Conecteaza-te cu noi

Administratie

Lumina. Au fost demarate lucrările de eficientizare energetică la mai multe clădiri publice din comună

Published

on

Primăria Lumina anunță că au fost demarate lucrările de eficientizare energetică pentru mai multe clădiri publice din comună. Astfel, Căminul Cultural Ion Creangă din Lumina, dar și trei școli din localitate au intrat într-un program de eficientizare energetică.

„În afara căminului cultural din Lumina în acest proiect mai sunt incluse Școala Gimnazială nr. 2 Oituz, Școala Veche Lumina și Școala Gimnazială nr. 1 Lumina. Lucrările la Căminul Cultural includ anveloparea clădirii și schimbarea tâmplăriei. În plus, prin intermediul altui proiect derulat de autoritățile locale, concomitent cu cel de eficientizare energetică a clădirii Căminului Cultural, instituția va fi dotată cu tot ceea ce este necesar pentru desfășurarea activității în condiții cât mai bune: costume populare, instrumente muzicale, instalație de lumini și sonorizare interioară, o nouă scenă, dar și mobilier nou.“, informează Primăria.

Programul de eficientizare energetică este derulat de Primăria Lumina prin Proiectul „Little Energy Super Stars” (“Micii Super Eroi ai Energiei”). Proiectul este finanțat cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Mecanismul financiar Norvegian 2014-2021, în cadrul „Programului de Energie din România”. Valoarea totală a proiectului (inclusiv TVA) este de 213.571 euro, din care: 85% – 181.000 euro – valoarea eligibilă nerambursabilă din Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, 15% – 32.571 euro – valoarea cofinanţării eligibile a beneficiarului.

Obiectivul general al proiectului constă în implementarea unui set integrat de măsuri destinate optimizării consumurilor energetice şi reducerii emisiilor de CO2 la nivelul a patru clădiri publice din raza unităţii administrativ teritoriale a comunei Lumina, şi alinierea la standardele şi cerinţele de performanţă energetică europene.

Advertisement

Grupul ţintă al proiectului este reprezentat de un număr de 932 de elevi, 73 de cadre didactice şi 12 persoane din structura administrativă din cadrul:

Căminului Cultural Lumina;

Şcolii Gimnaziale nr. 2 Oituz;

Şcolii Vechi Lumina;

Şcolii Gimnaziale nr. 1 Lumina.

Advertisement

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

Reducerea consumului de energie cu 313,69 MW/an;

Scăderea nivelului specific al gazelor cu efect de seră (tone echivalent CO2), cu 84,64 t/an; reducerea cu 14.568 de euro a costurilor aferente cheltuielilor cu energia electrică.

Principalele măsuri de eficientizare energetică implementate în cadrul proiectului sunt: anveloparea clădirilor; înlocuirea tâmplăriilor; termoizolarea planşeelor; instalarea de centrale termice murale în condensaţie. Proiectul se desfăşoară pe o perioadă de 30 de luni.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions