Exclusiv Slide

Ocaua justiției de la Constanța. Pentru străini mumă, pentru români ciumă

iul. 30, 2018 Adrian Cârlescu

Ceea ce se întâmplă în această perioadă într-unul din cele mai cunoscute litigii de la Constanța aruncă o pată de rușine pe obrazul justiției. Vorbim aici de litigiul dintre Comprest Util (România) și Van Oord (Olanda). Reclamând faptul că a fost țepuită cu un milion de euro, compania românească a obținut pe 31 ianuarie a.c. o ordonanță de plată împotriva olandezilor, la Tribunalul Constanța. De asemenea, Curtea de Apel Constanța, într-un alt dosar de judecată, a dispus începerea procedurii de insolvență împotriva Van Oord, pentru aceeași datorie de un milion de euro, provenită dintr-o factură neachitată integral, din noiembrie 2015.

O hotărâre definitivă, care nu era deloc definitivă

În luna martie, olandezii au atacat ordonanța de plată cu o acțiune în anulare, la Tribunalul Constanța. Dosarul a fost repartizat unui complet condus de judecătoarea Elena Alina Marin. Încă de la debutul procesului, instanța a soluționat în termen de o săptămână (rețineți: o săptămână!) o cerere accesorie, de urgență, formulată de Van Oord. Astfel, prin hotărâre definitivă s-a dispus suspendarea executării ordonanței de plată, până la soluționarea cererii principale de anulare. Cu alte cuvinte, Comprest Util era legată de mâini, fără a mai putea executa silit firma olandeză pentru datoria de un milion de euro, până la soluționarea cererii principale de anulare a ordonanței de plată.

Argumentând că, potrivit legii, nu se putea pronunța o hotărâre definitivă, ci doar una supusă căii de atac, firma românească a declarat apel pe 16 aprilie 2018. Era un apel beton – cum se spune în jargonul avocățesc – pe care orice slujitor al dreptului, inclusiv cele două judecătoarea, putea să-l evalueze dintr-o privire ca deplin întemeiat. Probabil din acest motiv, apelul a fost înaintat la Curte după luni grele de așteptare, primind termen de judecată abia pe 18 iulie 2018. La data stabilită, Curtea de Apel Constanța a constatat ceea ce era de domeniul evidenței, și anume că hotărârea definitivă nu era deloc definitivă. Așadar, a fost o eroare. Însă aceasta și-a produs efectele, protejându-i pe olandezi în fața executării silite.

O excepție băgată sub preș

Același complet de judecată de la Tribunalul Constanța nu doar că a suspendat executarea ordonanței printr-o hotărâre eronată, dar a dispus și anularea acesteia în condiții de-a dreptul contradictorii, pe 28 iunie 2018. Alături de alți colegi din presă, interesați de această luptă dintre o firmă locală ridicată prin muncă și un colos occidental care și-a deschis sucursala din România în casa unor foști judecători din Constanța (vezi aici), am asistat la termenul final al acestui proces. Or, jumătate din timpul alocat dezbaterilor a fost dedicat excepției puterii de lucru judecat invocate de firma românească. În esență, aceasta cerea ca Tribunalul să țină cont de hotărârea instanței superioare, a Curții de Apel, prin care s-a stabilit definitiv calitatea de debitoare a firmei Van Oord și caracterul cert, lichid și exigibil al datoriei de un milion de euro către Comprest Util. De asemenea, firma constănțeană a cerut să se țină cont și de o hotărâre mai veche a judecătorului sindic al Tribunalului București, din interpretarea căreia reiese deslușit că debitorul obligației de plată către Comprest Util este firma Van Oord.

Potrivit legii, o instanță inferioară nu poate contrazice o decizie definitivă a unei instanțe superioare în grad. O astfel de practică ar reprezenta o violare a principiului securității raporturilor juridice, dar și o dovadă de încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la un proces echitabil. Regula nu putea fi încălcată. Poate de aceea, completul inferior de la Tribunal a ignorat cu desăvârșire hotărârea instanței superioare și a omis în mod grav să se pronunțe asupra excepției puterii de lucru judecat. Dovadă este chiar dispozitivul hotărârii pronunțate pe 28 iunie 2018, așa cum apare pe portalul instanțelor de judecată, în care nu se consemnează nicio soluție față de excepția ridicată de Comprest Util. După acest flit pe față, instanța s-a pronunțat pe toate, dar pe toate, excepțiile ridicate de Van Oord, ca să fie clară pentru oricine diferența de tratament. Dacă se întâmpla invers, și ar fi fost încălcate drepturile procesuale ale olandezilor, ar fi ieșit scandal internațional.

Ocua mică și ocauna mare

Șocați de această bătaie de joc, reprezentanții Comprest Util au cerut lămurirea dispozitivului sentinței și îndreptarea omisiunii nepronunțării în privința excepției puterii de lucru judecat. Lămurirea este o procedură de urgență, reglementată ca atare de articolul 443 din Codul de Procedură Civilă. Acum, amintiți-vă ce v-am rugat mai sus să rețineți: că la urgența invocată de Van Oord, instanța s-a pronunțat într-o săptămână. Așadar, aceasta a fost ocaua folosită pentru olandezi. În schimb, la cererea la fel de urgentă de lămurire a dispozitivului omisiv și contradictoriu formulată de firma românească, instanța a folosit altă oca, stabilind termen de judecată, nu după o săptămână, ci după luni grele, pe 24 septembrie 2018. Evocând tocmai caracterul de urgență al procedurii, Comprest Util a depus o cerere de preschimbare a termenului, reușind astfel să aducă procesul pe 24 iulie.

A venit apa caldă? A venit, da’ e rece!

La termenul cu pricina, președinta de până atunci a completului a făcut rocadă cu judecătoarea Claudia Bojin.  De ce n-a rămas Marin președintă rămâne deocamdată un mister. Însă, în mod cert, completul, sub conducerea Claudiei Bojin, a refuzat să judece cererea, acordând un nou termen ”urgent” pentru… 20 septembrie 2018. Cu alte cuvinte, instanța a anulat preschimbarea termenului, aruncând înapoi procesul la sfârșitul lunii septembrie. Această manieră amintește de un banc de la Radio Erevan: ”A venit apa caldă?  A venit, da’ e rece!”.

Instanța a motivat că ar fi necesară atașarea dosarului de fond – care era deja atașat. De asemenea, a motivat că nu s-ar fi scurs cele 30 de zile în care urmează, obligatoriu, să se redacteze considerentele hotărârii – deși această opreliște nu este menționată în lege. Lămurirea se referă la dispozitiv, care există, iar nu la considerentele ce urmează a fi redactate. Chiar și în ipoteza în care motivele de amânare ar fi fost justificate, ștergând cu buretele aspectele pomenite mai sus, obligația urgenței rămânea în picioare. Căci judecătorii sunt obligați să respecte legea comună tuturor, iar nu o lege inventată ad-hoc.

Judecătoarea litigiului cu Van Oord și soția directorului Van Oord, experte la un raport al Băncii Mondiale

Ca o ironie de zile mari, judecătoarea Claudia Bojin, cea care a apreciat că urgența se măsoară în luni grele, a făcut parte din rândul colaboratorilor externi ai Băncii Mondiale, care au măsurat durata medie a proceselor comerciale și a procedurilor de executare silită la Constanța. Vorbim aici de raportul Doind Business 2017, care a vizat ”compararea reglementărilor comerciale aplicabile companiilor locale în 22 de orașe din Bulgaria, România și Ungaria cu alte 187 de țări”. Printre cele 22 de localități incluse în studiu s-a numărat și Constanța. Indicatorii măsurați au fost constituirea unei societăți comerciale, obținerea autorizațiilor de construire, racordarea la rețeaua de electricitate, înregistrarea transferului dreptului de proprietate și soluționarea litigiilor comerciale. Printre colaboratorii Băncii Mondiale la realizarea acestui raport s-a numărat și Cristina Stamat, de la Primăria Constanța, care este soția managerului sucursalei Van Oord Constanța.

Judecătoarea Claudia Bojin a fost colaborator extern la realizarea studiului în privința măsurării duratei medii a proceselor comerciale. Raportul a stabilit că un litigiu comercial (proces + executare) se soluționează, în medie,  la Constanța, în 495 de zile (un an și 4 luni). Așa o fi, însă doar în medie, căci în situația particulară a litigiului despre care vorbim în articolul de față, creanța nu a fost executată silit nici în momentul de față, deși datează din anul 2015. Ba mai mult, judecătorii au comis erori care i-au protejat pe țepari de executarea silită. Iar cum se joacă ping-pong cu termenele de judecată, urgența impusă de lege fiind măsurată în luni grele, în beneficiul – desigur tot întâmplător – al olandezilor.

Spunem aceasta deoarece, în afara remedierii omisiunii de pronunțare pe excepția puterii de lucru judecat, firma românească mai cere să se lămurească dacă ordonanța de plată a fost anulată în tot sau în parte. Pe lege, nu există instituția anulării generice. Anularea trebuia să se dea fie în tot – raportat la suma principală plus penalități de întârziere, fie în parte – în ipoteza că s-ar înlătura penalitățile pe motiv că ar necesita un probatoriu mai amplu, inadmisibil în procedura ordonanței de plată. Or, dacă s-ar lămuri, de pildă, că anularea s-a produs doar raportat la partea de penalități, cealaltă parte, a debitului principal, ar putea fi pusă în executare silită.

Scopul final al studiului la conceperea căruia au participat deopotrivă, deși pe secțiuni funcționale diferite, judecătoarea litigiului și soția directorului de la Van Oord a fost acela de a găsi deficiențe și de a propune soluții. În privința indicatorului ”soluționarea litigiilor comerciale”, au fost propuse soluții foarte bune. Însă ne permitem și noi, după istoria de mai sus, să propunem o soluție care ar normaliza lucrurile: aceeași oca pentru firmele românești și pentru cele străine. Păi ce-i cu bătaia asta de joc? Chiar suntem ultimii proști din lume?

Comments

comments

Adrian Cârlescu

About The Author

Adrian Cârlescu este absolvent al Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui masterat de filozofia culturii în cadrul aceleiaşi facultăţi (2000). Activează în presa locală, constănţeană, din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigaţii la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro. De-a lungul timpului a publicat anchete jurnalistice despre retrocedările lui Radu Mazăre, introducerea Pădurii Comorova în intravilan şi vânzarea ei, abuzul judiciar de la Fruvimed Medgidia SA, geneza Fondului Proprietatea, jaful din piscicultură, interesele din zona investiţiilor în energia eoliană, averea ascunsă şi faptele reprobabile ale unor politicieni, magistraţi sau oameni de afaceri abonaţi la lucrări publice. În 2014, a publicat cartea-document „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”. În 2015, a publicat, alături de dr. Sorin Marcel Colesniuc, lucrarea „O istorie a oraşului Cernavodă”, redactând, în baza documentelor de arhivă, secţiunea dedicată evoluţiei oraşului din 1878 până în prezent.