Connect with us

Opinie

Plăcerea consumului și consumul plăcerii. Sau despre Maria Egipteanca

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Despre senzații, plăceri, consum și consumism s-a scris și se va mai tot scrie, mai cu seamă că, din istorii îndepărtate răzbate mereu un azi mai decăzut decât ieri. Și da, azi, plăcerile sunt duse la extremă, însă va exista un mâine în care aceleași senzații vor ajunge la extreme, poate necuprinse de mintea omenească azi. Pe vremea Mariei Egipteanca (secolul IV d.Hr) nu s-ar fi gândit nimeni la practicarea sexului virtual și a videochatului.  Însă ca mecanism de consum și atunci, și acum, există aceeași formulă: plăcere – consum – epuizare – demență. Asta dacă în acest circuit nu se intervine cu voința îndreptării, ca în cazul Mariei Egipteanca. În fond, postul este un exercițiu de voință.

Plăcerile pe care Maria Egipteanca le avea înainte de întâlnirea cu Hristos porneau dintr-o neostoită dorință de descoperire a limitelor ei. Copilă fiind, a părăsit dragostea părinților, asemeni Fiului Risipitor, și  s-a stabilit în Alexandria unde a început să practice prostituția. După cum recunoaște în întâlnirea cu Zosima, nu mai era nimic de descoperit în plăcerile pe care i le oferea trupul ei, dat spre consum bărbaților, timp de 17 ani, cu o consecvență dusă la extrem. Corabia în care urcă pentru a fi alături de tinerii care plecau la Ierusalim pentru cinstirea Crucii devine locul în care își oferă pentru ultima oară trupul. Luată de valul mulțimilor și de dorința de a întâlni noi posibili consumatori, ea voiește să intre în biserică, însă simte că o forță nevăzută o oprește. Atunci are loc iluminarea ei.

Realizează că ceea ce valora până atunci este ceea ce o devalorizase.

Din interioritatea-i profundă, strigă să fie ajutată de Maica Domnului, iar ea în schimb promite că oferă curăția trupului. Consumase plăcerea până ce trupul ei fusese consumat de însăși plăcerea aleasă. Se retrage în pustie 47 de ani pentru a compensa pierderea plăcerii trupului în descoperirea plăcerii sufletului. În fond, ea murise pentru lume și renăscuse pentru Cer, iar azi este Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, aflată în aceeași descoperire a lui Hristos ca și Maria Magdalena.

Senzație și plăcere

Dorința omului de a simți este transcrisă în senzorialitatea celor cinci simțuri făcute amalgam pentru noi senzații. Duse la extremă devin plăceri. Iar plăcerile exacerbate duc la dependențe. Plăcerea, însă, poate rămâne doar în plan spiritual cu scop de cunoaștere. A simți bucuria unui răsărit, a unei flori înflorite, a unui suflet drag și sincer, a unei cărți bune, a unei melodii, sunt plăceri inepuizabile.  Plăcerile acestea nu se pot sfârși, pe când plăcerile izvorâte din dorințe senzoriale excesive au finalitate, sunt consumabile. Relațiile bazate pe consum sunt asemeni vinului, mereu insuficient sau bun pentru a aduce beție. În căutarea plăcerii euforice, el consumă, consumându-se în același timp. Bețivul va bea până ce ficatul și creierul său vor fi consumate, asemeni și dependentul de droguri. Dependentul de mâncare va căuta mereu altceva mai bun, mai gustos, mai sățios care să îi satisfacă pofta. Și va colapsa în consumul propriei sănătăți. Și da, plăcerea sexuală, în echilibrul ei, duce spre cunoașterea și valorizarea vieții de familie. Și ea, asemeni celorlalte plăceri, este diferențiată de poftă, de dorința de a consuma cât de mult și fără valoare, ajungându-se azi la cele mai hidoase forme de autoconsum și denaturare. Devierile sexuale și de gen fiind dovada consumului până la anularea identității. Asemeni anulării propriei persoane/chip, prostituata își va consuma trupul prin plăceri, onanistul va sfârși în propria-i demență în care nu mai știe cine este.

Senzațiile și plăcerile au ca linie de demarcație pofta.

A-ți dori să vezi un răsărit, sau să citești o carte, să asculți o muzică sunt mai degrabă acte meditative decât acte de consum. Ele însă, nu folosesc excesele senzoriale așa cum sunt folosite în actele de consum ce provoacă plăceri din poftă. Și unele, și altele, au ca scop plăcerea, însă se diferențiază prin gradul în care consumăm și suntem consumați. Așa cum Maria Egipteanca își dorea mereu compania bărbaților pentru a-și satisface pofta, la fel, toate celelalte senzații se diferențiază prin gradul de nevoie de satisfacere a poftei.

Azi se vorbește foarte mult despre depășirea limitelor. Odată depășite cutia Pandorei rămâne mereu deschisă pentru o senzație nouă, mereu altfel, care nu face decât să consume interior omul într-o nebună căutare a absurdului aducător de plăcere. Practic, este perpetuarea căderii în păcatul căutării cu orice chip a cunoașterii în care, inițial, omul a văzut că e gol și s-a rușinat, pentru ca mai apoi să ajungă golit de conținutul pe care și-l consumă într-o poftă neghioabă de a mânca și mereu din fructul pomului oprit, ademenit fiind de minciuna vicleană: „Veți fi ca Dumnezeu!”

El vrea, în căderea lui, să își depășească limitele și ajunge gol pe dinăuntru.

Mai mult ca oricând azi trebuie să ne analizăm nevoia de plăcere.  O plăcere sufletească nu consumă și nu se consumă, pe când o plăcere senzorială aduce cu sine pofta, arderea, dependența, consumul finalizat prin autoconsum. E o sinucidere lentă asistată de societatea de consum. Iar Duminica de azi, numită a Mariei Egipteanca, are cheia sa de boltă: între plăcerea consumului și consumul plăcerii stă voința noastră.

Comments

comments

Opinie

Papa Francisc. Toleranța, ideologia, România, romii și autonomia

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

A trecut vizita Papei Francisc în România, dar și primul val de comentarii și articole. Vor urma concluzii și poate noi direcții. Articolele din presă au fost unele mai avizate, altele mai puțin, unele mai entuziaste, iar altele chiar calomniatoare. În schimb discursurile și alocuțiunile au un singur context și emițător, însă mesaje diferite, în funcție de receptori. De cele mai dese ori, discursurile sunt codificări sau decodificări ale unor direcții politice/sociale/religioase. Pentru că politicile efective care să dicteze direcțiile nu sunt luate în adunări publice și vizite de lucru, fie ele chiar și apostolice, ci doar la masa negocierilor la care publicul nu are acces.

Și, dacă primele două zile ale vizitei papei discursul său nu a stârnit masiv interesul presei occidentale, cel susținut la Blaj, la întâlnirea cu romii, a fost surprins de cei care, nu o dată, fac un amalgam imagologic între români și romi. Câți oare, dintre cei care au citit despre faptul că Papa a cerut iertare etniei rome, (vorbesc despre occidentali) au înțeles deplin că este vorba despre o etnie, și nu despre români? Deși edițiile online ale marilor cotidiene La Croix sau New York Times au prezentat pe larg materiale de documentare, fiind însă ediții virtuale, atenția acordată unor astfel de materiale nu este una suficient de mare pentru a înțelege diferențele. La acest aspect se mai adaugă și câteva informații mai puțin profesioniste, cum ar fi ponderea etniei rome în rândul populației estimate de BBC la 8% în condițiile în care, la recensământul din 2011 se arată că romii reprezintă 3% dintre români.

 

 

Fie el și camuflat în spatele toleranței și a iertării, contaminarea termenilor prin asociere este aproape inevitabilă, mai cu seamă că acest punct al vizitei sale a fost amplu abordat de cele mai importante publicații străine.

Am totuși o greutate pe inimă. Este greutatea discriminărilor, a segregărilor, a spus Suveranul Pontif, a maltratării suferite de comunitățile voastre. Istoria ne spune că nici creștinii, inclusiv cei catolici, nu au fost străini de răul acesta atât de mare. Pentru aceasta aș vrea să vă cer iertare. Cer iertare – în numele Bisericii Domnului și vouă – pentru momentele când, în decursul istoriei, v-am discriminat, maltratat sau v-am privit într-o manieră greșită.”

Toleranța în sens foarte larg este o verticală socială paralelă cu morala creștină

Per ansamblu discursul papal s-a centrat pe tema toleranței, iar Papa Francisc este considerat cel mai tolerant papă de până acum în contrapondere cu predecesorul său Papa Benedict al al XVI-lea. Retras în 2013, emeritul Benedict, pleda în discursurile sale pentru sinceritate și asumare, apoi pentru iertare și toleranță. Nu mai departe, la începutul acestui an și-a asumat ambițiosul proiect de a face o demonstrație a societății sexualizate și sexualizante în lucrarea “Ja, es gibt Sünde in der Kirche. Zum Missbrauchsskandal in der katholischen Kirche”( Da, există păcat în Biserică. Scandalul abuzului în Biserica Catolică”) . O astfel de lucrare cere implicit toleranța credincioșilor catolici și nu numai. Firesc ca, în acest context socio-politic, în care reprezentările morale chiar din sânul unei instituții ecleziale și statale precum Vaticanul, să ceară toleranța, nu doar pentru sine, ci, prin recul, și pentru cei care într-un fel sau altul aduc atingere moralei creștine. Cu siguranță i-au fost aduse la cunoștință datele și preocupările românilor pentru păstrarea și protejarea în cadre legale a instituției familiei, însă discursul său a vizat aceeași toleranță, chiar dacă, pe alocuri a strecurat simple constatări ale actualei situații sociale:

“E necesar ca toți să meargă împreună, să meargă cu spirit de unitate, și să-și propună cu hotărâre să nu renunțe la vocația cea mai nobilă la care Statul trebuie să aspire: să se îngrijească de binele comun al poporului său. A merge împreună, ca mijloc de construire a istoriei, impune noblețea de a renunța la ceva din viziunea proprie sau din interesul specific personal în favoarea unui plan mai amplu.”

În această ultimă frază citată este dată direcția pe care românii sunt îndemnați să o urmeze. De dragul mergerii împreună suntem îndrumați să renunțăm la viziunile proprii, sau la interesul specific pentru a aborda un plan mai amplu. Viziunea este extrem de tolerantă și nu are în vedere expresia paulină sub care Uniunea Europeană a luat naștere și anume – unitatea în diversitate. A fi împreună, dar diferiți nu vizează renunțarea la viziunile proprii, ci o păstrarea a autenticității, fără atitudini ofensive la adresa celorlalți. De altfel, în răspunsurile sale privitoare la căsătoriile între homosexuali papa Francisc se mulțumește să spună efectul lor sau să explice rezultatul social al unor astfel de căsătorii, fără a interveni, în virtutea demnității sale, cu pledoarii sau discursuri oficiale ferme în fața oficialilor europeni. Toleranța, în această direcție poate fi verticală, însă paralelă cu morala creștină. Iar în acest sens, model suprem este Hristos, Cel care nu a negociat și nu a zâmbit tolerant în fața negustorilor ce vindeau din templul din Ierusalim, ci a intrat din poziție de forță.

Or, la acest moment, creștinătatea are nevoie de o voce puternic articulată în demersul său de păstrare a valorilor morale, ale familiei și ale firescului, iar diplomația pontificală, poate face ca aceste curente născute din toleranța ce îmbracă denaturarea și decăderea să fie cel puțin diminuate.

Papa Francisc și speranța autonomiei

Cele două zile petrecut de Papa Francisc în Transilvania au fost moment de dispute diplomatice, iar asta a reieșit din incertitudinea participării reprezentanților Guvernului român la întâlnirea de la Șumuleu Ciuc. Premierul Viorica Dăncilă a declarat în ședință de Guvern ce a avut loc după vizita Papei că:

“Am avut onoarea ca, împreună cu mai mulți miniștri, să mă alătur pelerinajului Sfântului Părinte la București, Șumuleu Ciuc, Iași și Blaj.”

În condițiile în care, în calitate de premier al României este gazda unui oficial, expresia “a se alătura”, confirmă disputele în ce privește reprezentarea oficială la Șumleu Ciuc, deși la începutul anului derularea evenimentelor nu includeau diplomația română. Pe lângă acest aspect se adaugă sprijinul financiar de de 20 de milioane de forinți (aprox. 60.000de euro), potrivit declarației Miklós Soltész[1], Secretar de Stat  pe Probleme de Culte în guvernul ungar. Potrivit presei[2] prezența Papei a fost văzută ca un moment prielnic pentru punctarea autonomiei. La slujba ce a avut loc la Sanctuarul Sfintei Marii din Șumuleu Ciuc au participat zeci de mii de pelerini veniți din localități transilvane, Ungaria precum şi din comunitățile maghiare din Serbia, Slovacia sau Ucraina. În cadrul slujbei au fost proclamați “fericiți” (etapă a procesului de canonizare) șapte episcopi catolici ce au suferit prigoana regimului comunist. În acest context papa Francisc a făcut un salt temporal afirmând că:

“Aceste ținuturi cunosc bine ceea ce înseamnă suferința oamenilor atunci când greutatea ideologiei sau a regimului este mai puternică decât viața și se pune deasupra a toate, ca normă a vieții înseși și a credinței persoanelor; când capacitatea de decizie, libertatea și spațiul pentru creativitate este redus și de-a dreptul eliminat. Voi ați suferit din cauza discursurilor și acțiunilor bazate pe discreditare, care duceau până la expulzarea și distrugerea aceluia care nu putea să se apere și reduceau la tăcere vocile disonante. Îi avem în minte, în mod deosebit, pe cei șapte Episcopi greco-catolici pe care am avut bucuria să-i proclam Fericiți. În fața persecuției aprige din partea regimului ei au dat dovadă de o credință și de o iubire exemplare pentru poporul lor.”.

La încheierea vizitei Papa Francisc a avut o ultimă întâlnire cu presa în care și-a arătat bucuria și satisfacția pentru zilele petrecute în România, relatări privitoare la această conferință pot fi găsite în mediul online. Dincolo de toate evenimentul nu trebuie privit ca fiind asemănător Vizitei Papei Ioan Paul al II-lea, decât prin prizmă diplomatică. Dacă atunci a fost deschiderea unui lung șir de vizite apostolice în state majoritar ortodoxe, iată că, vizita actualului papă se înscrie în drumul deschis in 1999 de predecesorii celor două Biserici. Dincolo de organizare evenimentul nu a fost primit cu același entuziasm, dată fiind erodarea  imaginii sacre a celor două instituții. Bine punctat de câțiva jurnaliști, evenimentul a arătat lipsa de autenticitate a formatorilor de opinie sau a condeierilor cei care, până nu demult, criticau ridicarea Catedralei Naționale, sau a demersurilor patriarhului Daniel, iar acum lăudau atitudinea suveranului Pontif. Evenimentul se înscrie în pagina relațiilor dintre cele două Biserici și vine ca o confirmare, după 20 de ani, că România rămâne, încă, pentru un timp, în sfera de influență a Europei.

[1] https://www.hirado.hu/2019/01/24/secretar-de-stat-ungar-vizita-papei-la-sumuleu-este-o-oportunitateistorica-pentru-reconcilierea-natiunilor/

[2] https://adevarul.ro/news/eveniment/se-canta-imnul-ungariei-Sumuleu-ciucu-dimensiunile-vizitei-papei-francisc-romania-1_5cecee03445219c57e253db1/index.html

 

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Incertitudinea privind pilonul 2 de pensii a luat sfârșit

Claudiu Vuță

Publicat

la data de

Scris de

Prezentarea generală a sistemului de funcționare a Pilonului 2 de pensii:

Până în anul 2008, pensiile românilor erau administrate strict de către statul român. În urma unor reforme, o parte din contribuțiile obligatorii ale angajaților la fondurile de pensii au fost redirecționate de la stat către fonduri de administrare private.

Astfel au apărut Pilonul 1 de pensii (fonduri administrate de stat) și Pilonul 2 (fonduri realizate tot din contribuții obligatorii, dar administrate de companii private). Suplimentar cetățenii pot contribui la Pilonul 3 de pensii, unde contribuțiile sunt facultative și administrate tot de firme private.

Contribuțiile salariaților la Pilonul 2 de pensii sunt acumulate în conturi individuale. Administratorii investesc acești bani cu scopul obținerii unui profit, de care va beneficia tot contribuabilul, în momentul în care va atinge vârsta pensionării.

Garanția cea mai importantă a Pilonului 2 este aceea că, odată ce ajung la vârsta pensiei, deponenții vor primi cel puțin suma totală acumulată a contribuțiilor efectuate în anii de muncă.

În plus există încă două măsuri care garantează siguranța conturilor:

  • Banii din fondurile de pensii sunt ținuți separat de banii administratorului. Asta înseamnă că administratorul nu poate sa își însușească nicio parte din banii contribuabililor
  • Conform legii, fondurile de pensii nu pot da faliment. Administratorul poate da, într-adevăr, faliment, însă asta nu are impact asupra fondurilor, tocmai datorită separării banilor deponenților de cei ai administratorilor.

La pilonul 2 cotizează în prezent un număr de 7,25 de milioane de deponenți, având un capital de 11 miliarde de euro (!) fonduri acumulate. Activitatea administratorilor de pensii este verificată și auditată în mod regulat de către ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiara).

Evoluții:

La finele anului trecut, în data de 28 decembrie 2018, Guvernul a adoptat ordonanța 114 prin care se impunea administratorilor pilonului 2 de pensii să aducă un aport de aproximativ 3,8 miliarde lei (echivalent a 800 de milioane de euro), la capitalul social, în cursul anului 2019.

Impactul modificărilor asupra companiilor de asigurări ar fi fost:

  • NN Pensii, cu un capital social de 75 milioane de lei, era obligată să își majoreze capitalul social cu 1,4 miliarde de lei, la 1,44 miliarde de lei;
  • Allianz-Țiriac Pensii ar fi trebuit să aducă la capitalul social suma de 870 milioane de lei, de la 33 milioane de lei;
  • Metropolitan Life – capitalul social trebuia să crească până la 543 milioane de lei, de la nivelul de 27 milioane de lei;
  • Aegon, BCR, Generali, BRD aveau obligația să aducă un aport total de aproximativ 930 de milioane de lei.

Ulterior au urmat o serie de modificări ale ordonanței în cauză, despre care voi detalia în continuare.

  1. Impactul modificărilor inițiale. Prin prevederile introduse în 28 decembrie 2018 se oferea posibilitatea de retragere a sumelor capitalizate la pilonul 2. Problema este că sumele economisite nu se află într-un cont bancar sau într-un seif. Acele sume de bani sunt investite, de exemplu, în titluri de stat emise de către… Ministerul de Finanțe.

Teoretic pilonul 2 nu se desființa, conform legii, ci condițiile puse administratorilor fondurilor, legate de capitalizare, ar fi dus la retragerea acestora de pe piață.

  1. În urma nenumăratelor avertizări ale mediului de afaceri, în legătură cu impactul negativ major al prevederilor aduse de OUG 114, în data de 29 martie 2019, guvernul României a adus o serie de modificări acestui act normativ. Se suspenda astfel până la data de 31 mai 2019 aplicabilitatea prevederii privind capitalul social minim. Pe perioada suspendării prevederii, capitalul social minim necesar este de 4 milioane euro.

Saga continuă și impredictibilitatea nu a luat încă sfârșit.

  1. După o perioadă de incertitudini, ce a bulversat pe toți cei implicați a urmat data de 30 mai 2019 si “minunea”. Guvernul a adoptat în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care reduce cerinţele absurde de capitalizare pe care dorea să le impună administratorilor de fonduri de pensii Pilon 2. În medie, pentru un administrator capitalul social creşte cu 10 milioane de euro, cu mult mai puțin decât în proiectul inițial.

Desființarea pilonului 2 ar fi reprezentat o lovitură dată nu doar deponenților, ci și pieței de capital, întrucât peste 90% din active sunt investite în economia românească. Fondurile de pensii reprezintă și un stabilizator al pieței bursiere.

Ar fi avut de suferit chiar bugetul de stat, fondurile de pensii investind în titlurile emise de către Ministerul de Finanțe. Este un lanț care dacă era rupt ar fi dus la blocarea întregului sistem. Cei mai afectați ar fi fost deponenții, ale căror viitoare venituri ar fi avut de suferit.

Sistemul pilonului 2 de pensii reprezintă cea mai bună garanție pentru viitorii pensionari că vor avea un venit cert în momentul atingerii vârstei de pensionare.

 

 

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

De ce așa mulți români la vot (opinie)

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Discursul media din aceste zile vizează prezența covârșitoare a românilor la vot. Acest fapt vine pe fondul a doi vectori: unul intern, iar celălalt dat de politica externă.

Intern, prezența la vot este dată de discursul anticorupție, iar extern, de reafirmarea politicii pro-europene în contrapondere cu discursurile eurosceptice care s-au făcut tot mai auzite în ultima perioadă.

Prezența masivă din România este astfel asigurată de un vot intern contra PSD și unul extern pro-european. Nu doar noi am fost luați prin surprindere, ci la nivelul întregii Uniuni, europenii și-au exercitat mult mai responsabil dreptul la vot. Franța a avut cea mai ridicată rată a prezenței la vot înregistrată de la constituirea Uniunii până în prezent – la ora 15.00 votaseră 20%,

Politica internă se va reconfigura cu siguranță, dat fiind votul de dreapta care nu mai poate fi contestat. Dacă se va naște o alianță politică solidă care să devină o alternativă viabilă a social-democrației, ține doar de strategia marilor câștigători PNL și USR. Cu toate acestea, programul la care ar trebui să lucreze ar trebui să fie unul de factură național-liberală, în care să fie reafirmate valorile creștine. Iar în cazul în care nu o vor face, cu siguranță PSD nu se va sfii să împrumute idei liberal naționaliste în doctrina sa politică, iar o repoziționare a sa să fie făcută prin mișcări interne de schimbare a bordului.

Vectorul extern, și anume mișcările socio-politice de la nivelul UE au fost cele care au adus un plus procentual în ce privește exercitarea dreptului la vot. Frământările din Franța, Brexit-ul, prelungirea sancțiunilor UE împotriva regimului sirian, iar de cealaltă parte reafirmarea relațiilor statelor est europene cu Rusia, sunt doar câteva dintre punctele cheie determinante. Câteva procente vin și din temerile în ce privește intrarea satelor estice sub sfera de influență a Rusiei, sau al vehiculatei idei de ieșire din UE. Perdanți sunt euroscepticii care ar trebui să regândească agenda UE pentru următorii ani.

Acest moment este fără îndoială și punctul de cotitură al orientării politicii românești și europene. Se dorește o Europă ca protectorat, însă cu politică liberal-națională. O dreaptă care să respecte configurarea etnică a fiecărui stat membru, respectând valorile tradițional-creștine fie că este vorba despre cele ortodoxe sau catolice.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: