Connect with us

Opinie

Părintele Constantin Necula: “Politicienii ne mănâncă pe pâine prăjită”

Liliana Naclad

Publicat

la data de

„Uitați-vă la politicienii noștri, și nu zic mai mult, ne mănâncă pe pâine prăjită, pentru că le lipsește verticalitatea apropierii de Dumnezeu.”

Astăzi, în toate bisericile ortodoxe Evanghelia zilei a fost dedicată pildei Fiului risipitor, una dintre cele mai pline de conținut  simbolic, rostită de Mântuitorul. Fiecare pasaj se regăsește în conștiința oricărui cititor, de 2000 de ani încoace, acesta fiind încă o dovadă a actualității mesajului hristic.

În acest context, după o descriere a personajelor prezentate în pildă, în cadrul predicii rostite în Catedrala din Sibiu, părintele Necula a arătat că Fiul risipitor, după ce și-a cheltuit partea de avere, a avut un moment de luciditate oferit de conștiința apartenenței la un tată și la o religie.“E ceea ce nu ne mai ține pe noi astăzi. Când îți pierzi identitatea religioasă mănânci orice. Mai cu seamă pe frații tăi. Uitați-vă la politicienii noștri, și nu zic mai mult, ne mănâncă pe pâine prăjită, pentru că le lipsește verticalitatea apropierii de Dumnezeu.

În contextul apropiatelor alegeri europarlamentare părintele a afirmat că “în curând (candidații n.n.) vor umple iarăși scaunele din față de la Catedrală în preajma alegerilor. Ce cruci or să mai bage ei! O să avem cruci europarlamentare, cruci prezidențiale, municipale și apoi naționale.”

Făcând o trecere în revistă a personajelor prin corespondența lor actuală, părintele l-a asemănat pe tatăl Fiului risipitor cu cei care, în așteptare fiilor plecați în străinătate, trăiesc mâhnirea, revărsată câte o dată și pe Dumnezeu. “Pare un tată liniștit, dar el este un tată supărat. Cei care v-ați rătăcit copiii în orizonturi străine știți cât de grea este așteptarea. În greutatea așteptării, uneori te cam superi pe Dumnezeu”. Se împacă cu El prin junghierea Vițelului cel îngrășat, el  însuși simbol al răscumpărării aduse prin Hristos.

Despre fiul rămas alături de tată, acasă, părintele Necula îl consideră ca fiind asemeni creștinilor care merg la biserică însă sunt lipsiți de dragoste și chiar au o atitudine acră –„oțetit, dom’le”.  El este parte din fiecare dintre noi: “Aici ne depunem candidatura toți. Toți semănăm cu micuța acritură rămasă acasă. (…) El ne arată că, oricât de mult am strânge, oricât de mult am avea, dacă nu ai dragoste, nu ai nimic. (…) 

Uitați-vă la politicieni. Oricât ar fura, tot niște săraci, niște amărâți sunt, niște cârpiți.

Uitați-vă la cei care fură, în general. La cei care pun pe alții să fure, nesăturându-se.”

Tot în asemănarea noastră cu fiul rămas acasă a adus în discuție și depărtarea și lipsa de recunoștință față de părinți. “Noi toți am întors spatele, cândva, în viață, părinților noștri. Cu excepția Mântuitorului care arată tot timpul către Mama Sa, ceilalți arătăm spre noi: nouă ne-a ieșit, noi am făcut facultatea, noi ne-am luat diplomele – NOI. Foarte rar arătăm spre părinți.

În context amplu, pilda citită azi în bisericile ortodoxe este o oglindă a vieții noastre.

 „Observați că, dintr-o dată suntem în fața propriei noastre vieți. Nu avem unde o întoarce. Suntem foarte des în viață fii risipitori”

Pilda Fiului risipitor marchează începutul Triodului, o perioadă de analiză interioară, urmată de o dorință de purificare ce are ca punct culminant împărtășirea în preajma Învierii Mântuitorului. Este o perioadă propice descoperirii sinelui, venirii în fire și reîmbrăcării hainei celei dintâi. O haină a umanului firesc aflat în imediata apropiere a Tatălui,  în sfera  unui ospăț al bucuriei reîntoarcerii și regăsirii fiului pierdut și aflat, mort și înviat, asemeni fiecăruia dintre noi.

Comments

comments

Opinie

Libertate și responsabilitate într-o lume virtuală dominată de post-adevăr

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

„Folosiți-vă de tehnică, nu vă lăsați folosiți de ea!”

În primul rând trebuie înțeles de ce conceputul post-truth (post-adevăr) este atât de des întâlnit în mediile de analiză a comunicării politice și filosofice actuale din toate sferele sociale. Declarat de Oxford Dictionaries cuvântul anului 2016, adjectivul desemnează o însușire a faptelor, discursurilor, subiectelor publice/politice ce nu au legătură cu fapte reale, ci mai degrabă cu ceea ce se crede despre respectivele fapte, credința fiind diferită clar de cunoaștere. A crede ceva despre un anumit fapt, nu înseamnă cunoașterea faptului în sine. Spre exemplu: despre necesitatea sau nu a vaccinurilor. Unii cred că sunt necesare, alții nu. Chiar și specialiștii au păreri diferite.

                       Astfel post-truth nu este un echivalent nici al adevărului, nici al minciunii, ci mai degrabă, devine esențială percepția față de fapta reală sau falsă. Se naște,  astfel, dilema dacă adevărul și mincina mai pot fi delimitate. Din perspectivă morală adevărul poate fi delimitat de minciună numai raporându-ne unui set de legi (religiose/laice). Însă secularizarea tot mai accentuată a ultimului deceniu, precum și pierderea încrederii în obiectivitatea justiției, nu numai la nivel național, ci și global, fac să primeze aspectul abordat de Timothy Williamson, profesor de filosofie la Universitatea din Oxford, în Tetralogul său “I am right, you’re wrong!” (Eu am dreptate, tu greșești!). Printr-o înșiruire de dialoguri purtate între patru pasageri ai unui tren, filosoful demonstrează că punctul de vedere nu este tot una cu adevărul care devine punctul de vedere al fiecăruia susținut, sau nu, prin adeziunea celorlalți. Desigur, viteza actuală de propagare a mesajului face ca percepția față de adevăr să nu fie neapărat una în cunoștință de cauză, ea devine, de cele mai dese ori cu valoare de adevăr în funcție de emițătorul/avatarul virtual.

                       Pornind de aici, punctul de vedere religios nu converge, desigur, cu ideea de post-truth. „Adevărul este unul singur!”, sau „Adevărul vă va face liberi!” țin de o înțelegere și acceptare a legii morale la care omul se raportează permanent.  „Histos e Calea Adevărul și Viața”, iar asta, pentru creștini, ar fi suficient. Istoria, însă, a dovedit că post-truth este un element folosit de milenii în mișcările maselor în războaie, în direcții/doctrine politice, sociale, religioase sau în curente culturale. Abordat prin prisma teologiei creștine, termenul nu poate fi supus propriei sau anumitor dileme. Adevărul este Unul – El este însuși Hristos, cel consubstanțial cu Dumnezeul Treimic, fiind rostit și însușit prin credință. Desigur, este un punct de vedere neîmpărtășit de curentele filosofice actuale, dar care, desigur, mergând pe linia “punctului fiecăruia de vedere”, cel puțin, la nivel teoretic, nu naște dispute.

                       Realitatea este însă alta, iar spațiul virtual devine de nedespărțit de era post-truth, pentru că e o lume în care interacțiunea socială, fie doar la nivel virtual, face ca cel ce apelează la emoțiile personale sau sociale să nască interacțiuni și de aici adeziuni și adepți. Cu cât mai multe, cu atât mai mare propagarea unui mesaj mai mult sau mai puțin adevărat. Criteriul de departajare nu mai este adevărul demonstrabil, ci interacțiunea interpretativă.  Cu cât mai multe interacțiuni, cu atât mai rapidă acțiunea în plan real. Nu dezvolt aici, însă nu demult cazul fetiței adoptate de familia de români din SUA a născut controverse, fiecare susținându-și „adevărul” pe pagina de socializare. De asemenea, campaniile politice nasc aceleași dezbateri care au ca esență “un alt punct de vedere” însușit de prietenii virtuali, iar la scară mai mare, de către votanții și susținătorii unui anumit partid/doctrină/curent.

                       Mediul virtual este, pe cât de atractiv, pe atât de adictiv

Cu toate astea mediul virtual este indispensabil vieții, dar, abordat responsabil, atât de către creatorii și susținătorii lui, cât și de către utilizatori, devine un instrument de care omul se poate folosi în concordanță cu valorile morale. Însă, dacă vedem contextele prin lentila post-truth este destul de dificil să mai poți opri multitudinea de opinii și direcții, sau să mai vorbim de o raportare la legi morale. Fiecare este liber să propage orice mesaj pe care îl consideră adevărat. De aici, deținătorii rețelelor sociale devin un soi de dumnezei ai spațiului virtual, prin aceea că multiplicarea ideilor/ comportamentelor/ atitudinilor este dictată de algoritmul de propagare la rândul său abordat prin propriile lor viziuni care, de cele mai dese ori, nu au nimic de-a face cu modelarea morală a lumii în ansamblul ei. Am abordat și responsabilitatea deținătorilor și creatorilor de gadgeturi/ programe, care nu vorbesc despre efectele negative ale acestora, scopul lor fiind creșterea vânzărilor, fără să se  țină cont de faptul că, prin lege, accesul la aceste gadget-uri și programe ar trebui interzis copiilor până la 7 ani. După această vârstă, accesul ar trebui limitat la 20 min pe zi pe filmulețe educative prezentate în reprize de câte 5 minute maxim. Desigur, în virtutea direcției generale din era post-truth deținătorii marilor branduri de gadget-uri vor găsi argumente, unele susținute științific, că este un adevărat stimulator pentru copii, însă o analiză mai atentă rezultată și prin cercetare va dovedi contrariul. Deși în mediul virtual poți găsi analize care să ducă la diminuarea numărului de utilizatori ele nu vor fi promovate ca mesaje de interes public, pentru că nu este niciun interes în acest sens. Cu atât mai mult cu cât pericolul crescut al seducției pe care o exercită comunicarea (Sandu Frunză 2014), în special cea virtuală, nu scutește pe nimeni de utilizarea fără rațiune a acestora.

Mediul virtual este, pe cât de atractiv, pe atât de adictiv.  Prin urmare nimeni nu este scutit de capcana societății narcisice dospită la umbra rețelelor virtuale. Comunicatorii religioși  devin astfel parte a sistemului, însă fără o rețetă de gestionare a informațiilor propagate virtual ei devin responsabili pentru accelerarea secularizării, asemeni celor care au conlucrat cu sfera politică fapte ce duc la distanțarea tot mai acută de autenticitate. Dintre ei se nasc și modele, formatori și influenceri, de care este nevoie, însă, atunci când în viața reală nu se păstrează trăsăturile create virtual, există riscul prăbușirii unui sistem de valori create artificial, bazat pe perceție, nu pe realitate. Ei ar trebui să fie conștienți de faptul că sunt multiplicatori de imagine ai lui Hristos, nu slujitori ai cyberspațiului. Astfel că orice abatere de la folosirea rațională a tehnicii prin expunerea exagerată în mediul virtual duce la o anulare a rolului lor de formator religios și chiar la o denigrare a întregului mediu de proveniență. Ei rămân vânători de click-uri/like-uri și nu pescari de suflete. Desigur, mrejele pot fi aruncate în mediul virtual, însă captura necesită atenția practică și directă cu Biserica, nemediată tehnic. Aceleași mecanisme funcționează în toate sferele publice care aduc atingere principiilor pe care le generează. Un sfat al unui judecător, sau comentarea unui proces verbal sunt nule, dacă nu se materializă în acțiuni reale.

Concluzia studiului ce urmează a fi publicat în întregime într-o revistă de specialitate a fost că, în fiecare instituție de educație, precum și în cele religioase, este necesar mai mult ca oricând să se includă programe de formare/ informare care să învețe utilizatorii mediului virtual să se folosească de acesta, nu să se lase folosiți –  nici în a deveni cumpărători iraționali, sau utilizatori dependenții, dar nici să nu se lase păcăliți în ce privește modelarea propriilor opinii după idei înșiruite pe rețelele sociale, mai cu seamă că era post-truth nu are repere. Tot ce contează este crearea unui sistem iluzoriu de valori, bazat pe principiul că cele mai multe click-uri reprezintă valoarea. Desigur, în studiu am vorbit pe larg despre ceea ce reprezintă clickbait – urile, artefactele tehnice, artificial-intelligence. Recomandat pentru parcurs, în acest sens este Jean Claude Larchet, Captivi în internet, care abordează, în termini accesibili, spațiul virtual, dar și Max Tegmark – Viața 3.0 – omul în epoca inteligenței artificiale, o părere ceva mai fantastică, însă foarte posibil cu valoare vizionară.

Notă explicativă pentru titlu: Un studiu in extenso a fost prezentat și va fi publicat în toamna acestui an în revista aferentă lucrărilor celei de-a V-a ediții a Conferinței internaționale Religion, Knowledge, Society organizată de diac. lect. Dr. Ioan Dura la Universitatea “Ovidius” din Constanța în perioada 1-3 iunie 2019. Tema ediției a fost Post-Truth World: Religious and Philosophical Perspectives.

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Doctrina economică a lui Donald Trump obligă „Imperiul” european să devină un jucător global sau să cadă în irelevanță

Claudiu Vuță

Publicat

la data de

Scris de

Sursa foto: https://www.peoplespunditdaily.com/policy/2018/01/28/trumps-cramped-protectionism-vs-reagans-trade-expansionism/

În 1817, gânditorul și politicanul britanic David Ricardo a promovat o idee revoluționară, cea a “avantajului comparativ”.

Ricardo a susținut că eficiența productivă a fiecărei națiuni este maximizată atunci când oamenii își concentrează eforturile pentru a realiza produse de cea mai bună calitate, apoi realizează schimburi economice. Ricardo considera că fiecare națiune ar putea beneficia de avantajele comerțului liber. Teoria lui Ricardo este total opusă celei a autarhiei economice, dar și protecționismului.

Ulterior, în 1934, Congresul SUA a adoptat Legea reciprocității tarifare, care a autorizat guvernul SUA să negocieze acorduri bilaterale de reducere a tarifelor cu alte țări. Perspectiva dominantă a fost atunci că liberalizarea comerțului poate contribui la stimularea creșterii economice. Între anii 1934 și 1945, guvernul american a negociat peste 32 de acorduri bilaterale de liberalizare a comerțului cu alte țări.

După război, Statele Unite au promovat Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT), instituit în 1947, pentru a reduce la minimum tarifele și alte restricții în vederea liberalizării comerțului. În 1995, GATT s-a transformat în Organizația Mondială a Comerțului (OMC).

Convingerea că tarifele vamale reduse au avut un rol determinant în dezvoltarea relațiilor comerciale inter-țări reprezintă un curent de gândire predominant, cu câteva excepții.

Imediat după preluarea mandatului, președintele american, Donald Trump, a zdruncinat fundația comerțului mondial, mărind tarifele vamale pentru mărfurile importate din UE, Canada, Mexic și China.

Avantajele oferite de către protecționism fac obiectul unor dezbateri aprinse. Susținătorii acestui curent spun că politicile lor oferă avantaje competitive și creează locuri de muncă. Criticii spun însă că, pe termen lung, politicile protecționiste duc la majorarea prețurilor și la încetinirea creșterii, ceea ce dăunează de fapt forței de muncă și economiei în ansamblul său.

Spre deosebire de protecționism, comerțul liber promovează politici comerciale ce nu restricționează importurile sau exporturile. Vânzătorii și cumpărătorii din diferite economii pot efectua acte de comerț voluntar fără ca guvernele să aplice tarife, cote, subvenții sau interdicții pentru importul/exportul de bunuri și servicii.

Apariția războaielor comerciale

Decizia administrației Trump de a impune taxe mai mari asupra importurilor provenite din China sau aplicarea de tarife vamale ridicate bunurilor produse în Uniunea Europeană reprezintă un șir de evenimente ce au sporit indicele de incertitudine al Băncii Mondiale (WUI).

Temerile legate de încetinirea expansiunii economice au fost reluate într-un discurs, ținut de către Jerome Powell, președintele Rezervei Federale a SUA (FED), care s-a angajat să ia măsuri “corespunzătoare” pentru a proteja economia SUA de impactul războaielor comerciale.

În cursul anului 2018, administrația americană a continuat să pună în aplicare noi politici protecționiste. SUA au aplicat tarife pentru produsele din oțel și aluminiu importate din China, fiind afectate exporturi chinezești în valoare de 2,8 miliarde de dolari. Acest lucru a condus la o repoziționare aproape imediată din partea Chinei, prin impunerea de tarife ce au afectat exportul de produse americane în valoare de 2,4 miliarde USD.

La sfârșitul lunii mai, Trump a avertizat Mexicul că SUA ar putea impune tarife mai mari pentru exporturile mexicane, dacă această țară nu va reuși să reducă migrația. Trump a declarat că un tarif de 5% pentru toate mărfurile va fi impus în primă fază și va atinge 25% până în octombrie 2019.

În raportul “Perspectivele economice globale: tensiunile sporite și investițiile reduse”, publicat de către Banca Mondială, s-a arătat că barierele comerciale au accentuat incertitudinea și au generat încetiniri mai mari decât cele preconizate în economiile majore, în special în cele ale Uniunii Europene.

Ce a urmat în relația cu Uniunea Europeană

Statele Unite au anunțat că, începând cu 1 iunie 2018, vor impune taxe suplimentare de 25% și respectiv 10% la importurile de oțel și aluminiu din UE.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat la momentul respectiv: “Sunt îngrijorat de această decizie. UE consideră că aceste tarife unilaterale ale SUA sunt nejustificate și în contradicție cu regulile Organizației Mondiale a Comerțului, UE nu va negocia sub spectrul amenințării. Vom apăra interesele Uniunii, respectând în totalitate dreptul comercial internațional “.

Reacția Uniunii Europene

Pentru a contracara spectrul politicilor protecționiste, Uniunea Europeană a semnat mai multe tratate de liber schimb în ultimii doi ani:

  1. Tratatul de liber schimb UE – Canada. CETA a intrat în vigoare la 21 septembrie 2017 și a eliminat 98% dintre tarifele vamale. Acordul acoperă o piață de cca. 540 de milioane de consumatori.
  2. Tratatul de liber schimb UE – Japonia (EPA), acord ce a intrat în vigoare la 1 februarie 2019. Tratatul produce efecte asupra unei piețe de peste 640 de milioane de consumatori, reprezentând cea mai mare zonă de comerț liber din lume. Acordul de liber schimb a eliminat 99% din tarifele percepute de către UE pentru bunurile japoneze și 97% din taxele aplicate de către Japonia pentru bunurile exportate de către Uniunea Europeană în țara asiatică.
  3. Tratatul de liber schimb UE – MERCOSUR. În mai 2016, UE și statele membre  MERCOSUR au relansat procesele de negociere în vederea încheierii unui tratat de liber schimb. Negocierile actuale vizează încheierea unui acord ambițios, cuprinzător și echilibrat care ar urma să intre în vigoare în cel mult 3 ani. Tratatul va acoperi o piață de peste 764 milioane de consumatori.

Concluzii

Efectul politicilor protecționiste promovate de către Trump, asupra Uniunii Europene, a fost de accelerare a negocierilor și de semnare de noi tratate de liber schimb. În Asia, UE are acorduri comerciale cu Coreea de Sud, Japonia, Vietnam și Singapore. De asemenea, au fost lansate negocieri cu Indonezia, Malaezia, Filipine și Thailanda.

Europenii au înțeles că lumea anilor 1960, când Statele Unite protejau Europa de Vest, a dispărut pentru totdeauna. Lumea se îndreaptă acum spre o nouă ordine internațională, în care UE ar putea aspira să joace un rol semnificativ. Uniunea Europeană are la dispoziție pârghiile economice și politice necesare, dar trebuie să îndrăznească să le utilizeze strategic pentru a construi o politică externă solidă. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să-și întărească propria coeziune internă și să depășească disensiunile interne. Și asta nu va fi ușor.

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Papa Francisc. Toleranța, ideologia, România, romii și autonomia

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

A trecut vizita Papei Francisc în România, dar și primul val de comentarii și articole. Vor urma concluzii și poate noi direcții. Articolele din presă au fost unele mai avizate, altele mai puțin, unele mai entuziaste, iar altele chiar calomniatoare. În schimb discursurile și alocuțiunile au un singur context și emițător, însă mesaje diferite, în funcție de receptori. De cele mai dese ori, discursurile sunt codificări sau decodificări ale unor direcții politice/sociale/religioase. Pentru că politicile efective care să dicteze direcțiile nu sunt luate în adunări publice și vizite de lucru, fie ele chiar și apostolice, ci doar la masa negocierilor la care publicul nu are acces.

Și, dacă primele două zile ale vizitei papei discursul său nu a stârnit masiv interesul presei occidentale, cel susținut la Blaj, la întâlnirea cu romii, a fost surprins de cei care, nu o dată, fac un amalgam imagologic între români și romi. Câți oare, dintre cei care au citit despre faptul că Papa a cerut iertare etniei rome, (vorbesc despre occidentali) au înțeles deplin că este vorba despre o etnie, și nu despre români? Deși edițiile online ale marilor cotidiene La Croix sau New York Times au prezentat pe larg materiale de documentare, fiind însă ediții virtuale, atenția acordată unor astfel de materiale nu este una suficient de mare pentru a înțelege diferențele. La acest aspect se mai adaugă și câteva informații mai puțin profesioniste, cum ar fi ponderea etniei rome în rândul populației estimate de BBC la 8% în condițiile în care, la recensământul din 2011 se arată că romii reprezintă 3% dintre români.

 

 

Fie el și camuflat în spatele toleranței și a iertării, contaminarea termenilor prin asociere este aproape inevitabilă, mai cu seamă că acest punct al vizitei sale a fost amplu abordat de cele mai importante publicații străine.

Am totuși o greutate pe inimă. Este greutatea discriminărilor, a segregărilor, a spus Suveranul Pontif, a maltratării suferite de comunitățile voastre. Istoria ne spune că nici creștinii, inclusiv cei catolici, nu au fost străini de răul acesta atât de mare. Pentru aceasta aș vrea să vă cer iertare. Cer iertare – în numele Bisericii Domnului și vouă – pentru momentele când, în decursul istoriei, v-am discriminat, maltratat sau v-am privit într-o manieră greșită.”

Toleranța în sens foarte larg este o verticală socială paralelă cu morala creștină

Per ansamblu discursul papal s-a centrat pe tema toleranței, iar Papa Francisc este considerat cel mai tolerant papă de până acum în contrapondere cu predecesorul său Papa Benedict al al XVI-lea. Retras în 2013, emeritul Benedict, pleda în discursurile sale pentru sinceritate și asumare, apoi pentru iertare și toleranță. Nu mai departe, la începutul acestui an și-a asumat ambițiosul proiect de a face o demonstrație a societății sexualizate și sexualizante în lucrarea “Ja, es gibt Sünde in der Kirche. Zum Missbrauchsskandal in der katholischen Kirche”( Da, există păcat în Biserică. Scandalul abuzului în Biserica Catolică”) . O astfel de lucrare cere implicit toleranța credincioșilor catolici și nu numai. Firesc ca, în acest context socio-politic, în care reprezentările morale chiar din sânul unei instituții ecleziale și statale precum Vaticanul, să ceară toleranța, nu doar pentru sine, ci, prin recul, și pentru cei care într-un fel sau altul aduc atingere moralei creștine. Cu siguranță i-au fost aduse la cunoștință datele și preocupările românilor pentru păstrarea și protejarea în cadre legale a instituției familiei, însă discursul său a vizat aceeași toleranță, chiar dacă, pe alocuri a strecurat simple constatări ale actualei situații sociale:

“E necesar ca toți să meargă împreună, să meargă cu spirit de unitate, și să-și propună cu hotărâre să nu renunțe la vocația cea mai nobilă la care Statul trebuie să aspire: să se îngrijească de binele comun al poporului său. A merge împreună, ca mijloc de construire a istoriei, impune noblețea de a renunța la ceva din viziunea proprie sau din interesul specific personal în favoarea unui plan mai amplu.”

În această ultimă frază citată este dată direcția pe care românii sunt îndemnați să o urmeze. De dragul mergerii împreună suntem îndrumați să renunțăm la viziunile proprii, sau la interesul specific pentru a aborda un plan mai amplu. Viziunea este extrem de tolerantă și nu are în vedere expresia paulină sub care Uniunea Europeană a luat naștere și anume – unitatea în diversitate. A fi împreună, dar diferiți nu vizează renunțarea la viziunile proprii, ci o păstrarea a autenticității, fără atitudini ofensive la adresa celorlalți. De altfel, în răspunsurile sale privitoare la căsătoriile între homosexuali papa Francisc se mulțumește să spună efectul lor sau să explice rezultatul social al unor astfel de căsătorii, fără a interveni, în virtutea demnității sale, cu pledoarii sau discursuri oficiale ferme în fața oficialilor europeni. Toleranța, în această direcție poate fi verticală, însă paralelă cu morala creștină. Iar în acest sens, model suprem este Hristos, Cel care nu a negociat și nu a zâmbit tolerant în fața negustorilor ce vindeau din templul din Ierusalim, ci a intrat din poziție de forță.

Or, la acest moment, creștinătatea are nevoie de o voce puternic articulată în demersul său de păstrare a valorilor morale, ale familiei și ale firescului, iar diplomația pontificală, poate face ca aceste curente născute din toleranța ce îmbracă denaturarea și decăderea să fie cel puțin diminuate.

Papa Francisc și speranța autonomiei

Cele două zile petrecut de Papa Francisc în Transilvania au fost moment de dispute diplomatice, iar asta a reieșit din incertitudinea participării reprezentanților Guvernului român la întâlnirea de la Șumuleu Ciuc. Premierul Viorica Dăncilă a declarat în ședință de Guvern ce a avut loc după vizita Papei că:

“Am avut onoarea ca, împreună cu mai mulți miniștri, să mă alătur pelerinajului Sfântului Părinte la București, Șumuleu Ciuc, Iași și Blaj.”

În condițiile în care, în calitate de premier al României este gazda unui oficial, expresia “a se alătura”, confirmă disputele în ce privește reprezentarea oficială la Șumleu Ciuc, deși la începutul anului derularea evenimentelor nu includeau diplomația română. Pe lângă acest aspect se adaugă sprijinul financiar de de 20 de milioane de forinți (aprox. 60.000de euro), potrivit declarației Miklós Soltész[1], Secretar de Stat  pe Probleme de Culte în guvernul ungar. Potrivit presei[2] prezența Papei a fost văzută ca un moment prielnic pentru punctarea autonomiei. La slujba ce a avut loc la Sanctuarul Sfintei Marii din Șumuleu Ciuc au participat zeci de mii de pelerini veniți din localități transilvane, Ungaria precum şi din comunitățile maghiare din Serbia, Slovacia sau Ucraina. În cadrul slujbei au fost proclamați “fericiți” (etapă a procesului de canonizare) șapte episcopi catolici ce au suferit prigoana regimului comunist. În acest context papa Francisc a făcut un salt temporal afirmând că:

“Aceste ținuturi cunosc bine ceea ce înseamnă suferința oamenilor atunci când greutatea ideologiei sau a regimului este mai puternică decât viața și se pune deasupra a toate, ca normă a vieții înseși și a credinței persoanelor; când capacitatea de decizie, libertatea și spațiul pentru creativitate este redus și de-a dreptul eliminat. Voi ați suferit din cauza discursurilor și acțiunilor bazate pe discreditare, care duceau până la expulzarea și distrugerea aceluia care nu putea să se apere și reduceau la tăcere vocile disonante. Îi avem în minte, în mod deosebit, pe cei șapte Episcopi greco-catolici pe care am avut bucuria să-i proclam Fericiți. În fața persecuției aprige din partea regimului ei au dat dovadă de o credință și de o iubire exemplare pentru poporul lor.”.

La încheierea vizitei Papa Francisc a avut o ultimă întâlnire cu presa în care și-a arătat bucuria și satisfacția pentru zilele petrecute în România, relatări privitoare la această conferință pot fi găsite în mediul online. Dincolo de toate evenimentul nu trebuie privit ca fiind asemănător Vizitei Papei Ioan Paul al II-lea, decât prin prizmă diplomatică. Dacă atunci a fost deschiderea unui lung șir de vizite apostolice în state majoritar ortodoxe, iată că, vizita actualului papă se înscrie în drumul deschis in 1999 de predecesorii celor două Biserici. Dincolo de organizare evenimentul nu a fost primit cu același entuziasm, dată fiind erodarea  imaginii sacre a celor două instituții. Bine punctat de câțiva jurnaliști, evenimentul a arătat lipsa de autenticitate a formatorilor de opinie sau a condeierilor cei care, până nu demult, criticau ridicarea Catedralei Naționale, sau a demersurilor patriarhului Daniel, iar acum lăudau atitudinea suveranului Pontif. Evenimentul se înscrie în pagina relațiilor dintre cele două Biserici și vine ca o confirmare, după 20 de ani, că România rămâne, încă, pentru un timp, în sfera de influență a Europei.

[1] https://www.hirado.hu/2019/01/24/secretar-de-stat-ungar-vizita-papei-la-sumuleu-este-o-oportunitateistorica-pentru-reconcilierea-natiunilor/

[2] https://adevarul.ro/news/eveniment/se-canta-imnul-ungariei-Sumuleu-ciucu-dimensiunile-vizitei-papei-francisc-romania-1_5cecee03445219c57e253db1/index.html

 

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: