În scopul îmbunătățirii infrastructurii de apă potabilă din localitatea Valu lui Traian, județul Constanța, se vor desfășura lucrări de investiții în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), Proiectul de Dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a SC RAJA SA Constanta în perioada 2014- 2020.
Intervențiile sunt prevăzute în Contractul de lucrări CL 21 ”Rețele de apă și canalizare Valu lui Traian”, în valoare totală de aproximativ 116 mil. lei, și constau în lucrări de racordare a noilor conducte de alimentare cu apă de pe străzile Hasancea și Jiului la rețeaua existentă din localitate.
În acest scop, RAJA S.A. va sista furnizarea apei potabile astfel:
- marți – 14 noiembrie, în intervalul orar 00.00 – 17.00, pe străzile Hasancea, Împăratul Traian și Tulcei;
- miercuri – 15 noiembrie, între orele 00.00 – 17.00, pe străzile A.I. Cuza (parțial), Jiului și Oltului.
”Rugăm utilizatorii afectați de această lucrare sa își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.”, au precizat reprezentanții Biroului de comunicare.
Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.