Conecteaza-te cu noi

Politica

Ministrul Agriculturii (PSD), pus sub URMĂRIRE PENALĂ de DNA. Se cere ridicarea imunității

Published

on

DNA cere Parlamentului ridicarea imunității deputatului Adrian Chesnoiu, ministru PSD al Agriculturii. Procurorii îl acuză pe ministru de 5 infracțiuni de abuz în serviciu și instigare  la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității.

„În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al D. N.A. Crin Nicu Bologa a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor și în prezent având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

– instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni),

Advertisement

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene.

Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidați “agreați” dintre care, în urma susținerii probelor scrise și orale, doar trei au promovat concursurile respective.

De menționat este faptul că, la intervenția directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidați, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze pe acesta în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei.“, notează DNA.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Ștefan Radu Oprea, susține că partidul pe care îl reprezintă o să voteze „pentru” ridicarea imunității, însă el are dubii că ministrul Chesnoiu ar fi făcut ceea ce spune DNA.

Advertisement

„Am foarte mari dubii personale din relația pe care am avut-o cu domnul ministru. Ceea ce a făcut până acum pentru agricultura României sunt lucruri bune. Nu o spunem noi, ci fermierii”, a spus Ștefan Radu Oprea, la Digi24.

Sursa foto: Facebook/ChesnoiuAdrianIonut

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions