În contextul creșterii amenințărilor la adresa României, Ministerul Apărării Naționale a conceput proiectul unei noi legi a Apărării Naționale.
Legea prevede crearea unui centru național militar de comandă, care să coordoneaze și trupele NATO de pe teritoriul României.
Noua lege a fost publicată de MApN și, după adoptarea în Guvern, va fi trimisă în Parlament pentru dezbateri și vot. Proiectul prevede modificări și completări față de vechea lege. În primul rând, introduce noțiunea de amenințări hibride la adresa României, dar și posibilitatea intervenției în afara teritoriului național, atât cu trupe militare, dar și de altă natură, pentru contracararea unor astfel de amenințări hibride. Aceste intervenții pot fi făcute la propunerea președintelui României și dupã consultarea CSAT.
„Președintele României poate dispune, la propunerea prim-ministrului, măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor români aflați în pericol în afară teritoriului național”, se arată în proiect.
De asemenea, apare o nouă definiție, cea a forțelor „destinate apărării”, compuse din forțe armate și forțe de protecție.
Din forțele armate fac parte Armata, Jandarmeria, SRI, SIE, STS, Serviciul secret al MAI (DGPI), în timp ce din forțele de protecție fac parte Poliția, Poliția de Frontieră, IGSU. Noua lege a apărării prevede militarizarea angajaților MAI în situația stării de mobilizare sau de război.
Legea apărării stabilește crearea unui nou organism: Centrul Național Militar de Comandă, care va avea rolul unic de comandă și coordonare pentru toate forțele de apărare inclusiv pentru trupele NATO din România.
Proiectul de lege alcătuit de MApN prevede și pregătirea populației pentru apărare.
Puteți studia documentul aici:
foto: arhivă