Conecteaza-te cu noi

Administratie

Marian Crușoveanu, consilier județean: “PSD-iștii au o singură soluție pentru județul Constanța: TUPEUL”

Published

on

Consilierul județean Marian Crușoveanu atacă dur modul în care șeful administrației județene din Constanța îi desfășoară activitatea. Astfel, liberalul Crușoveanu susține că Horia Marius Țuțuianu nu a făcut nimic timp de 3 (trei) ani pentru comuna Mihai Viteazu și, la dezastrul lăsat după ploaia torențială de zilele trecute, acesta s-a dus și s-a pozat “ca să arate cât de interesați sunt de această comuna”.

 

“Stătea în pixul domnului șef de județ să ajute această comună înainte să se întâmple aceste nenorociri. (…) Mă gândesc: cum pot avea acest tupeu, să se aate în fața acelor oameni, atât timp cât în acești 3 ani și jumătate, comuna Mihai Viteanu, din care face parte din satul Sinoe, a primit cele mai puține fonduri (130.000 ron) dintre toate localitățile din județul Constanța”, scrie consilierul județean PNL, Marian Crușoveanu pe contul său de Facebook.

De asemenea, Crușoveanu amintește că de la alegerile locale din 2016 și până în prezent s-a cerut suplimentarea fondurilor pentru comuna Mihai Viteanu, dar răspunsul poate fi văzut în fotografiile dezastrului lăsat de ploaia torențială în satul Sinoe, joi noaptea.

Iată mesajul complet postat de Marian Crușoveanu, în calitate de consilier județean, și adresat șefului administrației județene, Horia Marius Țuțuianu, unul dintre liderii importanți ai Partidului Social Democrat.

Advertisement

Mă întreb: este tupeul singura soluție pe care o au PSD-iștii pentru județul Constanța? PSD-iștii au o singură soluție pentru județul Constanța: #Tupeul! Zilele acestea, în timp ce satul #Sinoe din județul #Constanța se confruntă cu o situație extremă din cauza fenomenelor meteorologice, cei care au apărut imediat în zonă, 🤳 să se pozeze, ca să arate cât de interesati sunt de această comună, au fost cei de la conducerea Consiliului Județean Constanța, care de-a lungul anilor, au lăsat această comună de izbeliște atunci când se acordau fonduri.
🧐Mă gândesc: cum pot avea acest tupeu, să se arate în fața acelor oameni, atât timp cât în acești 3 ani și jumătate, comuna #MihaiViteazu, din care face parte și satul Sinoe, a primit cele mai puține fonduri (130.000 ron)dintre toate localitățile din județul Constanța. Cu alte cuvinte, stătea în pixul ✍🏻 domnului șef de județ să ajute această comună, înainte să se întâmple aceste nenorociri. Dar, cum este deja tradiția constănțeană a politicianului fudul🤠, acesta apare să se pozeze doar atunci când se întâmplă nenorocirea.
🤕În loc ca politica să aibă rolul de a preveni unele situații neașteptate, noi căutăm mereu tratamente post-tragedie. Ca să le reîmprospătez memoria , le aduc aminte că, în acești 3 ani, s-a cerut de nenumărate ori suplimentarea fondurilor pentru această comună. Răspunsul îl puteți afla singuri din aceste poze, pe care domnia sa le-a pus pe profilul său, încercând să arate cât de apăsat este de situație.
👨‍👩‍👧‍👧În timp ce politica ar trebui să fie o activitate care proiectează prezentul în viitor, vedem cum PSD-iștii nu fac altceva decât să mențină această țară în noroi și să ne spună mereu cât de preocupați sunt de oameni. Evident că fenomenelor meteorologice și naturii nu te poți împotrivi, însă în această situație, nu vedem altceva decât un tupeu PSD-ist.

Tot promisiuni

Totul a pornit de la un mesaj însoțit de mai multe fotografii pe care Horia Marius Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța, l-a postat pe pagina sa de Facebook.

“Fenomenele meteo extreme care au lovit județul Constanța în ultimele 24 de ore au provocat daune majore, în special în localitatea Sinoe. Sunt alături de oamenii din zonă și astăzi am încercat să găsesc cele mai bune soluții pentru a limita pagubele provocate de natura dezlănțuită. Am convocat o ședință operativă cu toți reprezentanții instituțiilor care au atribuții în cazul unor situații de urgență și am trasat prioritățile comune pentru urmatoarele ore. Prin Regia Autonomă Județena de Drumuri și Poduri Constanța vom acționa constant și vom degaja drumurile blocate, vom asigura apa potabilă și vom ecologiza zonele afectate. Vor fi eforturi comune, dar este prioritar ca viața localnicilor din Sinoe să reintre în normal”, a scris șeful CJ Constanța pe rețeaua de socializare.

Mai multe fotografii puteți vedea aici .

Pentru a putea înțelege dezastrul de la Sinoe, vă invităm să citiți și un articol Ordinea.ro semnat de jurnalistul Maria Ionescu:

Advertisement

A plouat de-a rupt la Sinoe. Vezi ce intervenții au avut pompierii

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions