Connect with us

Exclusiv

Primarul din Hârșova trebuie să achite din buzunarul său vizita în SUA și Canada

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Pe 23 aprilie 2018, la ora 10 dimineața, un funcționar de la compartimentul Achiziții din cadrul Primăriei Hârșova a finalizat procedura de cumpărare a unui pachet de transport cu avionul și de cazare în Canada și Statele Unite ale Americii. Pachetul a costat 32.457,85 de lei sau 6.964,32 de euro. La această sumă se adăuga TVA. Desigur, funcționarul nu acționase de capul său, ci cu ordin de la edilul Hârșovei, Viorel Ionescu. Acesta din urmă plănuia o vizită de serviciu în SUA și Canada. Dar plănuia de capul său, fără să întrebe în prealabil, așa cum era legal, Consiliul Local al orașului Hârșova. Abia pe 2 mai 2018, primarul a realizat că-i trebuie o aprobare. În disperare de cauză, Viorel Ionescu a convocat prin SMS aleșii locali într-o ședință de îndată. Caracterul ”de îndată” nu era întrunit, având în vedere că Ionescu deja își cumpărase biletul de avion cu o săptămână înainte, problema fiind așadar cunoscută din timp. Obedienți din fire, zece consilieri subordonați primarului n-au mai ținut cont de acest moft, votând inițiativa. Astfel a fost adoptată o hotărâre de aprobare a deplasării primarului peste ocean și de decontare a cheltuielilor, pe bază de documente justificative.

”Vizita de lucru are ca scop principal schimbul de experiență în domenii de interes comun: regenerare urbană, digitalizare, parteneriat public-privat, atragere de investiții străine, valorificare a potențialului de import-export, transport public, colectare deșeuri și reciclare, infrastructură”, se arăta în preambulul hotărârii adoptate.

Și tot în preambulul hotărârii se mai arată că, la baza inițiativei, ar sta o invitație primită de la Asociația Municipiilor din România – o structură din care fac parte doar localitățile cu rang de municipiu. Deși nu este membră AMR și nici nu ar avea cum să devină, UAT Hârșova ar fi primit o invitație de a participa la o misiune de informare pe probleme specifice… municipalităților.

Download (PDF, 760KB)

În intervalul 6 – 20 mai 2018, delegația din care a făcut parte și Viorel Ionescu de la Hârșova a vizitat aglomerările urbane Montreal și Ottawa din Canada, dar și metropolele americane Chicago și Washington. În fiecare metropolă vizitată, au avut loc întâlniri cu reprezentanții administrațiilor locale. Vorbim de 4 întâlniri mari și late, de aproximativ două-trei ore fiecare. În restul zilelor, program de voie.

Chiar și așa, agenda discuțiilor a fost total lipsită de învățăminte practice pentru singurul primar de oraș amestecat printre primarii de municipii și președinții de consilii județene care au participat la schimbul de experiență. Astfel, din comunicatele transmise de AMR, reies următoarele preocupări majore ale schimbului de experiență:

  • La Montreal, s-a discutat despre administrarea bugetului de 5,5 miliarde de dolari canadieni al acestei metropole, despre deszăpezire, mobilitate urbană și transportul public de persoane.
  • La Ottawa, delegația română a făcut un tur al orașului. Canadienii le-au prezentat primarilor români două șantiere în lucru. Este vorba despre un patinoar gigantic și despre o linie de metrou de suprafață.
  • La Chicago, s-a discutat de modernizarea aeroportului, despre globalizarea orașelor și despre câteva proiecte ale municipalității americane, cum ar fi de pildă introducerea de senzori de trafic în zonele aglomerate, prin care să se centralizeze într-o platformă digitală informațiile în timp real despre participanții la trafic.
  • La Washington, primarii români au aflat cum funcționează departamentul specializat în securitate, atacuri teroriste și uragane.


Cu experiența acumulată, Ionescu ar putea să-și propună modernizarea aeroporturilor din Municipiul Hârșova, câte or fi ele, construirea unei noi linii de metrou și prevenirea cu mai multă știință a atacurilor teroriste și a uraganelor. Ce-a învățat din programul de voie, vă arătăm cu altă ocazie.

La întoarcerea din misiune, primarul avea obligația legală să informeze Consiliul Local cu privire la schimbul de experiență. În acest sens, trebuie să știți că potrivit art. 44 din Legea 393/2004 privind statutul aleșilor locali, ”în urma îndeplinirii unor misiuni oficiale, aleșii locali sunt obligați să prezinte, la prima ședință ordinară de consiliu, un raport privind deplasările efectuate”. Legea stabilește și un termen maxim pentru îndeplinirea acestei obligații: 30 de zile. Deși au trecut luni bune de la schimbul de experiență, primarul Hârșovei a omis să informeze Consiliul Local cu privire la deplasarea peste ocean. Acest aspect a ieșit la iveală cu ocazia controlului tematic al Curții de Conturi. În aceste condiții, potrivit legii, sancțiunea aplicată este aceea ca primarul să suporte costurile deplasării din buzunarul său. Va urma!

Comments

comments

Exclusiv

Valentin Vrabie, un fel de Tusac al Medgidiei

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

De mai bine de doi ani, Medgidia se află într-un scandal continuu. Mai exact de la urcarea lui Valentin Vrabie în scaunul de primar! În iunie 2016, acesta a reușit să obțină un scor electoral foarte bun, candidând din postura de independent, cu aureola mediatică a unor realizări remarcabile la Peștera. În plus, Vrabie a lansat câteva teme populiste, de tipul celor folosite cu mult succes, la vremea sa, și de Dan Diaconescu. În primul rând: un leu metrul cub de apă. În al doilea rând: retorica antisistem. Când oamenii vorbesc, partidele să tacă! Așa le-a spus Vrabie alegătorilor, prin afișele sale de campanie. În timp ce tuna și fulgera împotriva nenorociților din politică, el întărea organizatoric o structură de partid. Vorbim aici de M10, o formațiune care a scos la Medgidia 5 locuri în Consiliul Local, la egalitate cu PSD-ul.

Dizolvarea Consiliului, un plan din primii pași

Încă din iunie 2016, Vrabie s-a arătat nemulțumit de Consiliul ales, după ce omul propus de el pentru funcția de viceprimar a fost respins la vot de partidele politice. În acel context, pentru prima dată a fost aruncată pe piață ipoteza alegerilor anticipate. Pe 30 iunie 2016, s-a ajuns la un acord de formare a unei majorități în Consiliul Local Medgidia. Luminița Vlădescu de la PSD a fost singura propunere pentru postul de viceprimar, fiind aleasă cu 13 voturi din 19. Compromisul cu PSD fusese agreat de Vrabie, care a și declarat după ședința de atunci că și-a dorit un alt viceprimar, dar că va face echipă cu Vlădescu. O vreme, chiar a făcut. Și la Medgidia a fost pace până în ultima zi din august 2016, atunci când consilierii locali nu au fost prea încântați de suma propusă de Vrabie pentru a fi alocată unui eveniment cultural. Vorbim aici de Zilele Medgidiei. Suma votată de consilieri, în speță 40.000 de euro, l-a nemulțumit pe primar, care a anunțat că renunță la organizarea evenimentului. Mai mult, Vrabie a declarat cu acea ocazie, citat de cotidianul Cuget Liber: ”Intenționez să pun capăt acestui circ, prin consultarea cetățenilor cu privire la desfășurarea unui referendum pentru alegerea unui nou consiliu local. Am venit aici pentru a schimba lucrurile în bine și orice zi pierdută este în defavoarea cetățenilor.”.

Dușmanul vinovat de toate relele

De pe urma campaniei populiste, locuitorii din Medgidia aveau speranțe mari. Minunile promise nu se mai întâmplau. Însă Vrabie găsise mecanismul optim de distribuire a culpei în cârca unui dușman. La început, dușmanul a fost consiliul în ansamblul său. Apoi criticii lui Vrabie din presă și din societatea civilă, viceprimarul Luminița Vlădescu, șeful acesteia Felix Stroe, ”securiștii” de la RAJA, consilierul local Marian Butnaru și din noul tot Consiliul in corpore.

Stroe, Vrabie, Crăciun. Moș Crăciun.

Cum să-ți distrugi imaginea în ultimul hal

Războinicul a reușit să-și facă imaginea praf. Pe 24 octombrie 2016, un consilier local din Peștera i-a făcut plângere penală, reclamând Parchetului că Vrabie l-a snopit în bătaie. Apoi, în 2017, au ieșit pe piață înregistrări audio ale unor convorbiri telefonice purtate de Valentin Vrabie cu un critic din societatea civilă. L-am numit aici pe Adrian Barză. Limbajul lui Vrabie, de o trivialitate rar întâlnită chiar și în mediile interlope, a șocat enorm. Primarul din Medgidia, fostul independent antisistem care cerea partidelor să tacă, era deja membru ALDE, ba chiar ocupa și o funcție de conducere la nivel național, în partidul lui Tăriceanu. Partidul s-a delimitat de el, iar el și-a trimis demisia, motivat de alte aspecte, dar cu siguranță în legătură cu această lipsă de solidaritate.

Vătaf pe moșie

După această serie de gafe incredibile, Vrabie a încercat să se reinventeze. Din acest motiv, primarul Medgidiei a revenit la retorica mai veche, potrivit căreia ar fi făcut lucruri de senzație, dar nu a fost lăsat de alții. Aici i-au căzut la marele fix câteva proiecte, cum ar fi cel de asfaltare a unor străzi din oraș. Cățărat pe aceste chestiuni puține, dar palpabile, primarul a cerut referendum pentru ieftinirea apei. Nu i-a ieșit. A mai încercat un fel negociere prin declarații publice cu RAJA, cerând avantaje pentru Medgidia, pentru apa din subsol, care nu este a orașului Medgidia, ci a statului român. Apoi s-a războit cu Luminița Vlădescu. I-a luat biroul și mașina de serviciu, i s-a adresat în ședințe publice într-un mod înjositor (”sunteți o escroacă!”, ”nă vă e rușine că sunteți femeie de 50 de ani cu trei copii acasă?”), iar la un moment dat a refuzat să-i mai achite indemnizația de viceprimar, pe motiv că aceasta nu ar face mai nimic și nu și-ar merita banii. Vorbim aici de un comportament de vătaf pe moșie.

Ultimul balamuc

În sfârșit, ultima inițiativă a primarului din Medgidia a urmărit declanșarea unui referendum pentru dizolvarea Consiliului Local. Chiar zilele trecute, Valentin Vrabie a pichetat Instituția Prefectului, însoțit de aproximativ 100 de persoane. Cu doar câteva zile înainte, prefectul comunicase că a identificat probleme în ceea ce privește semnăturile strânse de primar. Câteva zeci din acestea aparțin unor persoane care erau decedate, iar alte câteva sute aparțin unor persoane ce aveau date de identitate schimbate. Ce va fi vom vedea. Însă opinăm că aceste manifestări de ostilitate între un primar ales și consilierii locali la rândul lor aleși, derapajele de limbaj, acuzațiile continue de hoție și proastă administrare, circul și scandalul continuu sunt incompatibile cu statul de drept. Un balamuc de o asemenea gravitate nu s-a mai întâmplat la noi de ceva timp. Istoria se repetă, cu mici diferențe.

Un alt populist, la vremea lui: Tusac

Un balamuc oarecum similar s-a întâmplat în perioada 2008-2012 la Mangalia. În 2008, mangalioții s-au lăsat vrăjiți de imaginea de oameni ai faptelor pe care și-o cultivaseră Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu. Atunci, cei doi făptuiau. Acum stau la umbră, în Madagascar sau la Poarta Albă.

Prepusul lor, Claudiu Tusac le-a promis mangalioților dezvoltare, lapte și miere, transparență totală. ”Voi scoate ușa de la intrare”, spunea acesta, ca semn că va fi deschis cu toată lumea. În timp, totul s-a dovedit vrăjeală. La câteva luni după ce s-a urcat în scaunul de primar, Tusac le-a cerut consilierilor să voteze delegarea serviciilor publice ale Mangaliei către o asociație de dezvoltare intercomunitară gândită de Nicușor Constantinescu. Planul n-a mers, pentru că s-au opus consilierii.

La vânătoare de consilieri

În replică, Tusac a tocmit presa și i-a umplut de respect. Apoi a mutat ședințele la Casa de Cultură, asigurând o asistență de fluierători, formată din babele PSD-iste și infractorii orașului. N-a mers nici așa. În pasul următor, biroul de presă al Primăriei s-a transformat în birou de investigații, întocmind dosare cu probleme identificate pentru fiecare opozant. Mai departe, Poliția Locală a început să împrăștie amenzi cu nemiluita. Consilierul de atunci John Anghel a fost amendat cu un miliard, pentru că schimbase soluția tehnică a unui foișor, cu 10 ani în urmă, ca să evite tăierea unui copac. Paul Foleanu a fost tăvălit în presă că ocupa un apartament ANL, obținut cu ani buni înainte de a fi consilier. Sorin Andrei s-a pomenit că primarul a făcut proiect să concesioneze unor interlopi sângeroși parcarea publică din fața complexului său comercial. Vasile Olan s-a trezit cu roțile tăiate, iar un altul cu vopsea pe parbriz și capotă. Griguță s-a trezit că Tusac i-a dat soția afară de la ADPP, unde lucra de pe vremea lui Iorguș, și îi făcuse și plângere penală pentru niște borduri. Viorel Oleniuc era viceprimar, iar Tusac îi delegase în scris atribuția de a supraveghea curățenia în Primărie și verbal pe aceea de a număra porumbeii care se găinățau pe geamuri. Indemnizația de viceprimar i-o plătea când avea chef. De cele mai multe ori nu avea chef.

O domnie a bunului-plac, neegalată nici măcar în Împărăția lui Nicușor

În timp ce consilierii se apărau cum puteau, primarul și ai lui furau cu șapte mâini. Nu era lună fără un festival, o chermeză, o pomană dansantă. Și de fiecare dată, Primăria trimitea adrese oficiale în care îi îndemna pe agenții economic să contribuie cu sponsorizări către o fundație, Pro Litoral, fondată chiar de Tusac împreună cu soția, cu șefa biroului de presă și cu doi-trei consilieri obedienți din partidul său toxic. Cei care nu plăteau, se pomeneau cu băjeții de la Corpul de Control, care începeau să numere treptele, să măsoare grosimea pereților și alte alea, până găseau un motiv formal de amendă. Alte sponsorizări erau la negru și se împărțeau pe caiet. Atât de bine se împărțeau că parcarea Primăriei se umpluse de ML-uri. Village Tour, firma de asfaltări a lui Tusac, trecută formal în proprietatea unui offshore, Mersina Investment LLC, a început să peticească orașul pe sute de mii de euro, punând pe curent un contract reziliat ce făcea obiectul unui litigiu în instanță. Primarul se judeca cu firma primarului. Având puterea pixului și pofta banului, a închis litigiul. Apoi au început să curgă banii. Și multe alte nereguli. De pildă, Primăria deconta cheltuieli de leasing auto ale unei firme de pază, pe care o plătea deturnând fondurile de la locuințe. Era la Mangalia o domnie a bunului-plac, așa cum nu se văzuse nici măcar în împărăția lui Nicușor Constantinescu.

V-am dizolvat!

La un moment dat, visând puterea absolută, Tusac a uitat să convoace Consiliul Local preț de două luni de zile. Exact atât cât trebuia pentru dizolvare. Înțelegând pericolul care-i păștea, consilierii majoritari, dar în opoziție cu primarul, au convocat o ședință extraordinară în ultima clipă. Tusac a declarat-o ilegală. Tot el a declarat, cu de la sine putere, dizolvarea Consiliului Local. A lipit un afiș mare pe ușa Primăriei și din acea zi a refuzat să-i mai primească pe consilieri în ”local”. Primăria devenise un fel de moșie a lui Tusac, păzită cu strășnicie de firma de pază plătită prin deturnare de fonduri și de Poliția Comunitară (echivalenta Poliției Locale de acum), condusă atunci de Fiolă, milițianul care refuzase să-i facă alcool-test-ul lui Nicușor Constantinescu, în intersecția adormirii. Și luni de zile, în plină democrație, Mangalia a fost condusă ca o feudă, de un despot întunecat.

Colapsul de la  termoficare

În această perioadă de feudalism întârziat, compania locală care furniza agentul termic în oraș l-a notificat în mai multe rânduri pe Tusac să convoace Consiliul Local, spre a supune aprobării acestui for reducerea tarifului de termoficare. O criză economică fără precedent bântuia întreaga lume, iar pe acest fond combustibilii ajunseseră la un preț aproape de un minim istoric. Cele 50.000 de gigacalorii pe care le producea într-un an compania de termoficare a Mangaliei ajunseseră la un preț de cost cu un milion de euro mai mic. Tusac a declarat senin că nu mai are Consiliu Local, îndemnând compania să factureze la ultimul tarif aprobat. Neavând încotro, prestatorul s-a conformat și a facturat la tariful mult mai mare decât prețul de cost. Dar Primăria n-a achitat, că nu a vrut Tusac. ”Nu pot, că nu am Consiliu” – s-a zbârlit feudalul întârziat. Conduita sa a adus termoficarea în pragul colapsului. Compania locală a plătit impozit pe profitul scriptic, la fel și TVA pe sume neîncasate. Scârbiți de întreaga situație, reprezentanții grupului Rompetrol, care deținea pachetul majoritar de acțiuni la Rominservices Therm, au decis să-și vândă participația. Singura ofertă a fost formulată de o firmă care avea sediul social în casa unui consilier județean. Însă, la origini, aceasta fusese înființată de finul lui Claudiu Tusac, funcționând o vreme cu sediul social chiar în casa primarului.

Claudiu Palaz – coșmarul lui Tusac

Coșmarul lui Tusac a fost prefectul de atunci al județului Constanța, Claudiu Palaz. Acesta a emis, pe rând, un ordin de suspendare din funcție și apoi un ordin de constatare a încetării mandatului de primar. La ultima mazilire a lui Tusac, brusc s-a oprit căldura în Mangalia. După cum arătam mai sus, frâiele companiei de termoficare se găseau la o firmă care funcționase chiar la reședința fostului primar. Mangalioții au plătit cu sănătatea derapajele acestui personaj sinistru. În acea iarnă, s-au înmulțit crucile în cimitir, cu mult peste media statistică obișnuită. În iunie 2016, Tusac a fost debarcat definitiv de mangalioți. În mod halucinant, după tot ce făcuse, acesta încă avea susținători. Încă erau oameni care-l iubeau. Încă erau oameni care doreau să fie conduși în acel stil feudal. Un cancer sufletesc roade psihologia colectivă a acestui popor prea agresat în istoria lui și de aceea prea complice cu agresorii. Totuși, mai mulți au fost cei cu o gândire normală și sănătoasă și măcar gestul lor ar trebui să ne redea o fărâmă de speranță.

 

 

 

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

PUZ-ul Lăpușneanu rămâne în picioare. Ultimul proces TARDIV al fostului prefect Ioan Albu

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Fostul prefect Ioan Albu lovește din nou. Chiar zilele trecute anunțam aici că acesta a prăpădit un proces cu o miză uriașă, depunând un apel tardiv și apoi, tot tardiv, o cerere de repunere în termen. A întârziat prima oară. A întârziat și a doua oară. Ba chiar, o hotărâre din 2 noiembrie 2018, a Tribunalului Constanța, ne arată că fostul prefect a întârziat și a treia oară, într-o altă procedură judiciară. De data aceasta vorbim de un proces la rândul său foarte important și de asemenea pe larg mediatizat. Vorbim de procesul în care s-a cerut anularea Planului Urbanistic Zonal al bulevardului Lăpușneanu, de la City Park Mall până la Dobrogea. Tribunalul a constatat acum că acțiunea Prefectului a fost tardiv introdusă. Cu alte cuvinte, mult zgomot pentru nimic. Timp risipit, bani cheltuiți și discuții care au generat ură în spațiul public.

Un PUZ mamut, cu terenuri cumpărate cu milioane de euro sau retrocedate pe nimic

Atacul la PUZ a plecat de la o asociație nonguvernamentală care a declarat război unor proiecte imobiliare. Această structură civică, dar condusă de un politician, nu are probleme, de pildă, cu transformarea zonei verzi de la fostul RATC în ”cartier” de turnuri și mall-uri. Acolo, asociația nu a contestat niciun PUZ. Însă are o problemă cu bulevardul Lăpușneanu. Vorbim de o zonă imensă, de 13,33 de hecare, în care s-au adoptat mai multe reglementări urbanistice, încă din 1998. Aici Primăria a vândut, pe bani grei, sau a retrocedat pe nimic terenuri cu un potențial foarte bun. Așadar, vorbim deopotrivă de cumpărători care au plătit milioane de euro, dar și de prieteni ai unor avocați care au luat pe mai nimic, plătind sume derizorii, de Poarta 6, către moștenitorii puși în posesie în procedura administrativă a retrocedării. În 2015, ultimul investitor insinuat în zonă, pe un teren de 700 de metri pătrați, a făcut PUZ pentru toată întinderea, de 13,33 hectare, de la blocul cu marmură neagră de peste drum de mall, până la blocul de peste drum de complexul Dobrogea. Documentul integra reglementările din PUZ-urile anterioare, în mare parte, însă aducea și modificări importante, în principal în favoarea firmei care a plătit această documentație. La aproape 3 ani distanță, prefectul Ioan Albu a cerut instanței să anuleze hotărâre de Consiliu Local, prin care a fost adoptat acest PUZ. După cum spuneam mai sus, acțiunea prefectului a fost respinsă pe fond ca tardivă.

În acest caz, tardivitatea nu a fost provocată. Adică, fostul prefect nu a întârziat depunerea acțiunii la instanță, peste termenul legal, cu scopul de a prăpădi procesul. Termenul legal era depășit încă din capul locului. Cu toate acestea, știind că nu mai este în termen pentru a deschide un astfel de litigiu, Ioan Albu a insistat în acțiunea sa, risipind timp, cheltuind bani și generând ură în spațiul public.

Numitorul comun

Trebuie să spunem că întârzierile lui Albu, toate trei la grămadă, au un numitor comun. Procesul în care acesta a întârziat să depună apelul și apoi cererea de repunere în termen se referă la retrocedarea carierei de piatră de la Sibioara, comuna Lumina. Persoana afectată de conduita lui Albu construiește, pe un teren cumpărat cu bani grei, cel mai spectaculos bloc din PUZ-ul Lăpușneanu. Așadar, vorbim de trei acte de procedură, cu toate tardive, cu toate țintind în aceeași firmă!

Un avocat mincinos

După cum am relatat în articolul anterior, cariera de piatră de la Sibioara aparține SC Somaco Construct SRL, o companie minieră care continuă exploatarea începută în anul 1965. În 2005, părțile sociale ale companiei miniere au fost cumpărate, cu 4 milioane de euro, de SC Comprest Util SRL, o firmă a omului de afaceri Grigore Comănescu. După ani buni de la această investiție, omul de afaceri a aflat că două septuagenare, reprezentate convențional de avocatul Ionel Hașotti, au obținut o hotărâre judecătorească, pentru retrocedarea unui teren de 20 de hectare, care se suprapunea, în parte, peste carieră. Compania minieră nu a fost citată în proces, iar legea interzicea retrocedarea terenurilor miniere. Însă avocatul a mințit cu nesimțire în fața instanței că ”nu există dovadă că există o exploatare de carieră de piatră”, neavând de cine să fie contrazis.

Falsuri de zile mari

În 2016, Instituția Prefectului a atacat titlul de proprietate al clienților lui Ionel Hașotti, arătând că retrocedarea s-a dat prin fraudă la lege. Legea cerea acte de proprietate ulterioare anului 1945 și interzicea expres retrocedarea terenurilor miniere. Septuagenarele aveau acte din secolul XIX până în 1938, însă nu aveau după 1945. În timpul procesului, Arhivele Naționale au certificat că autorul bătrânelor era înregistrat în anul 1941 cu 10 hectare de teren, iar nu cu 20, acesta având funcțiunea agricolă, iar nu minieră. Cu toate acestea, Judecătoria Constanța a respins acțiunea, luând de bun un act din 1947, care nu emană de la Arhive, nu are dată, număr de înregistrare, ștampilă și antet, este scris pe baza regulilor ortografice care aveau să intre în vigoare abia în 1954 și conținea date de identitate contrazise de documentele oficiale (greșeli de nume și de vârstă). Documentul fusese adus de acasă de una din bătrâne, care a pretins că îl moștenise de la părinți. Așadar, vorbim de un înscris cu aparență de fals. Într-un alt proces, aceeași bătrână a adus de acasă un act care conținea informația că un oarecare Barbu Teșeleanu ar fi fost proprietar de terenuri, înscris ca atare în documente datând din 1949, deși potrivit actelor de stare civilă acesta avea atunci doar zece ani.  Or, un copil de zece ani nu putea să fie proprietar de terenuri. Documentul care conținea această inepție contrafactuală a fost depus în două versiuni diferite, scrise de mâini diferite, cu caligrafii diferite la instanță. Judecătoarea (aceeași ca și în cazul retrocedării carierei de la Sibioara) s-a făcut că plouă; între timp a fost dată afară din magistratură, fiind acuzată de DNA că a vândut pe șpagă hotărâri de retrocedare prin fraudă la lege.

Ioan Albu: de 3 ori tardiv

Argumentele de mai sus nu au fost cunoscute de magistratul care a judecat pe fond procesul pentru anularea titlului de proprietate. Însă au fost relatate de juriștii Prefecturii în cererea de apel. Calea de atac putea conduce la înfăptuirea dreptății. Aici, însă, a intervenit Ioan Albu, care a declarat apelul tardiv. Mai apoi, având la îndemână remediul repunerii în termen, Albu a depus o cerere în acest sens din nou după scurgerea termenului legal. Procesul pentru anularea titlului de proprietate al clienților lui Ionel Hașotti avea o miză importantă. După ce a prăpădit procesul referitor la cariera de la Sibioara, pe ultima sută de metri a mandatului său fostul prefect a depus o acțiune pentru anularea PUZ-ului Lăpușneanu, cunoscând, ca toată lumea, că  cel mai important bloc din această zonă este construit de patronul carierei Sibioara, prin SC Comprest Util SRL. Este vorba de un teren nu din categoria celor retrocedate, ci din categoria celor cumpărate cu milioane de euro.

Ioan Albu nu mai e prefect. După el, potopul!

Desigur, această conduită ar putea fi rodul coincidenței și al incompetenței. Însă reamintim că tatăl lui Ioan Albu și fratele lui Ionel Hașotti, adică Gheorghe Albu și Puiu Hașotti, au fost asociați într-o firmă. Albu-tatăl a ajuns la vremea lui secretar de stat cu sprijinul lui Puiu Hașotti. Așadar, vorbim de relații vechi, de familie, care, cel puțin ipotetic, puteau juca un rol în conduita lui Ioan Albu. Pe de altă parte, trebuie să mai spunem că Ionel Hașotti a fost implicat în retrocedarea unor terenuri din PUZ-ul Lăpușneanu (familia Gardef) și al terenurilor din PUZ-ul RATC (familia Damadian). PUZ-ul de la RATC nu l-a deranjat pe fostul prefect sau pe civicii conduși politic spre ținte selective. Oricum ar fi, opinăm că acest inventar de fapte și relații ar trebui cercetat de instituțiile abilitate. După cum spuneam, Ioan Albu nu mai e prefect. Dar după el, potopul!

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Un abuz al fostului prefect Ioan Albu ar putea produce daune de 700.000 de euro

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Vi-l mai amintiți pe Ioan Albu? A fost prefect al județului Constanța, până în vara acestui an. După ce s-a făcut de râs, la ziua Constanței, citind cu glas tremurat și intonație de elev mediocru o hârtie plină de platitudini despre istoria orașului,  a dispărut cu totul din peisaj. Agricultor și, deopotrivă, jurist cu diplomă la Spiru Haret, acesta a ajuns reprezentant al Guvernului în teritoriu, în iulie 2017, printr-un concurs de împrejurări, fericit pentru el, nefericit pentru restul lumii. Mult a contat că era fiul lui Gheorghe Albu, un latifundiar ajuns, la un moment dat, chiar secretar de stat în Ministerul Agriculturii, cu sprijinul fostului senator Puiu Hașotti. De altfel, Gheorghe Albu și Puiu Hașotti au fost și asociați într-o firmă, alături de alte persoane.

Moștenirea lui Ioan Albu

La urcarea în scaunul de prefect, Ioan Albu avea în moștenire o situație foarte grea. Vorbim aici de un proces inițiat de Instituția Prefectului încă din 2016 pentru anularea unui titlu de proprietate emis, ATENȚIE, în favoarea unor clienți ai controversatului avocat Ionel Hașotti, fratele fostului senator Puiu Hașotti. Așadar, oficial, Ioan Albu trebuia să lupte în proces cu Ionel Hașotti. În misiunea sa oficială, el trebuia să facă abstracție de trecutul comun, politic și de afaceri, dintre familia sa și familia Hașotti. Sau, potrivit unor opinii de largă notorietate, trebuia să nu accepte numirea în funcția de prefect, ca să evite un posibil conflict de integritate. Argumentele au fost ignorate de Albu cel mic, acesta acceptând numirea și mai apoi, așa cum vom detalia, prăpădind procesul, spre bucuria lui Ionel Hașotti. La urmă a dat vina pe o biată funcționară de la registratură.

Un avocat mincinos

Miza procesului despre care vorbim era una imensă. În speță: 700.000 de euro, reprezentând daune materiale și amenzi confirmate prin hotărâri judecătorești, unele supuse căilor de atac, altele deja definitive. Dacă ar fi câștigat procesul, Instituția Prefectului ar fi scăpat de această datorie. Dacă nu, nu. Cum s-a ajuns aici? Ei bine, în anul 2008, două septuagenare reprezentate convențional de avocatul Ionel Hașotti (foto) au obținut retrocedarea unui teren de 20 de hectare în extravilanul localității Sibioara, comuna Lumina. 6 din cele 20 de hectare se suprapuneau peste cea mai bună carieră de piatră din Dobrogea, aflată în exploatare încă din anul 1965. Blocurile de locuințe din Constanța, dinainte de 1989, sunt construire cu piatră de la Sibioara; la fel și digurile Portului Constanța. În anul 2005, compania minieră care deținea licența de exploatare exclusivă a perimetrului, Somaco Construct SRL, a fost cumpărată, cu 4 milioane de euro de o firmă a omului de afaceri Grigore Comănescu. Însă investitorul nu a fost citat în procesul de retrocedare. Terenurile incluse în perimetre de exploatare minieră sunt exceptate prin lege de la retrocedare. Însă, în proces, avocatul Ionel Hașotti a mințit că ”nu există dovadă că există o exploatație de carieră de piatră” pe terenul revendicat de clientele sale. Nimeni nu l-a contrazis și nimeni nu a verificat situația reală.

Bani grei din piatră seacă

Datorită ilegalității flagrante, precum și a numeroaselor procese și plângeri penale, terenul retrocedat în 2008 a fost predat în posesia clienților lui Hașotti abia în 2016. Toate confruntările juridice au fost câștigate de mincinos, care după ce a obținut retrocedarea mințind că nu există nicio carieră, a deschis ulterior procese ca să ceară despăgubiri imense pentru lipsa de folosință a carierei. De asemenea, a cerut amendarea prefecților care s-au succedat în funcție, cu excepția lui Eugen Bola, care a recunoscut că este rudă cu frații Hașotti, după ce, ca prefect, a emis acte în povestea retrocedării abuzive. În 2016, despăgubirile și amenzile ajungeau la 700.000 de euro. În plus, și proprietarul companiei Somaco Construct SRL anunțase că va cere daune materiale de 20 de milioane de euro, ca urmare a retrocedării frauduloase a carierei sale. În acest context, Instituția Prefectului s-a urnit să ceară Justiției să anuleze dreptul de proprietate obținut fraudulos de clienții avocatului Hașotti.

Motivele de nulitate

În esență, au fost evocate două motive mari și late de nulitate a titlului de proprietate:

  1. Că bătrânele reprezentate convențional de Ionel Hașotti nu dețin acte de proprietate ulterioare anului 1945. La procesul din 2008, ultimul act admis în probatoriu data din 1938. În plus, la începutul anului 2017, după decesul directorului Arhivelor Naționale Constanța, Virgil Coman, la rândul său un apropiat al fostului senator Puiu Hașotti, instituția a trimis acte autentice, până atunci ținute la blat, care atestau că autorul dreptului de proprietate mai avea în 1941 doar 10 hectare de teren, iar în 1953 statul a naționalizat terenurile de pe urma sa, lăsate în părăsire, care măsurau atunci doar 8 hectare. Colac peste pupăză, fix 8 hectare de teren au fost retrocedate pentru acest autor de o fiică sa, în anul 2004. Erau, așadar, dovezi autentice de la Arhive că retrocedarea a încă 20 de hectare în anul 2008 era lovită de nulitate.
  2. Că a fost fraudat articolul 4 aliniatul 1 din Legea 1/2000, care interzice expres retrocedarea terenurilor din perimetrele miniere.

Știau legea, dar pe sărite

Judecătoria Constanța a respins, pe fond, acțiunea prefectului, la începutul acestui an. Judecătorul fondului a considerat că nu mai poate analiza încălcarea articolului 4 aliniatul 1 din Legea 1/2000, întrucât acest motiv ar fi fost analizat în procesul de retrocedare din anul 2008.

În realitate, nicăieri în procesul de retrocedare din 2008 nu a fost evocat articolul 4 alin. 1 din Legea 1/2000. Nicăieri. Magistrații și avocații implicați în acest abuz formidabil din anul 2008 s-au referit la alte articole din lege, fără a menționa niciodată articolul 4. Pe semne, știau legea sărite. Și au sărit exact peste interdicția legală de retrocedare a carierelor.

Istoria unui act fals

Pe de altă parte, magistratul a respins și celălalt motiv de nulitate a titlului de proprietate, apreciind că există un act ulterior anului 1945, în speță o notificare din anul 1947, în care se vorbea de proprietatea de 20 de hectare.

În realitate, acest act are aparența unui fals ordinar. În primul rând nu emană de la Arhivele Naționale sau de la o altă instituție a statului. Actul a fost adus de acasă de Elena Mitrofan, una din septuagenarele reprezentate de Ionel Hașotti, care a mai adus acte false și la o retrocedare de la Mihail Kogniceanu. În al doilea rând, notificarea nu este datată, dar s-a pretins că ar fi fost întocmită în 1947. Însă este redactată, premonitoriu, pe baza regulilor gramaticale ce aveau să fie introduse abia la 1 ianuarie 1954 (scrierea cu î din i). Se menționează acolo că o persoană era minoră, deși, în realitate, avea 22 de ani, potrivit datelor de stare civilă. Se mai menționează că o anume Elena Tudorancea ar fi avut o fiică Maria, deși potrivit actelor autentice de stare civilă aceasta se numea Alexandrina. Or este total exclus ca această mamă, fiind în fața avocatului, să fi uitat subit cum se numește fiica ei și ce vârstă are fiul ei. În al treilea rând, notificarea nu a fost admisă în probatoriul dosarului de retrocedare din 2008, tocmai pentru că nu emană de la Arhivele Naționale, nu are antet, semnături, număr de înregistrare și niciun fel de element care să-i confere o prezumție că ar fi o copie a unui act autentic. În sfârșit, Arhivele, după decesul lui Coman, au furnizat acte autentice care contrazic total hârtia dubioasă a Elenei Mitrofan. Or actele autentice din Arhive atestă că acești țărani săraci nu aveau atâta pământ, iar ce aveau luaseră deja de la stat, cu vârf și îndesat.

Download (PDF, 4.99MB)

Albu cel mic declară apel TARDIV

Argumentele de mai sus nu au fost cunoscute de judecătorul fondului. Însă au fost cunoscute de juriștii Prefecturii, care le-au așternut în scris în cererea de apel. Practic, mai sus, am relatat aceste argumente care aparțin Prefecturii. Sunt, cum se spune în jargon, argumente beton, care puteau întoarce soarta procesului, în apel. Oricine realizează că un fals mare cât casa și o încălcare a legii nu pot rămâne veșnic nesancționate. Realiza, în mod cert, și prefectul Ioan Albu. Or, știind foarte bine termenul în care putea exercita calea de atac, acesta a trimis cererea de apel peste termenul legal. Cu alte cuvinte, a declarat apel tardiv. Adică prea târziu și fără nicio valoare. Prea târziu, tocmai pentru a fi respins, nu pentru argumentația, de altfel beton, ci pentru un aspect formal. Ca la o nuntă la care vrei să te duci, ai țoale festive, ai bani de cadou, dar pierzi trenul, ca ultimul nătărău.

Cererea de repunere în termen, depusă și ea TARDIV

Am criticat această măgărie ordinară la vremea când s-a produs. Atunci exista un remediu, prin care putea fi îndreptată, la limită, situația. Vorbim aici de o cerere de repunere în termen. Însă chiar și aceasta avea un termen în care putea fi depusă. Pentru că așa sunt actele de procedură, toate au un termen al lor. Ei bine, în loc să se îngrijească să respecte măcar noul termen, Ioan Albu a început o anchetă internă ca să găsească un țap ispășitor. L-a găsit în persoana unei funcționare nevinovate de la serviciul registratură. De vină era chiar el, nu încape discuție. Însă căutând ispășitorul pentru eroarea sa, Albu cel mic a pierdut și noul termen în care putea trimite cererea de repunere în termen. A doua cerere tardivă într-un termen atât de scurt? Deja e clar că nu putem vorbi doar de prostie. O fi și din aceea, dar intenția și reaua-credință sunt deja străvezii. Reamintim că tatăl lui Albu a fost asociat într-o firmă cu fratele avocatului Ionel Hașotti. Ba chiar a ajuns și secretar de stat în Ministerul Agriculturii cu sprijinul lui Puiu Hașotti. Ce credeți? Aceste relații de familie nu au avut niciun rol în conduita fostului prefect?

După el, potopul

Cererea de repunere în termen a fost respinsă de Tribunalul Constanța pe 18 octombrie 2018, pe motiv de tardivitate. Ca urmare a conduitei lui Albu cel mic, Instituția Prefectului a fost eliminată din proces. Litigiul continuă, totuși, deoarece Somaco Construct SRL și primarul din Lumina, fiind părți în proces, au declarat apel în termen. Războiul juridic nu s-a încheiat, însă Ionel Hașotti deja jubilează că unul din adversari și-a pus singur piedică pe drum, pierzându-și…. calitatea. Presupunem că acesta deja își pregătește pledoaria prin care va încerca să convingă instanța de apel să nu mai țină cont de argumentele și dovezile ce atestă că singurul act ulterior anului 1945 este un fals ordinar, pe motiv că instituția care le-a adus în proces a plecat cu coada între picioare. Aceasta ar fi cam singura strategie prin care clienții lui Hașotti ar putea rămâne, în continuare, beneficiarii unui fals vădit și ar putea mulge, bine mersi, daune grase de la stat. Albu cel muc nu mai e prefect. După el, potopul.

De ce nu au fost sesizate organele statului

Un alt mister al cazului este acela că Instituția Prefectului nu a făcut până acum sesizare la DNA sau la Parchetul Curții de Apel, în momentul în care s-a aflat de la Arhivele Naționale că bătrânele reprezentate de Ionel Hașotti nu aveau dreptul să solicite și să primească 20 de hectare de teren. Actele oficiale au fost comunicate instituției la începutul anului 2017, când scaunul de prefect era ocupat de Adrian Nicolaescu. Acesta s-a limitat să trimită dovezile la instanță, deși avea obligația să sesizeze și organele penale.  Ioan Albu a uitat cu totul de această problemă, așa cum a uitat să depună la timp apelul și cererea de repunere în termen, trădând interese care frizează abuzul în serviciu. Rămâne de văzut cum va proceda actualul prefect. Să mai notăm că deși dovezile furnizate de Arhivele Naționale au fost intens prezentate în presă, nici DNA și nici Parchetul Curții de Apel Constanța nu s-au autosesizat în acest caz, deși au capacitatea legală să o facă.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: