Primăria Constanța a reluat procedura pentru atribuirea contractului pentru serviciului de capturare, transport şi predare a câinilor fără stăpân de pe domeniul public al municipiului Constanța....
Mâine, 6 ianuarie a.c., începând cu ora 8.00, peste 250 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile „Tomis“ și ai Inspectoratului Județean vor asigura la Constanţa măsuri...
În cursul acestei dimineți, la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța a avut loc slujba de sfințire a apei celei mari, oficiată de către ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului....
În cursul acestei dimineți, reprezentanții RADET Constanța au anunțat că se oprește furnizarea energiei termice în zona Peninsulară. ”Datorită unei avarii apărute pe rețeaua de transport...
Felicia Ovanesian, noul city manager al municipiului Constanța, a anunțat, luni seară, pe contul său de Facebook, faptul că municipalitatea a demarat procedurile privind achiziția unui...
Guvernul a aprobat, la finalul anului trecut, o Ordonanță de Urgență prin care măsurile instituite în contextul pandemiei prin OUG 70/2020 au fost prelungite până la...
Ministrul Justiței, Stelian Ion, a făcut un apel printre magistrați, cerându-le să nu se pensioneze atât de repede, chiar dacă uneori le înțelege motivele. „Chestiunea e...
Ministerul Educției anunță că își dorește “deschiderea cât mai grabnică a școlilor, în funcție de situația epidemiologică, dacă se poate chiar pe data de 8 februarie”,...
Având în vedere impactul procesului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 ianuarie 2021 asupra clienților casnici, necesitatea asigurării unei bune informări de...
Primăria Constanța spune că, în această perioadă, în care este de preferat să evităm cât mai mult contactul cu alte persoane, dar și pentru că la...
Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, 1,012 miliarde de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la...
Administrația Prezidențială informează că președintele Klaus Iohannis a semnat astăzi, Decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antițigănismului. Ce prevedea Legea pentru...
Astăzi, 4 ianuarie a.c., a demarat faza 1 a campaniei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, în care au fost incluse persoane din corpul medical, informează Biroul de...
Procurorul șef al DNA cere procurorului general al României să ceară președintelui statului aprobarea urmăririi penale față fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, pentru fapte de...