Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Preotul din comuna Albești, condamnat pentru pornografie infantilă, se simte amenințat în pușcărie

Published

on

Daniel Rece fost preot Coroana com Albesti

Fostul preot paroh al bisericii din satul Coroana, comuna Albești, condamnat în anul 2020 pentru pornografie infantilă, a deschis un proces de răspundere civilă delictuală împotriva a patru deținuți de la Poarta Albă, care i-ar fi transformat viața într-un calvar. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Medgidia pe 4 aprilie 2023, iar până la acest moment nu a fost stabilit primul termen de judecată. În alte două procese anterioare, fostul preot a cerut ordin de protecție împotriva acelorași colegi de închisoare, însă acțiunile inițiate de el au fost respinse de magistrați.

Preotul Gheorghe Daniel Rece a fost reținut de procurorii DIICOT Iași în anul 2019, după o percheziție la domiciliul său și la biserica din satul Coroana, aparținând comunei Albești din județul Constanța. În sfântul altar, oamenii legii ar fi găsit ID-ul de Instagram al unei minore, notat pe marginea unui calendar religios, iar de la domiciliul preotului au fost ridicate mai multe dispozitive electronice. Procurorii au susținut că Rece, care avea atunci 44 de ani, ar fi convins o minoră de 13 ani, aflată în îngrijirea unei asistente maternale din județul Iași, să se fotografieze și filmeze cu telefonul mobil în ipostaze cu un caracter sexual explicit și să-i trimită aceste imagini. Ulterior, preotul ar fi distribuit fotografiile compromițătoare unei colege de școală a minorei, prin intermediul unei rețele de socializare.

După descinderea procurorilor în sfântul altar, Arhiepiscopia Tomisului, condusă de ÎPS Teodosie, a luat decizia de a-l suspenda pe preot din slujire și de a demara o anchetă internă. Ulterior, instituția de cult nu a mai comunicat absolut nimic despre acest subiect, alegând să tacă. La fel de tăcută a rămas Arhiepiscopia lui Teodosie și în cazul preotului Daniel Bucică, arestat și apoi condamnat pentru trafic de droguri.

Gheorghe Daniel Rece a fost condamnat pentru pornografie infantilă pe 18 mai 2020, de Tribunalul Iași, în dosarul de judecată 6255/99/2019. El a primit 4 ani și 11 luni de închisoare. De asemenea, a fost obligat să achite daune morale. Sentința a rămas definitivă prin decizia penală 623/10.09.2020 a Curții de Apel Iași.

Advertisement

După condamnare, numele preotului a apărut în 55 de procese civile și penale.

În civil, fostul preot s-a judecat în acțiuni care au vizat divorțul și decăderea din drepturile părintești (având un copil minor din căsătorie), rezilierea unui contract cerută de Primăria Albești,  executarea silită pentru daunele de 65.000 de lei pe care a fost obligat, prin sentința penală de condamnare, să le achite către familia minorei din Iași și către Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, executarea silită inițiată de o unitate de creditare pentru restituirea sumelor cheltuite de pe un card bancar.

În contencios administrativ și fiscal, fostul preot a inițiat procese în care a contestat acte administrative emise împotriva sa de Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța și de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța. De asemenea, a deschis acțiuni pentru apărarea drepturilor nepatrimoniale împotriva Consiliului Național al Audiovizualului și a televiziunilor și ziarelor care au mediatizat cazul de pornografie infantilă.

În dosarele civile 1936/256/2023 și 2344/256/2023, ambele înregistrate la Judecătoria Medgidia, Rece a cerut ordin de protecție împotriva a patru deținuți de la Poarta Albă, care i-au fost colegi de celulă, susținând că a fost agresat și amenințat cu moartea de către aceștia. Prima acțiune a fost respinsă ca inadmisibilă pe 9 martie 2023. A doua acțiune a fost respinsă pe 20 martie 2023, în baza excepției autorității de lucru judecat. Ulterior, fostul preot s-a îndreptat împotriva celor patru pușcăriași pe calea unei acțiuni civile delictuale, în dosarul 2359/256/2023, înregistrat la Judecătoria Medgidia. .

În numeroase procese penale, Rece a contestat executarea pedepsei și a încercat să obțină eliberarea condiționată, întreruperea pedepsei sau scăderea unor zile de închisoare în funcție de comportamentul său și de condițiile din penitenciar. Aici trebuie să arătăm că bărbatul a fost închis pe rând la Iași, Slobozia și Poarta Albă, iar la un moment dat a fost transferat la Penitenciarul Spital din Dej, județul Cluj, pentru a primi îngrijiri medicale. Într-una din cererile sale de eliberare, Rece a obținut o expertiză medico-legală de la Institutul Mina Minovici, însă constatările legiștilor nu l-au ajutat să scape de pușcărie. Cel mai târziu, deținutul urmează să fie eliberat în vara anului viitor.

Advertisement

Notă: Fotografia de deschidere datează din anul 2017 și a fost publicată de Casa Regală, într-un album dedicat unei vizite în Albești, Coroana și Cotu Văii.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions