Conecteaza-te cu noi

Politica

Norica Nicolai deschide lista ALDE pentru europarlamentare

Published

on

Biroul Politic Central al ALDE a aprobat, în şedinţa de miercuri, lista pentru europarlamentare, primii fiind europarlamentarii Norica Nicolai şi Renate Weber – locurile 1 şi 3 – şi fostul preşedinte al AEP Daniel Barbu, pe locul 2.

Potrivit preşedintelui ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, pe locul 4 se află Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor, pe locul 5 – deputatul Varujan Vosganian, locul 6 este ocupat de deputatul Andrei Gerea, locul 7 i-a revenit lui Radu Silaghi Dumitrescu de la Universitatea ‘Babeş Bolyai’ din Cluj, locul 8 – deputatului Eusebiu Pistru, locul 9 – fostului parlamentar Horia Victor Toma şi locul 10 – lui Tudor Tim Ionescu de la organizaţia de tineret ALDE. Tăriceanu a precizat că până la locul 33 sunt preşedinţi ai organizaţiilor ALDE.

“Există o repartiţie echilibrată între regiunile geografice, în aşa fel încât toţi alegătorii noştri să aibă convingerea că votează o listă care le va reprezenta interesele în viitor în Parlamentul European”, a adăugat Tăriceanu.

Întrebat dacă ALDE va merge la alegerile europarlamentare pe liste separate, Tăriceanu a răspuns: “S-a bătut în cuie lista ALDE şi nu se mai pune în discuţie (n.r. – o listă comună cu PSD). Noi, pentru că suntem un partid ceva mai mic, putem să avansăm şi mai repede şi am hotărât să începem campania cât mai devreme”.

Advertisement

Printre criteriile cu ponderi diferite enumerate de Tăriceanu care au stat la baza alcătuirii listei se află: experienţa profesională şi parcursul profesional, experienţa politică, rezultatele obţinute în alegerile precedente, cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională, relaţiile politice la nivel european, proiectul politic propriu.

“Fiecare candidat a trebuit să prezinte un proiect politic propriu, care s-a intitulat “Ce voi face ca deputat în Parlamentul European”. Aceste criterii au fost însoţite de punctaje – unele de la 1 la 50, altele de la 1 la 70, altele de la 1 la 100 – şi în funcţie de aceste punctaje Comisia de evaluare a dat note fiecărui candidat şi s-a stabilit un clasament”, a mai spus Tăriceanu.

sursa: agerpres.ro

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions