Conecteaza-te cu noi
SEAS

Politica

Preşedintele Iohannis participă la Summitul UE – CELAC de la Bruxelles

Published

on

klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni şi marţi, la al treilea Summit Uniunea Europeană – Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (UE – CELAC), care va avea loc la Bruxelles, relatează Agerpres. Scopul principal al reuniunii este relansarea parteneriatului UE – CELAC, în contextul evoluţiilor geopolitice internaţionale complexe influenţate inclusiv de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, a informat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, parteneriatul reînnoit se va axa în mod prioritar pe conectivitate sustenabilă, sprijinirea tranziţiei verzi şi a digitalizării, creşterea rezilienţei lanţurilor valorice de pe cele două continente, reafirmarea importanţei multilateralismului, a principiilor Cartei ONU, a bunei guvernanţe şi a valorilor democratice.

Preşedintele Iohannis va exprima sprijinul ţării noastre pentru obiectivul major al Uniunii Europene de a relansa parteneriatul cu regiunea Americii Latine şi Caraibilor, concretizat şi prin organizarea acestui summit, primul de acest fel în ultimii opt ani.

Şeful statului va susţine importanţa cooperării UE – CELAC pentru gestionarea noilor provocări globale, a crizelor complexe cu care se confruntă ambele regiuni, dar şi a noilor oportunităţi de dezvoltare care pot fi fructificate printr-o cooperare mai aprofundată.

De asemenea, el va arăta că angajamentul activ al ţării noastre pentru cooperarea mai strânsă dintre cele două zone a fost reconfirmat în toate întâlnirile pe care le-a avut cu omologii săi cu prilejul vizitelor întreprinse în Brazilia, Chile şi Argentina în luna aprilie a acestui an, în cadrul cărora a abordat prioritar pregătirile reuniunii la nivel înalt de la Bruxelles, a precizat Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele va participa, totodată, la masa rotundă cu tema „Combaterea schimbărilor climatice: spre o tranziţie echitabilă şi durabilă”, unde va susţine rolul activ pe care ţara noastră este pregătită să îl asume în cooperarea UE – CELAC în acest domeniu.

Înfiinţată în 2011, Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (CELAC) este un bloc regional latino-american cu caracter predominant politic, proiectat să aprofundeze procesul de integrare regională a celor 33 de state membre. Preşedinţia Pro Tempore (în exerciţiu) este asigurată de Saint Vincent şi Grenadine. Reuniunile anterioare UE – CELAC la cel mai înalt nivel au avut loc în 2013 şi 2015.

Uniunea Europeană a lansat, pe 7 iunie, Comunicarea Comună „O nouă Agendă pentru America Latină şi zona Caraibilor”. Aceasta prevede modernizarea şi consolidarea parteneriatului strategic prin întărirea angajamentului politic, sporirea comerţului şi a investiţiilor şi construirea unor societăţi mai reziliente, sustenabile şi interconectate prin proiecte finanţate în cadrul strategiei Global Gateway.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions