Consilierii Județeni au votat astăzi încheierea Acordului de Parteneriat cu Asociația „Dăruiește Aripi” și Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei”. Inițiativa, avizată anterior în...
Consiliul Județean Constanța a desfășurat joi, 28 noiembrie 2025, ședința ordinară, în cadrul căreia au fost aprobate 23 proiecte de hotărâre esențiale pentru dezvoltarea județului Constanța...
Săptămâna viitoare, miercuri, 3 decembrie, de la ora 12.00, Consiliul Local Constanța este convocat în ședință extraordinară, pe ordinea de zi fiind proiectul, inițiat de consilierii...
În vederea executării unor lucrări la nivelul rețelei de distribuție a apei potabile din municipiul Constanța, RAJA S.A. va sista furnizarea apei timp de 7 ore,...
Ionuț Moșteanu a demisionat din funcția de ministru al Apărării Naționale. Anunțul a fost postat chiar de el, pe pagina sa de socializare. ”Mi-am depus astăzi...
Astăzi, 28 noiembrie, a survenit o avarie la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de pe bulevardul Mamaia Nord din orașul...
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în aplicare, ieri, 27...
În cursul serii trecute s-a stins din viață fulgerător omul de radio Dan Rotaru. Anunțul a fost făcut de către colegii săi de la radio CFM....
Viceprimarul Constanței, Costin Răsăuțeanu, anunță că persoanele cu dizabilități vor avea primul Centru Respiro construit în municipiu. „Proiectul – Dezvoltarea de servicii de îngrijire și suport...
Astăzi, 27.11.2025, Consiliul Județean Constanța anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ: – Proiect de hotărâre nr. 336/27.11.2025...