Mesajul prim-ministrului Marcel Ciolacu transmis cu prilejul Zilei Dobrogei
Dobrogea marchează un moment de referință din istoria sa: 145 de ani de când a redevenit pământ românesc, în 1878, după aproape patru secole de dominație străină.
Suntem binecuvântați să avem în moștenirea noastră națională meleagurile dobrogene. Natura le-a dăruit frumusețe și unicitate, istoria le-a definit identitatea, iar mixul interetnic și cultural al locului dă o notă aparte patrimoniului dobrogean.
Pământul acesta îmbrățișat de Dunăre și de Marea Neagră este una dintre destinațiile turistice preferate de mulți români, dar și de turiști străini. Sunt convins că potențialul său turistic are toate șansele să fie și mai mult pus în valoare, Dobrogea numărându-se printre locurile din România ale căror peisaje spectaculoase și tradiții populare vor putea fi cunoscute de întreaga lume prin clipurile realizate de un prieten declarat al țării noastre, jurnalistul britanic Charlie Ottley, și care vor fi difuzate de BBC.
La mulți ani, Dobrogea! La mulți ani, dobrogeni!, este mesajul pe care premierul Marcel Ciolacu l-a transmis, marți, 14 noiembrie, de Ziua Dobrogei.
INFO!
Proiectul de lege privind instituirea acestei zile a fost adoptat la data de 9 septembrie 2015, de Plenul Camerei Deputaților, for decizional în acest caz. Legea 230/2015 privind instituirea acestei zile a fost publicată în Monitorul Oficial din 7 octombrie 2015.
Inițiatorul legii pentru instituirea Zilei Dobrogei este fostul senator Gigi Christian Chiru.
De interes poate fi și următoarea informație:
Inițiatorul legii pentru instituirea Zilei Dobrogei, lăsat pe dinafară. Gigi Chiru: ”Nu m-a invitat nimeni la niciun eveniment”
foto cu rol ilustrativ