Satul Oituz, ce alături de Lumina și Sibioara, formează comuna Lumina, se pregătește să îmbrace straie de sărbătoare. În 23 aprilie 2023, descendenții neamului de ceangăi din Luizi-Călugăra (județul Bacău) vor celebra centenarul satului Oituz, comuna Lumina, județul Constanța.
Primarul din Lumina, Dumitru Chiru, împreună cu membrii Consiliului Local, alături de locuitorii satului Oituz, îi invită pe cetățenii comunei la sărbătoarea câmpenească ce va avea loc în centrul satului începând cu ora 10.00.
„La sfârșitul slujbei religioase din biserica catolică, întreaga comunitate va participa la depunerea de coroane de către oaspeții din București, Mureș, Bacău, Rep. Moldova, constănțeni și urmașii din Oituz. De la ora 12.00 toți participanții se vor deplasa în zona scenei din centrul satului (terenul de sport) unde se vor ține alocuțiunile invitaților, evocările reprezentanților comunității, sectorul de prezentare culinară și degustări, programul cultural-artistic și de reconstituire istorică-militară al membrilor Asociației Culturale „Tomis” din Constanța și Galați, ansamblurilor de dansuri din Oituz, Lumina, Cumpăna și Mihail Kogălniceanu și sceneta tinerilor despre înființarea satului. Să nu pierdeți momentul Corului bunicuțelor „Armonia” din Oituz, precum și interviul „Arcul peste timp”! Vă invităm să descoperiți istoria satului Oituz pe: https://www.primaria-lumina.ro/satul-oituz-isi-celebreaza-centenarul/?fbclid=IwAR0U_1UgrjDzI2B6dp6AvJpCquGoVHKh4NQx09d0ZvSUiom6pPNoeT1Qjm4“, informează Primăria.
n