Conecteaza-te cu noi

Politica

Oficial! UE prelungește restricțiile pentru importurile de cereale din Ucraina

Published

on

Comisia Europeană a prelungit restricţiile pentru importurile de cereale din Ucraina până pe data 15 septembrie, Regulamentul Uniunii Europene fiind deja publicat în Jurnalul Oficial, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

“A apărut deja Regulamentul Uniunii Europene în Jurnalul Oficial. Restricţiile pentru importurile de grâu, porumb, rapiţă şi floarea-soarelui din Ucraina se prelungesc până pe data 15 septembrie. Se dovedeşte faptul că am avut constanţă, am reuşit să transmitem informaţiile necesare, iar Comisia Europeană a înţeles greutăţile cu care se confruntă fermierii şi a decis asupra acestui aspect, având în vedere că în scurt timp intrăm la recoltat şi trebuie să avem spaţiile libere, dar şi posibilitatea de a valorifica producţia atât intern cât şi extern”, a precizat Petre Daea.

În ceea ce priveşte deblocarea celui de-al doilea pachet de sprijin pentru fermierii afectaţi de importurile ieftine din Ucraina, în valoare de 100 de milioane de euro, în cadrul căruia Comisia a propus alocarea unei sume de aproape 30 de milioane de euro pentru România, ministrul Agriculturii a transmis că în prezent se aşteaptă conformarea Ungariei de a suspenda măsura unilaterală pe care a luat-o.

“Sper ca Ungaria să se conformeze şi să-şi suspende măsura unilaterală pe care a luat-o, pentru că este condiţie impusă de Comisia Europeană. Sper ca după prelungirea restricţiilor pentru importurile de cereale din Ucraina, după apariţia Regulamentului 1100 din 5 iunie 2023, Ungaria să-şi suspende măsura, iar Comisia să dea drumul la bani”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions