Adunarea Generală a Acționarilor Litoral SA a aprobat, astăzi, în ședință convocată conform legislației în vigoare, revocarea din funcția de administrator provizoriu a lui Lucian Lungoci. Alături de Lungoci, au mai fost revocați și alți doi administratori provizorii, Diana – isabel – Nodit și Florentina – Daniela Mastromarino. În aceeași ședință, toți cei trei au primit voturi de încredere pentru noi mandate.
Iată documentul adoptat și transmis către Bursa de Valori București:
Lucian Lungoci, administratorul Regiei Autonome Județene de Drumuri Constanța, a fost ales pe data de 21.05.2018 în conducerea societății Litoral SA.
Citiți și:
Lucian Lungoci, administratorul RAJDP Constanța, în conducerea Litoral SA