Connect with us

Societate

Ministerul Afacerilor Externe angajează prin concurs 13 specialişti

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Ministerul Afacerilor Externe, prin ministrul delegat pentru Afaceri Europene, a lansat un concurs pentru ocuparea, cu caracter temporar, a unui număr de 13 posturi prevăzute pentru funcții de execuție specifice în contextul procesului de pregătire a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene din anul 2019. Posturile vor fi disponibile pe o perioadă determinată, până la 31 decembrie 2019, iar dosarele de înscriere la concurs vor putea fi depuse electronic, în perioada 19-28 aprilie 2018, prin intermediul formularului de înscriere care va fi disponibil pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe, la secțiunea „Cariere – Oportunități de angajare“.

„România va prelua, la 1 ianuarie 2019, pentru o perioadă de șase luni, Președinția Consiliului Uniunii Europene, un moment important pentru viitorul parcurs al țării noastre în cadrul proiectului comunitar. În acest context, Ministerul Afacerilor Externe își va mări echipa cu o serie de specialiști în domenii relevante, care îşi vor aduce aportul la pregătirea şi exercitarea mandatului. Abordăm acest proces de selecţie într-o manieră deschisă şi transparentă şi îi invităm pe toţi cei interesaţi să participe la redefinirea României în context european“, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

La concursul pentru ocuparea posturilor prevăzute pentru funcții de execuție specifice în Ministerul Afacerilor Externe, fiecare candidat trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: se bucură de toate drepturile politice și civile prevăzute în Constituția României, republicată, și în legile în vigoare; are cetățenia română; cunoaște limba română, scris și vorbit; are vârsta minimă reglementată de prevederile legale; are capacitate deplină de exercițiu; îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor posturilor scoase la concurs; cunoaște cel puțin o limbă străină, potrivit cerințelor posturilor scoase la concurs; are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate; nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face‐o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Posturile scoase la concurs în cadrul Ministerului Afacerilor Externe pentru ocuparea cu caracter temporar:

  • expert afaceri europene – 2 posturi;
  • specialist achiziții publice – 2 posturi;
  • specialist birou de presă – audio – video – 1 post;
  • specialist comunicare internațională – 1 post;
  • contabil – 1 post;
  • operator IT – 1 post;
  • specialist IT – web design – 1 post;
  • manager parc auto – 1 post;
  • responsabil patrimoniu – 1 post;
  • specialist protocol – 2 posturi.

Toate informațiile referitoare la desfășurarea concursului se publică pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe, www.mae.ro, la secțiunea „Cariere – Oportunități de angajare“, pe site-ul de prezentare a pregătirilor pentru preluarea Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, www.romania2019.eu, precum și la avizierul instituției.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Societate

SNMF: În 2019, vom fi martorii migraţiei crescute a medicilor de familie

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Bilanţul anului 2018 este, pentru medicii de familie, unul care dă cu minus. Medicii de familie care asigură interfaţa dintre pacienţi şi sistemul naţional de sănătate pot spune că au supravieţuit unui an în care asistenţa medicală primară pe care o reprezintă a fost neglijată, marginalizată şi subfinanţată.

Medicii de familie aşteaptă ca alocarea financiară în 2019 pentru segmentul de asistenţă medicală pe care îl acoperă să asigure deopotrivă sumele necesare pentru creşterile salariale impuse prin lege, posibilitatea investiţiilor în echipamente şi personal precum şi creşterea cheltuielilor ca urmare a inflaţiei. De asemenea, ei aşteaptă şi o reparaţie, cel puţin parţială, a inechităţii faţă de colegii lor din alte segmente ale sistemului naţional de sănătate.

Medicii de familie din România au funcţionat în 2018 cu un buget cu doar 17% mai mare decât în 2017, în condiţiile în care colegii din unităţile sanitare de stat (medicina şcolară, ambulatoriu integrat, spitale) au beneficiat de finanţări (salarii şi bugete) mărite cu până la 100%. Cu toate acestea, startul discuţiilor pentru bugetul alocat medicinei de familie pentru 2019 este unul pe care SNMF îl consideră eşuat. În previziunile bugetare actuale, bugetul alocat medicinei de familie vizează o creştere de sub 5 procente faţă de anul trecut.

În aceste condiţii şi coroborat cu celelalte solicitări nerezolvate de guvernanţi (debirocratizarea, protocoalele de prescriere etc), SNMF apreciază că se va înregistra un nou val de nemulţumire din partea profesioniştilor din segmentul de asistenţă medicală primară. Îngrijorător este, în acest context, faptul că agenţiile de recrutare a forţei de muncă din domeniul medical anticipează că în anul 2019 vom fi martorii unei migraţii crescute a medicilor de familie.

SNMF îşi exprimă public dorinţa de a asigura o stabilitate pentru medicii de familie, temelia fiecărui sistem public de sănătate, şi implicit un echilibru în asistenţa medicală primară.

”Pentru ca aşa ceva să poată fi pus în practică, medicii de familie au nevoie de recunoaşterea importanţei şi eficienţei muncii lor, de susţinerea beneficiarilor direcţi – pacienţii – şi de sprijinul decidenţilor – administratori ai sistemului medical şi decidenţi politici.”, a precizat Dina Mergeani, președinte al Societății Naționale de Medicina Familiei.

Comments

comments

Continuă să citești

Societate

Școala de pian Alexandra Mărculescu, recital caritabil. O pianină cu luminițe care salvează copiii cu autism

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Mulți părinți care au copii atipici o consideră un înger. Alexandra Mărculescu îi smulge pe micuții cu tulburare de spectru autist din lumea lor, îi învață sunetele, notele muzicale, ritmul și măsura. Prin ceea ce face, ea le creează acestor copii empatia care le lipsește în mod natural. Însă tot acest proces pleacă de jos. În paralel cu terapia ABA, în care copiii atipici învață comportamente, și cu terapia 3C în care își dezvoltă inteligența motrică, la cursurile de pian ale Alexandrei Mărculescu se deprind mai întâi cu zgomotul, învățând să elimine fobia față de sunetele puternice. Ulterior învață să cânte la clape fără prompt, iar unii din ei ajung chiar la nivel de performanță. Alexandra Mărculescu predă cursuri de pian și pentru copiii tipici. Împreună, întreaga școală, cu tipici și aticipi, a susținut un recital caritabil la Hotelul Bulevard din Constanța. Evenimentul a avut loc duminică, 9 decembrie 2018, în scopul colectării sumelor necesare achiziției unei pianine cu luminițe. Instrumentul este foarte util copiilor atipici, care pot învăța mai ușor notele muzicale. Inițiativa a fost susținută de Asociația SMARY M din Constanța. În clipul alăturat puteți vedea cele mai importante momente ale recitalului, un scurt interviu cu Alexandra Mărculescu, precum și premierea micilor artiști.

Comments

comments

Continuă să citești

Societate

Serviciul de Ambulanță Constanța este în doliu

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Cu părere de rău și regrete eterne, S.A.J. Constanța anunță pe cei ce au cunoscut-o, trecerea în neființă a doamnei Rodica Florea, născută la data de 20.11.1955. Colega noastră și-a început activitatea de asistent medical la data de 20.11.1979, la Stația de Salvare.
La data de 01.06.1995, se înființează Serviciul Județean de Ambulanță Constanța ca unitate de sine stătătoare, iar la data de 01.07.1996 Rodica Florea devine asistenta șef a S.A.J. Constanța, funcție în care a activat până la data de 16.07.2014 când a ieșit la pensie. Din anul 1997 și până s-a pensionat, a activat ca instructor formator în centrul de training al S.A.J. Constanta, unde a instruit de-a lungul timpului colegi din întreaga țară. Colectivul S.A.J. Constanța este alături de familia îndurerată și transmite sincere condoleanțe!

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: