La nivelul societății RAJA SA s-a constituit Comandamentul pentru Situații de Urgență, în urma avertizărilor meteo de tip cod galben și portocaliu pentru regiunile sudice și sud-estice, emise de Administrația Națională de Meteorologie. Fenomenele vizate sunt precipitații însemnate cantitativ, putându-se acumula pe arii restrânse peste 50…60 l/mp și izolat 70 l/mp, intensificări ale vântului, cu rafale de 75…85 km/h, și viscol. În urma acestor avertizări, la nivelul municipiului Constanța sunt pregătite să intervină 12 formații de lucru alături de altele 9 constituite pentru a acționa în restul județului în toată această perioadă, dotate cu autospeciale tip womă, vidanje, motopompe de mare putere și autoutilitare.
În cursul acestei dimineți, 25 noiembrie, Sursa Biruința 1 a înregistrat o cădere totală de tensiune. Au fost anunțate echipele furnizorului de energie dar, până la remedierea situației, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Eforie Sud și Tuzla.
”Rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că echipele RAJA vor face tot ce este necesar pentru reluarea serviciilor imediat ce vor fi remediate avariile survenite la nivelul rețelei de furnizare a energiei electrice, probleme care nu țin de operativitatea echipelor noastre.
Facem un apel către toți abonații care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă și canalizare, pentru remedierea acestor situații într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societății la numărul de telefon 0241.924 tasta 3.”, au precizat reprezentanții Biroului de Comunicare.