Connect with us

Opinie

Plăcerea consumului și consumul plăcerii. Sau despre Maria Egipteanca

Liliana Naclad

Publicat

la

Despre senzații, plăceri, consum și consumism s-a scris și se va mai tot scrie, mai cu seamă că, din istorii îndepărtate răzbate mereu un azi mai decăzut decât ieri. Și da, azi, plăcerile sunt duse la extremă, însă va exista un mâine în care aceleași senzații vor ajunge la extreme, poate necuprinse de mintea omenească azi. Pe vremea Mariei Egipteanca (secolul IV d.Hr) nu s-ar fi gândit nimeni la practicarea sexului virtual și a videochatului.  Însă ca mecanism de consum și atunci, și acum, există aceeași formulă: plăcere – consum – epuizare – demență. Asta dacă în acest circuit nu se intervine cu voința îndreptării, ca în cazul Mariei Egipteanca. În fond, postul este un exercițiu de voință.

Plăcerile pe care Maria Egipteanca le avea înainte de întâlnirea cu Hristos porneau dintr-o neostoită dorință de descoperire a limitelor ei. Copilă fiind, a părăsit dragostea părinților, asemeni Fiului Risipitor, și  s-a stabilit în Alexandria unde a început să practice prostituția. După cum recunoaște în întâlnirea cu Zosima, nu mai era nimic de descoperit în plăcerile pe care i le oferea trupul ei, dat spre consum bărbaților, timp de 17 ani, cu o consecvență dusă la extrem. Corabia în care urcă pentru a fi alături de tinerii care plecau la Ierusalim pentru cinstirea Crucii devine locul în care își oferă pentru ultima oară trupul. Luată de valul mulțimilor și de dorința de a întâlni noi posibili consumatori, ea voiește să intre în biserică, însă simte că o forță nevăzută o oprește. Atunci are loc iluminarea ei.

Realizează că ceea ce valora până atunci este ceea ce o devalorizase.

Din interioritatea-i profundă, strigă să fie ajutată de Maica Domnului, iar ea în schimb promite că oferă curăția trupului. Consumase plăcerea până ce trupul ei fusese consumat de însăși plăcerea aleasă. Se retrage în pustie 47 de ani pentru a compensa pierderea plăcerii trupului în descoperirea plăcerii sufletului. În fond, ea murise pentru lume și renăscuse pentru Cer, iar azi este Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, aflată în aceeași descoperire a lui Hristos ca și Maria Magdalena.

Senzație și plăcere

Dorința omului de a simți este transcrisă în senzorialitatea celor cinci simțuri făcute amalgam pentru noi senzații. Duse la extremă devin plăceri. Iar plăcerile exacerbate duc la dependențe. Plăcerea, însă, poate rămâne doar în plan spiritual cu scop de cunoaștere. A simți bucuria unui răsărit, a unei flori înflorite, a unui suflet drag și sincer, a unei cărți bune, a unei melodii, sunt plăceri inepuizabile.  Plăcerile acestea nu se pot sfârși, pe când plăcerile izvorâte din dorințe senzoriale excesive au finalitate, sunt consumabile. Relațiile bazate pe consum sunt asemeni vinului, mereu insuficient sau bun pentru a aduce beție. În căutarea plăcerii euforice, el consumă, consumându-se în același timp. Bețivul va bea până ce ficatul și creierul său vor fi consumate, asemeni și dependentul de droguri. Dependentul de mâncare va căuta mereu altceva mai bun, mai gustos, mai sățios care să îi satisfacă pofta. Și va colapsa în consumul propriei sănătăți. Și da, plăcerea sexuală, în echilibrul ei, duce spre cunoașterea și valorizarea vieții de familie. Și ea, asemeni celorlalte plăceri, este diferențiată de poftă, de dorința de a consuma cât de mult și fără valoare, ajungându-se azi la cele mai hidoase forme de autoconsum și denaturare. Devierile sexuale și de gen fiind dovada consumului până la anularea identității. Asemeni anulării propriei persoane/chip, prostituata își va consuma trupul prin plăceri, onanistul va sfârși în propria-i demență în care nu mai știe cine este.

Senzațiile și plăcerile au ca linie de demarcație pofta.

A-ți dori să vezi un răsărit, sau să citești o carte, să asculți o muzică sunt mai degrabă acte meditative decât acte de consum. Ele însă, nu folosesc excesele senzoriale așa cum sunt folosite în actele de consum ce provoacă plăceri din poftă. Și unele, și altele, au ca scop plăcerea, însă se diferențiază prin gradul în care consumăm și suntem consumați. Așa cum Maria Egipteanca își dorea mereu compania bărbaților pentru a-și satisface pofta, la fel, toate celelalte senzații se diferențiază prin gradul de nevoie de satisfacere a poftei.

Azi se vorbește foarte mult despre depășirea limitelor. Odată depășite cutia Pandorei rămâne mereu deschisă pentru o senzație nouă, mereu altfel, care nu face decât să consume interior omul într-o nebună căutare a absurdului aducător de plăcere. Practic, este perpetuarea căderii în păcatul căutării cu orice chip a cunoașterii în care, inițial, omul a văzut că e gol și s-a rușinat, pentru ca mai apoi să ajungă golit de conținutul pe care și-l consumă într-o poftă neghioabă de a mânca și mereu din fructul pomului oprit, ademenit fiind de minciuna vicleană: „Veți fi ca Dumnezeu!”

El vrea, în căderea lui, să își depășească limitele și ajunge gol pe dinăuntru.

Mai mult ca oricând azi trebuie să ne analizăm nevoia de plăcere.  O plăcere sufletească nu consumă și nu se consumă, pe când o plăcere senzorială aduce cu sine pofta, arderea, dependența, consumul finalizat prin autoconsum. E o sinucidere lentă asistată de societatea de consum. Iar Duminica de azi, numită a Mariei Egipteanca, are cheia sa de boltă: între plăcerea consumului și consumul plăcerii stă voința noastră.

Comments

comments

Opinie

Românii, între demistificare politică și misticismul Cuvioasei Paraschiva

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Din nou toamnă – parcă ieri eram în frământata luptă a afirmării laturii conservatoare a românilor prin votul pentru familia creștină. A trecut un an, dar suntem în același punct sau poate cu o scară mai jos în definirea identității. Vă veți întreba ce identitate, când ea de decenii sau poate secole pare a nu se mai regăsi în conștiința românilor. Iorga spunea că ne-am născut creștini și români deodată, iar dacă e să facem un studiu imagologic multe dintre atributele neamului par a pieri: harnici, ospitalieri, dârzi, iubitori de neam și țară. În locul lor apar cu totul alte caracteristici: hoți, proxeneți, prostituate. În ultimi ani sportivii noștri ne mai ridică din vălul umilinței cu care am fost acoperiți. Aceeași umilință cu care se merge în Parlamentul European cu temele făcute în ce privește educația de gen, în ciuda faptului că ni se calcă în picioare demnitatea prin însuși elementul esențial al unui neam – familia, care iată, la un an de când a fost adusă în discuție, nu a fost definită bio-social, iar românii au fost dezinformați sau informați parțial în privința riscului alinieriilor sau mai bine zis alienărilor noastre la standarde. Nu spun standarde europene, pentru că eu încă sper ca Europa să își modereze și moduleze progresul încadrat în criterii, poftim, nu creștine, dar măcar kantiene în sensul legii morale.

E toamnă și România este din nou în febra unei aparente implicări sociale, așa cum părea a fi și la Referendumul pentru familie. Am urmărit ca un meci moțiunea de cenzură – Guvernul a picat, iar acum ne aflăm în plină criză politică. Discursurile premergătoare votului pot face lesne obiectul unui rezumat al istoriei postdecembriste. Acuzele reciproce de furt, de incapacitate de reconstrucție, de corupție, de supunere a Justiției au dovedit că trăim într-o țară condusă de oameni pe care doar culoarea politică îi diferențiază, nimic altceva, fiind incapabili să devină verticali și să își afirme în fața Europei, prin poziția privilegiată, identitatea neamului. În fiecare an se pierde în neant parte din demnitatea aflată la temelia noastră și, odată ce temelia e distrusă, întreg edificiul se va prăbuși.

Ne-a rămas spiritualitatea și din ea se poate reconstrui tot ce am pierdut. În toate comunitățile românești din jurul bisericilor diasporei am avut sentimentul că mă aflu între semințele ce vor rodi înmiit, chiar dacă au căzut între spinii străinătății. Cu atât mai mult, iată, zilele acestea suntem martorii unei Românii ai căror locuitori au intrat din nou sub cupola protectoare a Cuvioasei Paraschiva, în ciuda ultimilor ani în care am fost blamați că trăim ca în Evul Mediu. Ok, retrograzi, retrograzi, dar, de la an la an, numărul pelerinilor crește, în ciuda deselor bășcălii mass-media la care e supus pelerinul și Biserica. Oare de ce în loc să se destabilizeze, cultul ei crește? Cuvioasa Paraschiva dă o altă perspectivă, una de care politicul nu este conștient și care scapă din vedere multora. Este perspectiva identității în veșnicie, pe când politicul ne arată ceea ce am văzut în parlament – o clasă politică incapabilă de principii identitare, indiferent de apartenență, fapt ce o face vremelnică și incapabilă de relevanță istorică. O vrajbă ce dispare acolo, în preajma Cuvioasei unde sunt și PSD-iști și liberali și PMP-iști sau USR-iști. Bine ar fi să plece de acolo cu o hartă mentală nouă. Să poată afirma cu tărie în fața oficalilor UE că România s-a născut creștină și să apere ce are în structura sa intimă. Biserica e ultimul bastion care, odată prăbușit se va prăbuși toată construcția bunilor și străbunilor noștri.

Cuvioasa Paraschiva nu promite nimic, nu își face campanie și nici nu oferă mici și bere. Stă tăcută, într-o neclintită așezare în raclă. Ce face totuși ea de adună sute de mii de români la un loc? În nemișcarea ei, mișcă suflete – în răceala ei, încălzește inimi – în tăcerea ei vorbește fiecăruia pe limba lui. Fără facebook și rețele sociale are sute de milioane de următori, nu urmăritori care să o pândească, ci următori în a privi în aceeași direcție – Cerul. Cei de acolo, de lângă raclă, cei de departe, care sunt cu sufletul la Iași, sunt românii care au în ADN-ul lor creștinismul ca izvor de înviere după fiecare etapă în care neamul i-a fost răstignit de proprii fii servitori ai altor neamuri turci, austro-ungari, bulgari, ruși și iată, mai nou de fiii fără identitate ai Noii Lumi. Un neam aflat acum pe drumul Golgotei, în care Statul nu mai are nicio credibilitate, Justiția este instituție de revanșă politică, Armata exista doar scriptic, iar Biserica, în ciuda denigrării constante, pare a fi ultimul bastion românesc.

Ce ne rămâne? Nădejdea Învierii izvorâtă din creștinimul aflat structural în conștiința românească.

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Cum a fentat Făgădău proiectul ”Parcarea”

George Niculescu

Publicat

la data de

Scris de

Să vă aduc aminte. Acum aproape un an  insistam asupra reducerii amenzilor pentru parcări, precum și asupra schimbării orelor de tarifare. Ca să fie demersul complet, am realizat și un proiect de hotărâre pe care colegii mei l-au depus la Primăria Constanța. De atunci și până acum, acel proiect a stat uitat prin sertarele primăriei, lucru care s-a întâmplat în mod regulat în mandatul lui Decebal Făgădău, multe proiecte depuse de consilierii #PNL fiind uitate prin sertare.

Proiectul prezentat de mine în cadrul unei conferințe de presă și “uitat” de dl. primar,  dacă ar fi fost pus în practica de anul trecut, de cand eu l-am supus atenției publice, ar fi rezolvat problema lipsei unei alternative la plata prin sms a tarifului de parcare, iar locuitorii din zonele afectate de noul regulament ar fi putut sa își parcheze mașinile fără să fi fost nevoiți să plătească parcarea după ora 18:00.

Citiți și:

Un consilier județean PNL face ordine în regulamentul parcărilor prin SMS din municipiul Constanța

Însă, asemenea pompierului piroman, dl. primar nu a pus pe ordinea de zi proiectul de hotarare propus de mine, numai pentru a veni ziua în care să se laude că EL a micșorat orarul de tarifare al parcărilor, în favoarea constănțenilor.

Vedeți dumneavoastră, eu am plătit parcarea, un an de zile și după ora 17:00. La fel ați făcut și dumneavoastră, alimentând astfel bugetul orașului nostru. Sunt tare curios, care sunt sumele de bani colectate la buget și ce s-a făcut cu acești bani.

În proiectul pe care l-am depus, sugeram și plata alternativă a parcării, nu doar prin sms, ci și prin instalarea de parcometre. Tot o modalitate de bun simț și de a înlesni plata celor care utilizează parcările administrate de către primăria Constanța. Inițial, răspunsul primarului a fost: “cine nu are mobil, să parcheze în alta parte”.

În concluzie, anul viitor vor fi alegeri, așa că nu ar fi exclus să vedem cum se taie o panglică la inaugurarea parcometrelor în oraș.

Citiți și:

Liberalul Niculescu, lecție de administrație pentru Făgădău: “Rotunjește bugetul prin amendarea excesivă a constănțenilor”

 

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Ce rămâne în urma lui Anton Anton la Ministerul Energiei

George Niculescu

Publicat

la data de

Scris de

La Ministerul Energiei s-a stins lumina în urma ministrului Anton Anton. La figurat. La propriu lumina încă nu s-a stins, dar la prețurile la care se tranzacționează energia electrică pe piața PZU, nu știu cine își mai permite să țină lumina aprinsă.

În urma dlui Anton rămâne o nouă strategie energetică, un document care nu are nici măcar tangențial vreo legătură cu trendul dezvoltării sustenabile a sectorului energetic din țările occidentale, acest document propunând în mare parte doar soluții depășite din toate punctele de vedere.

Mai rămânem cu o OUG 114 mega controversată, OUG la care ministrul Anton nu a avut nicio reacție cu toate că sectorul energetic a fost puternic afectat și companii din subordinea M.E. au înregistrat deprecieri considerabile pe piețele de capital din cauza prevederilor acestui OUG.

În urma strategiei aplicate și a viziunii dlui ministru, la plecarea domniei sale din minister prețul energiei electrice trece de 600 de lei per MWh în vârf, importurile sunt de peste 1200 de MW pe unele intervale orare, iar importurile de gaze naturale au crescut cu aproximativ 70%. Putem să ne luăm adio de la mitul securității energetice a țării noastre, in aceste condiții.

În ceea ce privește viziunea dlui Anton referitor la gazele din Marea Neagră, acesta nici măcar nu a tresărit atunci când modificările legii off shore făcute în comisia dlui Iulian Iancu au îndepărtat principalii investitori, punând în pericol exploatarea zăcămintelor de gaz natural.

Mă întreb dacă la plecarea din minister s-a întâlnit cu investitorii chinezi interesați de construirea reactoarelor 3-4 de la centrala nucleară de la Cernavodă, așa cum declara nonșalant la preluarea mandatului. Sau poate a coborât pe scări dl. ministru și astfel a evitat întâlnirea cu aceștia.

În concluzie, un mandat slab și o strategie care ne-a arătat lipsa de viziune a dlui ministru Anton Anton.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: