Connect with us

Opinie

Părintele Constantin Necula: “Politicienii ne mănâncă pe pâine prăjită”

Liliana Naclad

Publicat

la data de

„Uitați-vă la politicienii noștri, și nu zic mai mult, ne mănâncă pe pâine prăjită, pentru că le lipsește verticalitatea apropierii de Dumnezeu.”

Astăzi, în toate bisericile ortodoxe Evanghelia zilei a fost dedicată pildei Fiului risipitor, una dintre cele mai pline de conținut  simbolic, rostită de Mântuitorul. Fiecare pasaj se regăsește în conștiința oricărui cititor, de 2000 de ani încoace, acesta fiind încă o dovadă a actualității mesajului hristic.

În acest context, după o descriere a personajelor prezentate în pildă, în cadrul predicii rostite în Catedrala din Sibiu, părintele Necula a arătat că Fiul risipitor, după ce și-a cheltuit partea de avere, a avut un moment de luciditate oferit de conștiința apartenenței la un tată și la o religie.“E ceea ce nu ne mai ține pe noi astăzi. Când îți pierzi identitatea religioasă mănânci orice. Mai cu seamă pe frații tăi. Uitați-vă la politicienii noștri, și nu zic mai mult, ne mănâncă pe pâine prăjită, pentru că le lipsește verticalitatea apropierii de Dumnezeu.

În contextul apropiatelor alegeri europarlamentare părintele a afirmat că “în curând (candidații n.n.) vor umple iarăși scaunele din față de la Catedrală în preajma alegerilor. Ce cruci or să mai bage ei! O să avem cruci europarlamentare, cruci prezidențiale, municipale și apoi naționale.”

Făcând o trecere în revistă a personajelor prin corespondența lor actuală, părintele l-a asemănat pe tatăl Fiului risipitor cu cei care, în așteptare fiilor plecați în străinătate, trăiesc mâhnirea, revărsată câte o dată și pe Dumnezeu. “Pare un tată liniștit, dar el este un tată supărat. Cei care v-ați rătăcit copiii în orizonturi străine știți cât de grea este așteptarea. În greutatea așteptării, uneori te cam superi pe Dumnezeu”. Se împacă cu El prin junghierea Vițelului cel îngrășat, el  însuși simbol al răscumpărării aduse prin Hristos.

Despre fiul rămas alături de tată, acasă, părintele Necula îl consideră ca fiind asemeni creștinilor care merg la biserică însă sunt lipsiți de dragoste și chiar au o atitudine acră –„oțetit, dom’le”.  El este parte din fiecare dintre noi: “Aici ne depunem candidatura toți. Toți semănăm cu micuța acritură rămasă acasă. (…) El ne arată că, oricât de mult am strânge, oricât de mult am avea, dacă nu ai dragoste, nu ai nimic. (…) 

Uitați-vă la politicieni. Oricât ar fura, tot niște săraci, niște amărâți sunt, niște cârpiți.

Uitați-vă la cei care fură, în general. La cei care pun pe alții să fure, nesăturându-se.”

Tot în asemănarea noastră cu fiul rămas acasă a adus în discuție și depărtarea și lipsa de recunoștință față de părinți. “Noi toți am întors spatele, cândva, în viață, părinților noștri. Cu excepția Mântuitorului care arată tot timpul către Mama Sa, ceilalți arătăm spre noi: nouă ne-a ieșit, noi am făcut facultatea, noi ne-am luat diplomele – NOI. Foarte rar arătăm spre părinți.

În context amplu, pilda citită azi în bisericile ortodoxe este o oglindă a vieții noastre.

 „Observați că, dintr-o dată suntem în fața propriei noastre vieți. Nu avem unde o întoarce. Suntem foarte des în viață fii risipitori”

Pilda Fiului risipitor marchează începutul Triodului, o perioadă de analiză interioară, urmată de o dorință de purificare ce are ca punct culminant împărtășirea în preajma Învierii Mântuitorului. Este o perioadă propice descoperirii sinelui, venirii în fire și reîmbrăcării hainei celei dintâi. O haină a umanului firesc aflat în imediata apropiere a Tatălui,  în sfera  unui ospăț al bucuriei reîntoarcerii și regăsirii fiului pierdut și aflat, mort și înviat, asemeni fiecăruia dintre noi.

Comments

comments

Opinie

Ce ascund cifrele din spatele creșterii economice anunțate de Guvern

Claudiu Vuta

Publicat

la data de

Scris de

Într-un comunicat al INS (Institutul Național de Statistică) emis în data de 15 mai 2019 se arată că produsul intern brut al României a înregistrat un avans de 5,1%, în primul trimestru din 2019, față de perioada similară din 2018, iar comparativ cu trimestrul IV 2018, economia României a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,3%.

Cifra de 5,1% a reprezentat o surpriză în condițiile în care cele mai optimiste prognoze nu indicau un avans mai mare de 4,4%, economiștii BCR fiind cei care au estimat această cifră. Analiștii chestionați de către Bloomberg au estimat o creștere a economiei României la cel mult 4,1%, cei ai Reuters fiind chiar mai pesimiști, prognoza acestora fiind fixată la 3,9%.

Mai jos vom analiza structura creșterii economice.

În zona de formare a PIB sunt unele dezamăgiri, dar și surprize. O bună performanță a înregistrat sectorul construcțiilor cu un plus de 5,7%, datorită dezvoltării segmentului imobiliar. Sectorul comerțului a înregistrat un avans de 8,5%, dezamăgirea venind din partea industriei, sector ce a înregistrat o creștere de doar 1,2%.

Doresc să atrag atenția asupra boom-ului din segmentul imobiliar, ce a generat creșterea de 5,7% a sectorului construcțiilor, întrucât aceasta se datorează în primul rând creditării, care pe viitor va produce îndatorare. Este important de menționat că aceasta este cea mai mare creștere din intervalul septembrie 2008 – martie 2019. Nu suntem departe de o bulă imobiliară.

Analizând creșterea de 8,5% a sectorului comerțului, aceasta s-a datorat preponderent majorării salariilor angajaților din domeniul public. Consumul privat a înregistrat o creștere exponențială, comerțul retail s-a dezvoltat, oamenii au cheltuit mai mulți bani pentru bunuri și servicii. Partea negativă este reprezentată de faptul că aceasta a dus la majorarea importurilor. Astfel, în anul curent deficitul comercial a fost 2,4 miliarde de euro, comparativ cu cel înregistrat în primele două luni din 2018,  care se afla la 750 de milioane de euro.

De exemplu, în luna februarie 2019, exporturile au însumat 5,892 miliarde euro, iar importurile au însumat 7,044 miliarde euro, rezultând un deficit de 1,152 miliarde euro.

Cifrele ne spun că sectoarele productive au avut creșteri moderate, în timp ce consumul a explodat. Ne confruntăm cu aceeași situație pe care am mai avut-o și în cursul anului 2017. Cererea internă este ridicată, pe când cea externă este modestă.

Da, România înregistrează creștere economică, însă aceasta este bazată pe majorarea consumului, nu este sustenabilă pe termen lung.

Ca efecte directe a creșterii importurilor menționez devalorizarea monedei naționale în raport cu dolarul american și euro. Un alt efect direct al dezechilibrelor din economie este reprezentat de creșterea inflației, precum și a dobânzilor bancare, fapt ce a dus la majorarea ratelor lunare plătite de către români.

În această situație, Banca Națională a României are obligația de a aduce corecții politicii monetare, în sensul majorării dobânzii de referință, aflată în prezent la un nivel de 2,5%. În condițiile supraîncălzirii economiei, a creșterii deficitului comercial și a devalorizării monedei naționale, majorarea dobânzii de referință este o pârghie pe care banca centrală o poate utiliza pentru corectarea dezechilibrelor.

O soluție pentru restabilirea echilibrelor macroeconomice ar putea fi reprezentată de coordonarea politicilor guvernamentale cu cele ale Băncii Naționale. În același timp guvernul României este obligat să aloce bani pentru proiecte de anvergură, cum ar fi dezvoltarea infrastructurii sau alte investiții majore, situație ce ar crea fluxuri economice și creștere economică sustenabilă.

În concluzie, situația economică a României este în prezent asemănătoare cu cea a unui datornic care se împrumută la costuri din ce în ce mai ridicate, pentru finanțarea nevoilor curente.

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Când nu ai om, vine Dumnezeu la tine. Singurătate și solitudine

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Singurătatea este o stare tradusă prin nevoia de a avea om alături, iar absența acestuia este simțită acut în incapacitatea de a deveni integru de unul singur. Comparativ cu solitudinea care este  alegerea izolării, singurătatea este percepută ca nefiind o alegere, ci o conjunctură, având conotații negative. Omul singur este trist, pe când solitarul este oarecum independent de ceilalți, dar în dependență de Cel care îi oferă rostul și sensul. Omul care simte singurătatea ca fiind apăsătoare, nu percepe solitudinea ca fiind momentul propice dezvoltării unei relații cu sine. Și zi după zi, singurătatea îi aduce boală și zacere. Duminică, in biserici s-a vorbit despre un om singur care va deveni solitar.

Se spune despre el că zăcea de 38 de ani, dar că spera să ajungă să se vindece prin afundarea în apa Vitezdei – care, în traducere înseamnă ”casa izvoarelor milei”. De jur împrejurul acestui izvor/lac/scăldătoare, se construiseră cinci pridvoare pentru că erau recunoscute calitățile sale terapeutice. În acele pridvoare se aflau mulți bolnavi, deoarce exista credința locală că, cel ce se aruncă primul în apă, după ce se tulbură, acela se vindecă. Nu ar fi de mirare să fi fost un lac sulfuros care, periodic se tulbura, încărcându-se astfel de proprietăți terepeutice. Despre omul singur ni se spune că suferea, dar nu atât suferința fizică, despre care nu ne sunt date amănunte, cât suferința lui părea să plece din singurătate. La întrebarea dacă dorește să se însănătoșască, bolnavul răspunde: “nu am om!”, dorind parcă să Îl determine pe Iisus să îl sprijine pentru a ajunge primul să se arunce în apa tămăduitoare. Nu răspunde ca mulți alți vindecați – ”Da Doamne, vreau!” El spune că nu are om să îl ajute. Ca și când, degeaba își dorește vindecarea, că el singur nu poate. Cum s-ar spune azi, la o simplă analiză, omul din Vitezda era în depresie. El nu se putea ridica din zacerea ce venise la pachet cu neputința vindecării. Dar a avut răbdarea și firul de credință de care s-a prins. Pentru această perseverență de 38 de ani Hristos îi spune simplu – “Scoala-te, ia-ți patul tău si umblă. Și îndată omul s-a facut sănatos, si-a luat patul și umbla.” (Ioan 5,8)

Este momentul în care omul din Vitezda iese din singurătate și intră în solitudinea ce îi dă posibilitatea de a-și lămuri sieși relația cu Vindecătorul. Astfel că, la momentul la care este certat de evrei că își cară patul (targa) în zi de odihnă/ sabbat și nu are voie, el mărturisește că ascultă de Cel ce l-a făcut sănătos, dar nu știe cine e. Deodată omul ce se temea de singurătate, este înconjurat de omeni, însă tema de ipocrizia legalistă a evreilor anulează în cel vindecat curajul răspunderii. El nu își asumă încălcarea Legii, preferă să împartă vina cu Cel ce l-a vindecat. În această stare de duplicitate el și-a continuat drumul spre Templu cu gând să mulțumească pentru că a primit sănătatea așteptată 38 de ani. Când însă s-a reîntâlnit la Templu cu Hristos, L-a recunoscut, cu tot cu gândurile sale,  încredințându-l că este mai presus de lege și de tămăduirile din Vitezda  “Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău.” (Ioan 5, 14).

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Iubind Iubirea întrupată – Femeile purtătoare de mir

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Pe câtă iubire, pe atâta devotament și curaj. Închipuiți-vă un Ierusalim frământat de răstignirea Nazarineanului, în care guvernatorul, mai marele Templului și toți cei îndrituiți își luau măsuri de precauție pentru ca nu cumva “Rătăcirea cea mai de pe urmă fie mai rea decât cea dintâi”. Păzeau cu toată forța mormântul Mântuitorului pentru a nu-i fi furat trupul.

 Și era dis de dimineață. O dimineață scăldată în lumina învierii în care zorii aveau o altă rază – una venită din raiul ce fusese deschis prin Jertfa Fiului. Ungerea cu mir a trupului celui mort era o practică împletită din tradiția ebraică și cea egipteană prin care înmiresmarea era dovada grijii față de cel trecut în umbra morții. Și, după unii scriitori aceasta se întâmpla trei zile la rând, după alții de 40 de zile. Gestul devenise o practică a întregii lumi antice unde erau civilizații ce practicau înhumarea. Azi, femeile noastre merg la mormânt cu tămâie la fiecare ivire a zorilor, în același răstimp – 40 de zile.

Și ele, mironosițele femei, cu miruri, dis de dimineață plecând către mormânt nu s-au temut de nimeni și nimic. Nici că vor fi recunoscute, asemeni lui Petru și posibil si a celorlalți ucenici care de teamă nu erau sub cruce, cu excepția blândului Ioan, devenit evanghelist și protector al Maicii Domnului. Astfel că Maria Magdalena, cealaltă Marie și Salomeea se întrebau mergând pe cale cine le va prăvăli piatra de la ușa mormântului. Însă când au ajuns acolo au văzut că nu mai era nevoie, pentru că era prăvălită devenind astfel primele martore ale Învierii, așa cum Hristos spusese în viață fiind. Curajul înfruntă teama venită din întâlnirea cu tânărul în alb – mesager/înger al Domnului sau, după unii Părinți și Scriitori Bisericești trupul transfigurat al Domnului. Această transfigurare nu trebuie văzută ca o nălucă, ci ca un trup spiritualizat, ce depășise barierele materiale, dovadă fiind intrarea sa prin ușile încuiate. Nu era o fantomă, ci era trup în ale cărui răni Toma a pus mâna sa, era trup care a frânt și a mâncat Paștile cu ucenicii săi. Faptul că a mâncat este dovada că, Dumnezeu fiind, putea percepe toate ale omului, însă deschisese drumul către toate cele ale Celui ce ține și susține întreg universul prin natura sa imaterială, dar logică, dar care se și poate materializa în fiecare particulă.

Și femeile, că despre ele este vorba, sunt primele pe care Hristos le consideră pregătite să primească vestea, să înțeleagă și să spună ucenicilor. Unii ar spune că ele sunt mai naive și credule. Însă dincolo de toate ele sunt înzestrate cu intuiție, cu sensibilități ce le ajută să înțeleagă și să perceapă mai bine lumea spirituală. Dincolo de toate ele iubesc, încredințate de iubirea Lui simțită prin protecția, bunătatea și dăruirea Lui față de oameni manifestată prin fapte pe toate căile pe unde a umblat. Cât curaj, câtă nebunie, cât devotament să spui lumii ce se ferea de Înviere, că Hristos a înviat! Au coborât în Ierusalim, apoi în Galileea unde Hristos spusese va ajunge la trei zile după răstignire și unde Maica Domnului Îl aștepta alături de ucenici. Ierusalimul Învierii era într-o stare de fierbere. Așteptau învierea, însă se temeau de ea. Unii au aflat în cetate prin șoata de bucurie a mironosițelor. Era un Ierusalim împărțit în două cete – cei mulți care au cerut răstignirea și s-au bucurat de ea, dar s-au temut de Înviere, în timp ce ceilalți – mai puțini, s-au întristat de răstignire, au așteptat s-au bucurat de Înviere. Și bucuria le-a fost deplina.  Unora S-a arătat, altora nu, unii L-au recunoscut, alții nu. În drumul spre Emaus, proprii Săi ucenici nu L-au recunoscut. “Cum de nu ardea inima în noi când ne vorbea…” Lor, femeilor purtătoare de mir, le ardea inima și au explodat în bucuria dătătoare de viață a înfrângerii morții. L-au recunoscut. Și erau în stare să își dea viața pentru El, așa cum aveau să facă și mucenicii primelor veacuri, dar și ucenicii, cu excepția lui Ioan cel care avea să moară de bătrânețe în aceeași pace, bucurie și liniște dobândite prin contopirea existențială cu Iisus și apoi prin slujirea și grija față de Maica Domnului. Apostolul rămâne în permanent legătură cu El – prin iubire și din iubire.

Și Femeile Mironosițe, a căror duminică este azi, rămân ancorate în curajul iubitor al mărturisirii. Ele, dincolo de a nu se teme să meargă la mormânt mărturisesc Învierea Lui, pentru că tema fusese alungată de iubirea lor ce se împlinea iubind Iubirea întrupată.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: