând costurile sub control ca să nu-și fure singuri căciula. La Medgidia, însă, blocurile sociale vor costa aproape dublu.

Atenție, aceste blocuri seamănă cu cele din cartierul social al Constanței, Henri Coandă, fiind concepute pe structură metalică (fără finisajele extrem de costisitoare ale clădirilor din zidărie). În mod normal, construcțiile de acest tip ar trebui să fie mult mai ieftine. La vremea lor, locuințele sociale din Constanța au costat 286 de euro pe metrul pătrat. Între timp, materialele și manopera s-au mai scumpit. De asemenea, condițiile din teren pot să difere, la fel și capacitatea rețelelor de utilități. Dar chiar și așa costurile din devizul lui Vrabie stârnesc suspiciunea că au fost umflate din pix.

Mai multe detalii AICI.

Însă cel mai grav este faptul că municipiul Medgidia nu are puterea financiară să susțină din veniturile actuale cheltuielile neeligibile de peste 17 milioane de lei. Din acest motiv, cel mai probabil administrația locală va fi obligată pe viitor să taie alte cheltuieli, să majoreze taxele și impozitele locale sau să contacteze un împrumut bancar.

 

Drept la replică al Primăriei Medgidia

”Proiectul ”Construire locuințe sociale Dezrobirii” a fost inițiat în anul 2015 de către primarul din acea perioadă Marian Iordache, prin:

– încheierea contractului nr. 47/31.03.2015 privind ”Servicii de întocmire studiu de fezabilitate în vederea construirii pe strada Dezrobirii a 6 imobile”;

– aprobarea HCL nr 38/23.04.2015 privind probarea indicatorilor tehnico-economici ai documentațiilor SF pentru construire locuințe și lucrări tehnico-edilitare în Mun. Medgidia, str. Dezrobirii, nr. 15, proiectele 10108 și 10109/2015;

–  aprobarea HCL nr. 91/28.10.2015 privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a documentațiilor SF pentru construire locuințe și lucrări tehnico-edilitare în mun. Medgidia, str. Dezrobirii, nr. 15.

Prin contractul nr. 237/ 29.09.2015 încheiat cu SC House Consult SRL București au fost prestate și predate documentele aferente ”Serviciilor de proiectare DTAC, PT+DDE+CS în vederea construirii a 6 blocuri de locuințe sociale, str. Dezrobirii nr. 15” și au fost obținute avizele aferente Certificatului de Urbanism nr. 255/06.10.2015 în scopul obținerii Autorizației de Construire.

Atât în anul 2016 prin primar – Marian Iordache, cât și în anul 2017 prin primar – Valentin Vrabie au fost semnate contracte de finanțare pentru construire de locuințe sociale dar ambele au fost reziliate cu acordul părților, întrucât lucrările de infrastructură tehnico-edilitară nu puteau fi suportate din bugetul local.

După ce proiectul a fost reactualizat de aceiași societate care a întocmit SF și PT în anul 2015 respectiv SC House Consult SRL București, acesta a fost depus spre finanțare cu fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013. În acest sens a fost aprobată  HCL nr. 81/27.08.2018 privind indicatorii tehnico-economici pentru realizarea investiției ”Construire blocuri locuințe sociale Dezrobirii 6 imobile cu regim de înălțime P+2E și lucrări tehnico edilitare aferente acestora”.

Pe niciunul din documentele menționate anterior nu se regăsesc semnături spre întocmire sau asumare ale actualilor consilieri locali Vlădescu Luminița sau Moșescu Bogdan deși în acest articol autorul său induce ideea potrivit căreia cei doi ar fi avut vreo contribuție în acest proiect.

Documentația de atribuire a contractului de lucrări ”Construire blocuri locuințe sociale Dezrobirii – 6 imobile cu regim de înălțime P+2E” a fost publicată în SEAP în anul 2020 în  lunile: ianuarie (anunț de participare procedura simplificată nr. SCN1061116 / 07.01.2020 cu data limita de depunere a ofertelor 11.02.2020),  martie (SCN1064509/ 06.03.2020 cu termen de depunere ofertă 06.04.2020),  aprilie (SCN1067206/ 27.04.2020 cu data limită de depunere a ofertelor 29.05.2020). Însă de fiecare dată procedurile au fost anulate datorită faptului că operatorii economici(societăți de construcții) deși s-au înscris la procedura de atribuire a contractului de execuție lucrări, aceștia nu au depus oferte tehnico-financiare.

Pentru a afla motivele pentru care operatorii economici (societăți de construcții) nu au depus oferte tehnico-financiare, UAT Medgidia a transmis acestora câte o solicitare în acest sens iar răspunsurile primite au făcut referire la ”subevaluarea sumei estimate pentru contractul de lucrări”.

În acest context, UAT Medgidia a testat piața privind prețurile serviciilor de actualizare a documentației tehnice, respectiv listele de cantități considerate a fi subevaluate. La data de 16.11.2020 a fost recepționată documentația actualizată și ulterior adoptată HCL nr. 1/ 21.01.2021 privind actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico economici aferenți obiectivului de investiție “Construire ansamblu de locuințe sociale și modernizare Strada Cocorilor în Municipiul Medgidia, Județul Constanța”– etapa PTh și asigurarea surselor de finanțare.

În prezent se lucrează la pregătirea documentației de atribuire, urmând ca procedura de achiziție să fie relansată în cel mai scurt timp. Atât timp cât Autoritatea Contractantă a inițiat în SICAP procedurile de achiziție pentru execuția de lucrări conform devizelor iar neprezentarea operatorilor economici a condus la actualizarea documentației tehnico economice și la reluarea procedurii cu valori actualizate și ținând cont de legislația în vigoare, nu se poate vorbi despre o licitație ”bălmăjită”.

Mai mult decât atât, majorarea valorii proiectului a avut la bază reevaluarea, de către o firmă de proiectare specializată, a listelor de cantități din punct de vedere financiar. Construcțiile fiind pe structură metalică, prețurile profilelor metalice s-au majorat cu aproximativ 60%, vopsirea efectuând-se cu o vopsea termospumabilă rezistentă la foc, fapt ce a mărit considerabil valoarea lucrărilor.

Prețul pe metru pătrat la aceste locuințe nu este dublu raportat la prețurile din piața privată și este evaluat conform proiectului tehnic, a prețurilor actuale și a structurii de alcătuire, respectiv 600 euro/mp. În cadrul proiectului sunt prevăzute a fi executate și rețele edilitare de apă, canalizare menajeră și pluvială, rețea de gaze, o stradă, trotuare aferente străzii, alei între blocuri, parcări și spații verzi delimitate cu borduri, rețele de electricitate pentru întreg cartierul de blocuri, rețele de iluminat. Acestea nu pot fi încadrate în prețul pe metrul pătrat aferent locuințelor.

Calculul făcut în articolul dumneavoastră este eronat, întrucât valoarea tuturor lucrărilor de execuție a fost împărțită doar la suprafața locuibilă a blocurilor, neluîndu-se în calcul lucrările tehnico-edilitare și infrastructura aferentă.

Aceste construcții nu pot fi foarte ieftine deoarece structura propusă este una mixtă, cu finisaje de gresie și parchet, cu obiecte sanitare, cu corpuri de iluminat inclusiv prize și întrerupătoare, sunt echipate cu instalații termice( centrale, corpuri de încălzire, ventilatoare etc), toți pereții sunt izolați cu vată minerală pentru eficientizare energetică, pereții interiori care fac parte din anvelopa clădiirii au structură mixtă (panouri sandwich și rigips la interior), deci gradul de finisare este foarte bun.

În cazul acestui proiect, Primăria Municipiului Medgidia a avut de ales între a renunța la un proiect în valoare de aproximativ 5 milioane de euro sau a mări partea de contribuție proprie până la valoarea de 3,5 milioane de euro, pentru a rezolva o problemă stringentă pentru comunitatea locală: lipsa locuințelor sociale.

În ceea ce privește suportabilitatea din bugetul local a cheltuielilor necesare implementării acestui proiect, subliniem faptul că managementul administrației actuale nu se bazează pe împrumuturi bancare ci pe atragere de fonduri din surse externe.

Prețul final al execuției lucrărilor va fi stabilit după desfășurarea licitației publicată în SICAP, la care pot participa toți operatorii economici interesați.”.

(Notă: dreptul la replică transmis redacției mai conține o somație de publicare, un paragraf cu opinii despre caracterul așa-zis denigrator al articolului nostru și o amenințare cu un proces civil. Neavând utilitate pentru cititori și neexistând o obligație de popularizare a opiniilor, aceste pasaje nu au fost preluate. Dreptul la replică a fost adăugat pe 08.04.2021, ora 19,58). 

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: