Conecteaza-te cu noi

Administratie

Mai mulți constănțeni, amendați pentru că au parcat ilegal pe locurile destinate persoanelor cu handicap

Published

on

Primăria Constanța spune că polițiștii locali verifică frecvent dacă locurile destinate persoanelor cu dizabilități amenajate și marcate corespunzător în parcările publice din oraș sunt ocupate de persoane care au acest drept. O astfel de acțiune s-a petrecut la sfârșitul săptămânii trecute, când polițiștii locali au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 44.000 lei și au ridicat un număr de 9 autovehicule de pe locurile special amenajate pentru nerespectarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Conform art. 100, lit. G din actul normativ menționat, parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap, se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.

„Menționăm că, pentru a putea ocupa aceste locuri de parcare, beneficiarii au obligația de a afișa la loc vizibil cardul-legitimație care le dă acest drept. Documentul este eliberat în mod gratuit de Biroul Siguranța Circulației Urbane și Parcări în baza documentelor care atestă încadrarea în gradul de handicap.,Direcția Generală Poliția Locală se află permanent în sprijinul persoanelor cu dizabilități, acționând pentru respectarea și garantarea drepturilor acestora.,Facem apel la constănțeni să nu ocupe locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități dacă nu au acest drept și să se gândească la semenii lor care ar rămâne fără aceste spații de care chiar au nevoie.“, menționează Primăria.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions