Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Primăria Năvodari minte cu nerușinare în procesul taxei abuzive de două milioane de euro

Published

on

Primăria Năvodari se luptă cu toate armele, inclusiv cu un întreg arsenal de minciuni sfruntate, pentru a menține în ființă o taxă abuzivă de două milioane de euro. Ultimul asalt din acest război irațional s-a consumat ieri la Tribunalul Constanța, în fața unui complet specializat în cauze penale. Avocata Primăriei Năvodari a răspuns cu o serie de mistificări și enormități acuzațiilor aduse de Parchetul Curții de Apel Constanța, de statul român (prin Ministerul de Finanțe), de Apele Române și de societatea taxată abuziv cu două milioane de euro. De asemenea, reprezentanta convențională a Primăriei a combătut constatările Parchetului, ale Curții de Conturi, ale comisiei de abuzuri a Senatului, ale Direcției Antifraudă Fiscală, ale Ministerului Administrației și Internelor, ANAR și MFP. Instituțiile statului sunt în eroare – a sugerat avocata combinată cu cea mai problematică Primărie din acest județ, care a fost condusă de doi primări încarcerați pentru fapte de corupție, și de actualul, nu tocmai străin de aceleași probleme.

Rețeta de furat terenuri de la stat

Minciunile mai noi, pe care le vom trece mai jos în revistă, altoiesc minciuni mai vechi, concepute de fostul primar penal din Năvodari, Nicolae Matei. Cuvântul ”penal” nu este o figură de stil. Tipul a fost condamnat pentru fapte de corupție, a stat o vreme închis la Poarta Albă, iar acum, deși este liber ca pasărea cerului, este inculpat în alte dosare penale de răsunet care vizează retrocedări frauduloase de terenuri, sifonarea banilor publici și furtul taberei de copii de la Năvodari. Marea rețetă a lui Nicolae Matei, pe care am prezentat-o în repetate rânduri în Ordinea.Ro, se referă la însușirea frauduloasă a unor terenuri de stat, de pe malul mării, din tabăra de copii și de pe malul lacului Siutghiol, în proprietatea Primăriei, urmată de înstrăinarea acestora. De pildă, terenurile din tabăra de copii, care sunt terenuri de stat atribuite în folosință sindicatelor din România încă din perioada comunistă, au fost înscrise fraudulos în inventarul bunurilor private ale Orașului Năvodari, pe baza unei simple hotărâri de Consiliu Local inițiate de Matei. În pasul doi, consilierii locali au votat ca aceste terenuri furate de la stat să fie transmise în proprietatea unei societăți, în care Orașul Năvodari primea 40% din acțiuni, iar o firmuliță a cumnatului fără forme legale al lui Matei primea controlul absolut, cu 60%.

Nicolae Matei și Florin Chelaru, în vremurile în care se considerau puternici și dezlegați.

Jaful imobiliar de la Siutghiol

Patentul descris mai sus a fost aplicat de Nicolae Matei și în privința terenurilor de stat de pe malul lacului Siutghiol. Tot malul, dar și hălci întregi din lac, așa cum ar fi zona de stuf de la Mamaia-Sat, despre care am scris AICI, au fost inventariate din pix în proprietatea Primăriei, deși aparțineau prin Constituție și prin lege organică domeniului public de stat. O mică parte din terenul furat de la stat se află între luciul de apă și complexul de vile Verona, al societății Somaco Construct SRL. Pe această porțiune, malul lacului fusese consolidat de Somaco Construct, cu avizul Apelor Române emis în anul 2007. Vorbim de o construcție permanentă, în speță de o platformă de consolidare, cu piatră de carieră în subsol și un strat uniform de nisip la nivelul solului. Toată investiția a fost plătită de Somaco, deoarece Apele Române au motivat că nu au bani.

Advertisement

Amendă pentru construcție neautorizată

În luna martie 2012, Primăria a intabulat terenul furat de la stat. La scurt timp, autoritatea locală a amendat societatea cu 40.000 de lei pentru construcție neautorizată/ amenajarea terenului și a obligat-o să procedeze la demolare. Somaco a depus plângere contravențională la instanță, apărându-se cu avizul obținut de la Apele Române. Amenda nu a fost anulată, ci a fost redusă la 1.000 de lei. Însă, cel mai important lucru, instanța a respins demolarea. Nicolae Matei a insistat, emițând dispoziția de primar 1015/08.08.2012, prin care obliga societatea să demoleze construcțiile neautorizate: spații verzi, alei pietonale, plajă, dușuri, 4 cheuri de amarare. Dușuri și cheuri de amarare erau din pix, pentru nu existau la fața locului, iar spațiile verzi și aleile nu sunt supuse autorizării, potrivit legii române. Dispoziția lui Matei a fost desființată de instanță.

O suceală de două milioane de euro

Pe 12 august 2012, enervat la culme de îndrăzneala firmei Somaco, Nicolae Matei a trimis pe adresa acesteia o decizie de impunere fiscală de două milioane de euro. Primăria s-a sucit, susținând acum că nu ar fi vorba de o construcție permanentă, ci de o depozitare provizorie de materiale de construcții. Un fel de grămezi neconsolidate de piatră și nisip. Deși devenise, și încă în mod fraudulos, proprietară pe teren în martie 2012, Primăria a o pretins taxa retroactiv, din anul 2010.

Procurorul Teliceanu constată că nu s-a depozitat nimic

Advertisement

Procurorul Viorel Teliceanu a constatat că niciodată terenul nu a fost ocupat cu materiale de construcții, cum au mințit funcționarii lui Matei

Evident că grămezile n-au existat niciodată. Faptul că pe teren nu s-au depozitat niciodată materiale de construcții a fost reținut pentru prima dată de Parchetul Judecătoriei Constanța, în anul 2016. În ciuda constatării sale, procurorul de caz, Viorel Teliceanu, a clasat dosarul penal pe baza unui viciu procesual, fără a îndrepta paguba suferită de această societate. Vorbim aici de debitul principal de două milioane de euro, care a rămas în ființă, de accesorii de încă două milioane de euro, de sechestrul pus pe bunuri și pe conturi, dar și de imposibilitatea firmei de a mai participa la licitații.

Falsul intelectual, constatat de Parchetul Curții de Apel

În 2017, cazul a fost preluat de Parchetul Curții de Apel Constanța, care a constatat că susținerea Primăriei cu privire la depozitarea de materiale este un fals intelectual. Funcționarii implicați în săvârșirea faptelor penale, deși au recunoscut că nu au văzut niciodată grămezile, nu au mai putut fi trimiși în judecată, din cauza prescripției. Însă, de data aceasta, Parchetul a cerut instanței să anuleze decizia de impunere falsificată intelectual.

Procurorul de ședință s-a erijat în avocat al Primăriei

Într-o primă fază, decizia falsă de două milioane de euro a fost desființată de Judecătoria Constanța. Însă Primăria Năvodari, condusă de Florin Chelaru, tovarășul politic al fostului primar penal Matei, a depus o contestație la Tribunal. Cererea a fost admisă și astfel dosarul a fost returnat Judecătoriei, în vederea rejudecării. În mod bizar, procurorul de ședință, așa cum rar se întâmplă, a pledat împotriva șefilor săi de la Parchet. El a ținut partea Primăriei, arătând că aceasta este proprietara terenului și ca urmare decizia de impunere n-ar trebui desființată. Ce treabă avea regimul de proprietate? Adică ce? Faptul că terenul ar fi al Primăriei, înseamnă că funcționarii acesteia pot emite decizii prin fals intelectual, susținând în mod mincinos că au fost grămezile care n-au fost de fapt pe teren?

4 contestații. Statul român intră în proces

Advertisement

Soluția generată de această conduită a fost atacată cu patru contestații, de Parchetul Curții de Apel Constanța, de statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, de Apele Române și de societatea Somaco Construct. Interesul statului este acela de a-și afirma dreptul de proprietate asupra terenurilor de pe malul lacului, pe care le revendică și într-un proces civil inițiat încă din 2018.

După cum am arătat în partea introductivă a articolului de față, această contestație s-a judecat ieri, la Tribunalul Constanța. De data aceasta, Parchetul a fost reprezentat de un procuror de ședință bine pregătit profesional, care a susținut, așa cum era firesc, propria contestație a Parchetului și admiterea celorlalte contestații din dosar. Primăria Năvodari a combătut toate evidențele din proces, care se bazează, așa cum am spus, pe constatări ale Parchetului, ale Curții de Conturi, ale Direcției Antifraudă Fiscală, ale comisiei de abuzuri a Senatului României etc. Toate aceste instituții spun că terenul pentru care s-a emis taxa fiscală aparține de drept statului român și că niciodată nu a fost ocupat cu grămezi de materiale.  

Aberații

Aici intervine minciuna altoită a Primăriei Năvodari, care a susținut că nu se opune și nu contestă dreptul de proprietate al statului asupra cuvetei și zonei de protecție a lacului, mistificând însă că proprietatea Primăriei ar fi undeva în spatele zonei de protecție. În realitate, terenul în discuție se suprapune fix peste cuveta lacului și peste zona de protecție, cum atestă toate dovezile. Primăria a evocat dreptul său de proprietate asupra terenului, pe motiv că a obținut intabularea. Însă, la momentul de față, neexistând cadastru general la nivelul țării, încă nu se aplică prevederea din Codul Civil conform căreia intabularea va deveni dovadă a proprietății. Până atunci, Primăria trebuie să exhibe un titlu pentru dreptul său de proprietate, care nu poate fi o adeverință sau o hotărâre confecționată în regie proprie. Legea spune că în domeniul privat al localităților pot fi înscrise doar bunuri dobândite legal. Însă Primăria nu a dobândit legal aceste terenuri și nici nu le putea dobândi, în absența unui act de dezafectare din domeniul public al statului sau a unui act de transfer între stat și UAT. Așa ceva nu există, iar dacă ar fi existat, cu siguranță Primăria și-ar fi prezentat dovezile în fața instanței. 

Avocata Primăriei a continuat seria mistificărilor, evocând un raport de expertiză întocmit în anul 2013. Ea a susținut că raportul ar confirma ocuparea terenului de către Somaco Construct SRL cu spațiu verde, hidranți, alee, banner publicitar etc. O fi, nu contestă nimeni. Dar decizia de două milioane de euro s-a dat pentru depozitarea de materiale de construcții, nu pentru depozitarea de iarbă, nu pentru depozitarea unei alei și nu pentru depozitarea unui banner. Ceea ce a omis mistificatoarea să spună este faptul că raportul de expertiză din 2013 atestă fără dubiu că: ”nu s-a identificat nisip de râu și piatră spartă depozitate (în sens tehnic depozitele se definesc ca grămezi neconsolidate de materiale)… Materialele identificate în infrastructura terenului în litigiu nu se aflau depozitate pe teren, ci intrau în componența lucrărilor de consolidare a terenului.”. Treaba e simplă: nu s-a depozitat nisip și piatră, cum a mințit Primăria ca să jupoaie societatea de turism de două milioane de euro. De fapt, aici e esența problemei, că taxa se bazează pe un fals intelectual. Chiar dacă Primăria ar avea dovezi că este proprietara terenului, deși nu are, acest aspect nu poate anula minciuna de două milioane de euro. 

Advertisement

S-au dat în vileag

În sfârșit, avocata Primăriei s-a dat în vileag evocând argumentele legate de plajă, utilizate în trecut chiar de fostul condamnat penal Nicolae Matei. Ea răbufnit că statul român ar încerca să inducă în eroare instanța de judecată susținând că e vorba de o lucrare hidrotehnică, când de fapt Somaco ar fi făcut lucrarea pentru că nu avea plajă în fața vilelor. Păi, chiar așa, dacă vorbim de plajă, unde sunt grămezile de materiale? Unde este caracterul provizoriu al depozitării? Păi ce, venea patronul de la Somaco să mai vândă niște nisip de pe plajă, ca apoi să-l completeze la loc? Și dacă vorbim de extindere în lac, în vederea înființării unei plaje, nu e clar că această ”plajă” reprezintă teren câștigat din cuveta lacului? Orice amenajare în cuveta unui lac, fie că îi spunem plajă, platformă de consolidare, lucrare hidrotehnică sau pur și simplu teren asanat ori câștigat din lac nu schimbă regimul de proprietate al suprafeței în cauză, după cum scrie negru pe alb în lege. Dar, după cum spuneam, avocata lui Matei și-a lui Chelaru a răbufnit la nervi, dând în vileag întreaga situație. Gura păcătosului…

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions