Connect with us

Opinie

Iubind Iubirea întrupată – Femeile purtătoare de mir

Liliana Naclad

Publicat

la

Pe câtă iubire, pe atâta devotament și curaj. Închipuiți-vă un Ierusalim frământat de răstignirea Nazarineanului, în care guvernatorul, mai marele Templului și toți cei îndrituiți își luau măsuri de precauție pentru ca nu cumva “Rătăcirea cea mai de pe urmă fie mai rea decât cea dintâi”. Păzeau cu toată forța mormântul Mântuitorului pentru a nu-i fi furat trupul.

 Și era dis de dimineață. O dimineață scăldată în lumina învierii în care zorii aveau o altă rază – una venită din raiul ce fusese deschis prin Jertfa Fiului. Ungerea cu mir a trupului celui mort era o practică împletită din tradiția ebraică și cea egipteană prin care înmiresmarea era dovada grijii față de cel trecut în umbra morții. Și, după unii scriitori aceasta se întâmpla trei zile la rând, după alții de 40 de zile. Gestul devenise o practică a întregii lumi antice unde erau civilizații ce practicau înhumarea. Azi, femeile noastre merg la mormânt cu tămâie la fiecare ivire a zorilor, în același răstimp – 40 de zile.

Și ele, mironosițele femei, cu miruri, dis de dimineață plecând către mormânt nu s-au temut de nimeni și nimic. Nici că vor fi recunoscute, asemeni lui Petru și posibil si a celorlalți ucenici care de teamă nu erau sub cruce, cu excepția blândului Ioan, devenit evanghelist și protector al Maicii Domnului. Astfel că Maria Magdalena, cealaltă Marie și Salomeea se întrebau mergând pe cale cine le va prăvăli piatra de la ușa mormântului. Însă când au ajuns acolo au văzut că nu mai era nevoie, pentru că era prăvălită devenind astfel primele martore ale Învierii, așa cum Hristos spusese în viață fiind. Curajul înfruntă teama venită din întâlnirea cu tânărul în alb – mesager/înger al Domnului sau, după unii Părinți și Scriitori Bisericești trupul transfigurat al Domnului. Această transfigurare nu trebuie văzută ca o nălucă, ci ca un trup spiritualizat, ce depășise barierele materiale, dovadă fiind intrarea sa prin ușile încuiate. Nu era o fantomă, ci era trup în ale cărui răni Toma a pus mâna sa, era trup care a frânt și a mâncat Paștile cu ucenicii săi. Faptul că a mâncat este dovada că, Dumnezeu fiind, putea percepe toate ale omului, însă deschisese drumul către toate cele ale Celui ce ține și susține întreg universul prin natura sa imaterială, dar logică, dar care se și poate materializa în fiecare particulă.

Și femeile, că despre ele este vorba, sunt primele pe care Hristos le consideră pregătite să primească vestea, să înțeleagă și să spună ucenicilor. Unii ar spune că ele sunt mai naive și credule. Însă dincolo de toate ele sunt înzestrate cu intuiție, cu sensibilități ce le ajută să înțeleagă și să perceapă mai bine lumea spirituală. Dincolo de toate ele iubesc, încredințate de iubirea Lui simțită prin protecția, bunătatea și dăruirea Lui față de oameni manifestată prin fapte pe toate căile pe unde a umblat. Cât curaj, câtă nebunie, cât devotament să spui lumii ce se ferea de Înviere, că Hristos a înviat! Au coborât în Ierusalim, apoi în Galileea unde Hristos spusese va ajunge la trei zile după răstignire și unde Maica Domnului Îl aștepta alături de ucenici. Ierusalimul Învierii era într-o stare de fierbere. Așteptau învierea, însă se temeau de ea. Unii au aflat în cetate prin șoata de bucurie a mironosițelor. Era un Ierusalim împărțit în două cete – cei mulți care au cerut răstignirea și s-au bucurat de ea, dar s-au temut de Înviere, în timp ce ceilalți – mai puțini, s-au întristat de răstignire, au așteptat s-au bucurat de Înviere. Și bucuria le-a fost deplina.  Unora S-a arătat, altora nu, unii L-au recunoscut, alții nu. În drumul spre Emaus, proprii Săi ucenici nu L-au recunoscut. “Cum de nu ardea inima în noi când ne vorbea…” Lor, femeilor purtătoare de mir, le ardea inima și au explodat în bucuria dătătoare de viață a înfrângerii morții. L-au recunoscut. Și erau în stare să își dea viața pentru El, așa cum aveau să facă și mucenicii primelor veacuri, dar și ucenicii, cu excepția lui Ioan cel care avea să moară de bătrânețe în aceeași pace, bucurie și liniște dobândite prin contopirea existențială cu Iisus și apoi prin slujirea și grija față de Maica Domnului. Apostolul rămâne în permanent legătură cu El – prin iubire și din iubire.

Și Femeile Mironosițe, a căror duminică este azi, rămân ancorate în curajul iubitor al mărturisirii. Ele, dincolo de a nu se teme să meargă la mormânt mărturisesc Învierea Lui, pentru că tema fusese alungată de iubirea lor ce se împlinea iubind Iubirea întrupată.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Opinie

Românii, între demistificare politică și misticismul Cuvioasei Paraschiva

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Din nou toamnă – parcă ieri eram în frământata luptă a afirmării laturii conservatoare a românilor prin votul pentru familia creștină. A trecut un an, dar suntem în același punct sau poate cu o scară mai jos în definirea identității. Vă veți întreba ce identitate, când ea de decenii sau poate secole pare a nu se mai regăsi în conștiința românilor. Iorga spunea că ne-am născut creștini și români deodată, iar dacă e să facem un studiu imagologic multe dintre atributele neamului par a pieri: harnici, ospitalieri, dârzi, iubitori de neam și țară. În locul lor apar cu totul alte caracteristici: hoți, proxeneți, prostituate. În ultimi ani sportivii noștri ne mai ridică din vălul umilinței cu care am fost acoperiți. Aceeași umilință cu care se merge în Parlamentul European cu temele făcute în ce privește educația de gen, în ciuda faptului că ni se calcă în picioare demnitatea prin însuși elementul esențial al unui neam – familia, care iată, la un an de când a fost adusă în discuție, nu a fost definită bio-social, iar românii au fost dezinformați sau informați parțial în privința riscului alinieriilor sau mai bine zis alienărilor noastre la standarde. Nu spun standarde europene, pentru că eu încă sper ca Europa să își modereze și moduleze progresul încadrat în criterii, poftim, nu creștine, dar măcar kantiene în sensul legii morale.

E toamnă și România este din nou în febra unei aparente implicări sociale, așa cum părea a fi și la Referendumul pentru familie. Am urmărit ca un meci moțiunea de cenzură – Guvernul a picat, iar acum ne aflăm în plină criză politică. Discursurile premergătoare votului pot face lesne obiectul unui rezumat al istoriei postdecembriste. Acuzele reciproce de furt, de incapacitate de reconstrucție, de corupție, de supunere a Justiției au dovedit că trăim într-o țară condusă de oameni pe care doar culoarea politică îi diferențiază, nimic altceva, fiind incapabili să devină verticali și să își afirme în fața Europei, prin poziția privilegiată, identitatea neamului. În fiecare an se pierde în neant parte din demnitatea aflată la temelia noastră și, odată ce temelia e distrusă, întreg edificiul se va prăbuși.

Ne-a rămas spiritualitatea și din ea se poate reconstrui tot ce am pierdut. În toate comunitățile românești din jurul bisericilor diasporei am avut sentimentul că mă aflu între semințele ce vor rodi înmiit, chiar dacă au căzut între spinii străinătății. Cu atât mai mult, iată, zilele acestea suntem martorii unei Românii ai căror locuitori au intrat din nou sub cupola protectoare a Cuvioasei Paraschiva, în ciuda ultimilor ani în care am fost blamați că trăim ca în Evul Mediu. Ok, retrograzi, retrograzi, dar, de la an la an, numărul pelerinilor crește, în ciuda deselor bășcălii mass-media la care e supus pelerinul și Biserica. Oare de ce în loc să se destabilizeze, cultul ei crește? Cuvioasa Paraschiva dă o altă perspectivă, una de care politicul nu este conștient și care scapă din vedere multora. Este perspectiva identității în veșnicie, pe când politicul ne arată ceea ce am văzut în parlament – o clasă politică incapabilă de principii identitare, indiferent de apartenență, fapt ce o face vremelnică și incapabilă de relevanță istorică. O vrajbă ce dispare acolo, în preajma Cuvioasei unde sunt și PSD-iști și liberali și PMP-iști sau USR-iști. Bine ar fi să plece de acolo cu o hartă mentală nouă. Să poată afirma cu tărie în fața oficalilor UE că România s-a născut creștină și să apere ce are în structura sa intimă. Biserica e ultimul bastion care, odată prăbușit se va prăbuși toată construcția bunilor și străbunilor noștri.

Cuvioasa Paraschiva nu promite nimic, nu își face campanie și nici nu oferă mici și bere. Stă tăcută, într-o neclintită așezare în raclă. Ce face totuși ea de adună sute de mii de români la un loc? În nemișcarea ei, mișcă suflete – în răceala ei, încălzește inimi – în tăcerea ei vorbește fiecăruia pe limba lui. Fără facebook și rețele sociale are sute de milioane de următori, nu urmăritori care să o pândească, ci următori în a privi în aceeași direcție – Cerul. Cei de acolo, de lângă raclă, cei de departe, care sunt cu sufletul la Iași, sunt românii care au în ADN-ul lor creștinismul ca izvor de înviere după fiecare etapă în care neamul i-a fost răstignit de proprii fii servitori ai altor neamuri turci, austro-ungari, bulgari, ruși și iată, mai nou de fiii fără identitate ai Noii Lumi. Un neam aflat acum pe drumul Golgotei, în care Statul nu mai are nicio credibilitate, Justiția este instituție de revanșă politică, Armata exista doar scriptic, iar Biserica, în ciuda denigrării constante, pare a fi ultimul bastion românesc.

Ce ne rămâne? Nădejdea Învierii izvorâtă din creștinimul aflat structural în conștiința românească.

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Cum a fentat Făgădău proiectul ”Parcarea”

George Niculescu

Publicat

la data de

Scris de

Să vă aduc aminte. Acum aproape un an  insistam asupra reducerii amenzilor pentru parcări, precum și asupra schimbării orelor de tarifare. Ca să fie demersul complet, am realizat și un proiect de hotărâre pe care colegii mei l-au depus la Primăria Constanța. De atunci și până acum, acel proiect a stat uitat prin sertarele primăriei, lucru care s-a întâmplat în mod regulat în mandatul lui Decebal Făgădău, multe proiecte depuse de consilierii #PNL fiind uitate prin sertare.

Proiectul prezentat de mine în cadrul unei conferințe de presă și “uitat” de dl. primar,  dacă ar fi fost pus în practica de anul trecut, de cand eu l-am supus atenției publice, ar fi rezolvat problema lipsei unei alternative la plata prin sms a tarifului de parcare, iar locuitorii din zonele afectate de noul regulament ar fi putut sa își parcheze mașinile fără să fi fost nevoiți să plătească parcarea după ora 18:00.

Citiți și:

Un consilier județean PNL face ordine în regulamentul parcărilor prin SMS din municipiul Constanța

Însă, asemenea pompierului piroman, dl. primar nu a pus pe ordinea de zi proiectul de hotarare propus de mine, numai pentru a veni ziua în care să se laude că EL a micșorat orarul de tarifare al parcărilor, în favoarea constănțenilor.

Vedeți dumneavoastră, eu am plătit parcarea, un an de zile și după ora 17:00. La fel ați făcut și dumneavoastră, alimentând astfel bugetul orașului nostru. Sunt tare curios, care sunt sumele de bani colectate la buget și ce s-a făcut cu acești bani.

În proiectul pe care l-am depus, sugeram și plata alternativă a parcării, nu doar prin sms, ci și prin instalarea de parcometre. Tot o modalitate de bun simț și de a înlesni plata celor care utilizează parcările administrate de către primăria Constanța. Inițial, răspunsul primarului a fost: “cine nu are mobil, să parcheze în alta parte”.

În concluzie, anul viitor vor fi alegeri, așa că nu ar fi exclus să vedem cum se taie o panglică la inaugurarea parcometrelor în oraș.

Citiți și:

Liberalul Niculescu, lecție de administrație pentru Făgădău: “Rotunjește bugetul prin amendarea excesivă a constănțenilor”

 

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Ce rămâne în urma lui Anton Anton la Ministerul Energiei

George Niculescu

Publicat

la data de

Scris de

La Ministerul Energiei s-a stins lumina în urma ministrului Anton Anton. La figurat. La propriu lumina încă nu s-a stins, dar la prețurile la care se tranzacționează energia electrică pe piața PZU, nu știu cine își mai permite să țină lumina aprinsă.

În urma dlui Anton rămâne o nouă strategie energetică, un document care nu are nici măcar tangențial vreo legătură cu trendul dezvoltării sustenabile a sectorului energetic din țările occidentale, acest document propunând în mare parte doar soluții depășite din toate punctele de vedere.

Mai rămânem cu o OUG 114 mega controversată, OUG la care ministrul Anton nu a avut nicio reacție cu toate că sectorul energetic a fost puternic afectat și companii din subordinea M.E. au înregistrat deprecieri considerabile pe piețele de capital din cauza prevederilor acestui OUG.

În urma strategiei aplicate și a viziunii dlui ministru, la plecarea domniei sale din minister prețul energiei electrice trece de 600 de lei per MWh în vârf, importurile sunt de peste 1200 de MW pe unele intervale orare, iar importurile de gaze naturale au crescut cu aproximativ 70%. Putem să ne luăm adio de la mitul securității energetice a țării noastre, in aceste condiții.

În ceea ce privește viziunea dlui Anton referitor la gazele din Marea Neagră, acesta nici măcar nu a tresărit atunci când modificările legii off shore făcute în comisia dlui Iulian Iancu au îndepărtat principalii investitori, punând în pericol exploatarea zăcămintelor de gaz natural.

Mă întreb dacă la plecarea din minister s-a întâlnit cu investitorii chinezi interesați de construirea reactoarelor 3-4 de la centrala nucleară de la Cernavodă, așa cum declara nonșalant la preluarea mandatului. Sau poate a coborât pe scări dl. ministru și astfel a evitat întâlnirea cu aceștia.

În concluzie, un mandat slab și o strategie care ne-a arătat lipsa de viziune a dlui ministru Anton Anton.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: