Conecteaza-te cu noi

Actual

Peste 15.000 de turiști români și străini, așteptați în Mamaia de 1 Mai. Ce tarife percep hotelierii

Published

on

mamaia

În minivacanța de 1 Mai, gradul de ocupare în hotelurile deschise în stațiunea Mamaia este de peste 80%.

Festivalul Sunwaves și petrecerile care vor fi organizate în cluburile din Mamaia în minivacanța de 1 Mai atrag peste 15.000 de turiști români și străini în stațiune. Unitățile de cazare deschise din acest weekend au deja un grad de ocupare de peste 80%.

Startul sezonului estival este dat, ca în fiecare an, de 1 Mai, când mulți români își petrec minivacanța la mare.

Ștefan Necula, directorul agenției Litoralulromanesc.ro a precizat:

Advertisement

”Peste 40 de hoteluri vor fi deschise în acest weekend prelungit în stațiunea Mamaia și mai mult de 10 unități de cazare din orașul Constanța au pachete pentru minivacanța de 1 Mai. Hotelurile deschise în nordul stațiunii Mamaia, acolo unde vor avea loc și cele mai multe evenimente în următoarea perioadă, au un grad de ocupare foarte ridicat, de aproximativ 75%.”

Prețurile pentru cazare sunt diferite, în funcție de dotările hotelurilor și calitatea serviciilor oferite, astfel că pornesc de la 128 de lei pe noapte/cameră într-un un hotel de 3 stele și ajung până la 299 de lei pe noapte pentru o cameră într-un hotel de 4 stele.

1 Mai este zi liberă pentru angajați, elevi și studenți, iar evenimentele organizate în stațiunea Mamaia încep din data de 27-28 aprilie, astfel că și pachetele turistice pregătite de hotelieri sunt pentru perioada 28 aprilie – 2 mai sau 28 aprilie – 1 mai.

Și Nicolae Bucovală a menționat că stațiunea Mamaia rămâne în topul preferințelor turiștilor:

”Stațiunea Mamaia este din nou în topul preferințelor turiștilor care vin în acest an la mare, de 1 Mai. În plus, prețurile în Mamaia nu sunt mai mari decât în alte stațiuni pentru minivacanța de 1 Mai. Pentru un hotel de 3 stele, doi adulți plătesc pentru un sejur de 3 nopți prețuri pornind de la 861 de lei cu micul dejun inclus, iar la unitățile de cazare de 4 stele, un cuplu va plăti de la 897 de lei/cameră pentru 3 nopți de cazare cu micul dejun inclus”.

 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions