Conecteaza-te cu noi

Energie&Mediu

Măsuri pentru eliminarea depunerilor deșeurilor pe malurile canalelor navigabile

Published

on

Astăzi, 15 noiembrie 2017, în cadrul proiectul Danube Stream a avut loc o întâlnire între reprezentanţii companiei şi autorităţile responsabile cu protecţia mediului de pe raza judeţului Constanţa, dar şi cu reprezentanţii primăriilor din teritoriu. La nivel naţional, fiecare partener din cadrul proiectului discută cu autorităţile responsabile de ariile protejate, protecţia mediului şi a calităţii apei din zona aflată în administrare şi împreună cu acestea încearcă să identifice: barierele existente între cele două sectoare (navigaţie şi protecţia mediului), dar şi intensificarea cooperării pentru înlăturarea acestor bariere. În cadrul întâlnirii de astăzi, discuţiile s-au axat pe propuneri de măsuri pentru eliminarea depunerilor ilegale a deşeurilor pe malurile canalelor navigabile, identificarea poluatorilor şi impunerea unor obligaţii a constructorilor încă din faza de obţinere a autorizaţiilor de construire acordate de primării, de prevenire a depunerilor ilegale de deşeuri în zona de siguranţă a A.C.N., respectiv a unităţilor administrativ teritoriale. De asemenea, s-a discutat despre obligaţia navigatorilor de a completa la intrarea în ecluză declaraţia de stare tehnică a navelor pentru preîntâmpinarea poluării apei cu hidrocarburi (apa din santină). Vă reamintim, proiectul Danube Stream a fost aprobat în cadrul primului apel de proiecte al Danube Transnational Programme 2014-2020 şi reprezintă o continuare a succesului colaborării dintre administraţiile de cale navigabilă de-a lungul Dunării, aşa cum au fost ele realizate în cadrul proiectelor NEWADA şi NEWADA duo. Rezultatul final al acestora este Danube Fisportal (www.danubeportal.com), o platforma web din care utilizatorii de cale navigabilă pot să îşi ia principalele informaţii necesare desfăşurării activităţii lor. Pentru a facilita accesul navigatorilor la portal, au fost realizate 10 puncte de acces de-a lungul Dunării (hotspot). Printre acţiunile ce vor fi întreprinse pe perioada implementării proiectului Danube Stream se numără: upgradarea Danube Fisportal cu o nouă versiune a hărţii electronice de navigaţie,  realizarea unei aplicaţii software pentru evidenţa gradului de ocupare al danelor și canalelor navigabile de-a lungul Dunării, actualizarea catalogului RIS index, a acordurilor de colaborare între administraţiile de cale navigabilă, intensificarea colaborării dintre acestea şi autorităţile responsabile cu protecția mediului, precum şi organizarea de seminarii naţionale. Colaborarea presupune implicarea a 9 parteneri din 7 ţări riverane Dunării.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions