Conecteaza-te cu noi

Energie&Mediu

Premierul Ciucă, după vizita la CNE Cernavodă: “Sprijinim accelerarea proiectelor de implementare a reactoarelor nucleare modulare de mici dimensiuni”

Published

on

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni, după o vizită efectuată la centrala nucleară de la Cernavodă, că Guvernul susține proiectele de operaționalizare a unităților 3 și 4, cât și retehnologizarea unității 1.

”Totodată, sprijinim accelerarea proiectelor de implementare a reactoarelor nucleare modulare de mici dimensiuni SMR, proiecte ce au fost agreate prin acordul interguvernamental România -SUA. Aceste proiecte vor contribui la independenta energetică a României, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului și reducere a emisiilor de dioxid de carbon”, a afirmat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a vizitat, luni, Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă, împreună cu o delegație din care au făcut parte mai mulți membri ai cabinetului, consilierul prezidențial Cosmin Marinescu și președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Conducerea SN Nuclearelectrica a prezentat șefului Executivului și delegației guvernamentale proiectele de investiții strategice în valoare estimată de 9 miliarde de euro, printre care: Retehnologizarea Unității 1, Proiectul Unităților 3 și 4, dezvoltarea reactoarelor modulare mici în cooperare cu NuScale, dar și proiecte suport pentru operarea curentă, cum este Instalația de Detritiere. Proiectele de investiții ale SNN vor contribui cu energie curată, fără emisii de CO2, la stabilitatea energetică a României, la dezvoltarea socio-economică locală și națională la dezvoltarea industriei nucleare și la formarea unei noi generații de specialiști.

Discuțiile s-au axat asupra rolului energiei nucleare în strategia energetică a României și modul în care dezvoltarea programului nuclear românesc, prin proiectele de investiții ale Nuclearelectrica, va contribui la securitatea energetică și la tranziția energetică către o economie curată.

Advertisement

”Având în vedere taxonomia recent aprobată de Comisia Europeană, care a acceptat energia nucleară ca fiind energie de tranziție, Guvernul susține proiectele de operaționalizare a unităților 3 și 4, cât și retehnologizarea unității 1. Totodată, sprijinim accelerarea proiectelor de implementare a reactoarelor nucleare modulare de mici dimensiuni SMR, proiecte ce au fost agreate prin acordul interguvernamental România – SUA. Aceste proiecte vor contribui la independența energetică a României, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului și reducere a emisiilor de dioxid de carbon”, a afirmat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.

Nuclearelectrica are un rol major la nivel național, contribuind cu aprox. 18-20% energie nucleară la producția totală de energie și cu 33% la producția totală de energie fără CO2 din România.

INFO! România, prin compania cu capital de stat Nuclearelectrica (SNN), este interesată de tehnologia mini-reactoarelor modulare SMR și a semnat în 2019 un memorandum de înțelegere cu compania americană NuScale Power. În ianuarie 2021, Nuclearelectrica SA a primit un grant nerambursabil de 1,27 milioane de dolari din SUA pentru servicii necesare în procesul de găsire a locațiilor pentru amplasarea unor reactoare nucleare modulare, de mici dimensiuni, potrivit unui comunicat al companiei. Locațiile sunt altele decât Cernavodă, unde funcționează acum Reactoarele 1 și 2 ale Centralei Nucleare. În septembrie 2020, compania NuScale Power a primit autorizarea în SUA pentru minireactorul său nuclear. În Europa însă, aceste minireactoare nucleare nu sunt încă autorizate. Pe lângă România, compania americană NuScale Power a încheiat memorandumuri și cu companii energetice de stat din Polonia, Bulgaria și Ucraina. Până acum, NuScale nu a construit nici un mini-reactor nuclear în SUA sau în vreo altă țară din lume.

Nuclearelectrica deține: Sucursala CNE Cernavodă, care operează două unități nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unități dintre cele peste 400 de centrale nucleare din lume; Sucursala FCN Pitești – fabrica de combustibil nuclear și se află în proces de realizare a unui ciclu integrat al combustibilului prin achiziționarea unei linii de prelucrare a concentratului de uraniu, pentru a sprijini proiectele de investiții pe termen lung ale companiei.

Din delegația guvernamentală au făcut parte, Virgil Popescu, ministrul Energiei, Mircea Abrudean, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Attila György, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, Dan Cărbunaru, secretar de stat, purtător de cuvânt al Guvernului, George Agafiței, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului.

NOTĂ! Compania Națională „Nuclearelectrică” SA este societatea națională românească producătoare de energie electrică, termică și de combustibil nuclear care funcționează sub autoritatea Ministerului Energiei din România, statul deținând 82,49% din acțiuni și alți acționari, 17,50%, după listarea societății la bursă în 2013.

Advertisement
foto: arhivă Ordinea.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions