Conecteaza-te cu noi

Societate

Primăria Constanța, amendată de comisarii Gărzii de Mediu. Vezi de ce

Published

on

În cursul zilei de astăzi, Garda de Mediu Constanța a dat publicității raportul de activitate valabil pentru luna februarie a anului curent.

Potrivit acestuia, Comisariatul Județean a efectuat luna trecută 68 acțiuni de inspecție și control, cu un număr mediu de 5 echipe de comisari. S-au realizat 4 controale planificate și 64 de inspecții neplanificate. Au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, din care 7 avertismente și 8 amenzi în valoare totală de 112.000 lei. De asemenea, s-au aplicat și două sancțiuni complementare privind suspendarea activității până la obținerea actelor de reglementare prevăzute de lege.

S-a efectuat control tematic pentru verificarea unui număr de 16 operatori economici care au obligația contribuției la Fondul pentru Mediu pentru ambalaje introduse pe piața națională și pentru ecotaxa aplicată pentru pungile de transport. Pentru nedepunerea la termen a declarațiilor privind obligațiile la Fondul pentru Mediu, au fost sancționate 7 societăți controlate.

În luna februarie s-a efectuat control tematic privind calitatea aerului și gestionarea deșeurilor, fiind verificate perimetrele de protecție pentru cele 7 puncte fixe de măsurare a calității aerului, amplasate pe raza unităților administrativ teritoriale Constanța, Năvodari, Medgidia și Mangalia. Urmare a verificărilor efectuate la cele patru UAT-uri, au fost stabilite măsuri de conformare cu prevederile legale în vigoare.

Advertisement

De asemenea, s-au efectuat controale la trei șantiere de construcții, urmărindu-se modul de gestionare a deșeurilor și măsurile privind protecția calității aerului. Pentru neconformitățile constatate pe această tematică, valoarea sancțiunilor aplicate a fost de 57.500 lei.

În perioada 09.02-10.02.2021 s-a efectuat control tematic la Unitatea Administrativ Teritorială Constanța pentru verificarea stadiului de realizare a Planului de calitate a aerului pentru municipiul Constanța. Întrucât acest plan nu a fost elaborat până în prezent, UAT Constanța a fost sancționată cu amendă în valoare de 3.000 lei, conform prevederilor Legii 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător.

În cadrul inspecțiilor neplanificate, comisarii GNM au verificat condițiile impuse prin actele de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, au verificat modul de realizare a măsurilor dispuse la controalele anterioare, au analizat și verificat petițiile adresate instituției, au efectuat controale tematice dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu, au investigat trei poluări accidentale și au efectuat controale cu alte autorități (Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, Poliția de Frontieră, Poliția Locală Constanța).

Principalele neconformități constatate în cadrul inspecțiilor efectuate au fost: neluarea măsurilor de prevenire, eliminare sau reducere a impactului asupra aerului înconjurător; nerespectarea prevederilor legale privind gestionarea deșeurilor; desfășurarea activităților fără act de reglementare din punct de vedere al protecției mediului; nedepunerea la termen a declarațiilor la Fondul pentru Mediu.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions